Prima pagină » Justiție » Intervenția DIICOT la căminele lui Viorel Pașca lăudată de Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei

Intervenția DIICOT la căminele lui Viorel Pașca lăudată de Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei

Intervenția DIICOT la căminele lui Viorel Pașca lăudată de Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei

Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei a transmis o scrisoare deschisă, adresată primului ministrului demis, Ilie Bolojan, în care, între altele, laudă intervenția DIICOT la căminele în care bihoreanul Viorel Pașca ținea persoane vulnerabile în condiții presupus nelegale.

Concret, arată comisarul Michael O`Flaherty, urmare vizitei sale din perioada 26-29 mai în România, a constatat o serie de chestiuni privind modalitatea concertă de asistare și integrare a persoanelor vulnerabile.

În altă ordine de idei, în cuprinsul aceluiași document, datat 10 iulie 2026, oficialul european laudă intervenția Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) la căminele lui Viorel Pașca.

Sondaj Gândul


Ești de acord cu propunerea lui Sorin Grindeanu de a forma o Comisie de criză în Parlament ca să deblocheze proiectele?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Răspuns târziu la semnalele de alarmă

„Referitor la problema căminelor de îngrijire neautorizate care funcționează ilegal sub diverse forme în România, situația din localitatea Dumbrava, județul Bihor, este deosebit de îngrijorătoare.

Timp de mulți ani, această instituție a funcționat în afara legii, găzduind – potrivit informațiilor – mii de persoane vulnerabile în condiții abuzive și înregistrând peste o mie de decese.

Salut intervenția recentă a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și transferul rezidenților către spitale și centre de îngrijire autorizate.

Cu toate acestea, sunt preocupat de durata îndelungată în care a persistat această situație, în ciuda semnalărilor repetate venite din partea societății civile și a jurnaliștilor, precum și a recomandărilor Avocatului Poporului.

De asemenea, remarc faptul că dezbaterea publică privind intervenția DIICOT a fost polarizată și că discursul de ură din mediul online a fost îndreptat împotriva celor care au dezvăluit aceste abuzuri”, scrie comisarul O`Flaherty.

Acesta conchide referitor dosarul de crimă organizată de la DIICOT că situația morților peste o mie de persoane vulnerabile trebuie minuțios cercetată de către organele abilitate ale statului român.

„Este important acum ca procedurile referitoare la Dumbrava să se desfășoare cu integritate și independență, iar circumstanțele – inclusiv cele legate de decesele survenite – să fie investigate în mod aprofundat”, încheie comisarul Michael O`Flaherty.

Viorel Pașca liber cu acte în regulă

Magistrații de la Curtea de Apel București au dat în 13 iulie decizia finală privind soarta lui Viorel Pașca, a familiei sale și a coordonatoarei azilelor groazei din Bihor și  au stabilit ridicarea completă a controlului judiciar.

„„Respinge ca nefondată contestația formulată de PICCJ-DIICOT împotriva încheierii din data de 02.07.2026 pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.

Admite contestațiile formulate de contestatorii inculpați – inculpat 1, inculpat 2 , inculpat 3, inculpat 4, inculpat 5 și inculpat 6 împotriva încheierii din data de 02.07.2026 pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.

Desființează în parte încheierea din data de 02.07.2026 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București și, rejudecând:

Respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de PICCJ-DIICOT cu privire la inculpații inculpat 1, inculpat 2 , inculpat 3, inculpat 4, inculpat 5 și inculpat 6.

Înlătură dispoziția privind luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații inculpat 1, inculpat 2 , inculpat 3, inculpat 4, inculpat 5, inculpat 6. Menține dispozițiile încheierii contestate privind cheltuielile judiciare. Definitivă (…).”, au stabilit magistrații CAB.

Decizia este definitivă astfel că Viorel Pașca a revenit la cârma asociației Dumbrava.

Bate vântul în căminele lui Pașca

Artizanul „afacerii” cu seniori și persoane vulnerabile din Bihor, Viorel Pașca, spune că în continuare nu împărtășește viziunea statului cu privire la instituționalizarea acestui gen de persoane, că direcția Asociației Dumbrava și a familiei sale rămâne ajutorarea acestor oameni, dar întrebat concret cum ar proceda mâine dacă apare un bolnav la poarta sa, acesta a arătat că nu știe felul concret de acțiune.

Viorel Pașca a răspuns mai multor întrebări ale reporterului Gândul și a explicat în linii mari că decizia de luni a Curții de Apel București este una corectă, astfel că atât, el cât și familia sa își doresc în continuare să ajute oamenii vulnerabili abandonați de statul român.

Pașca despre intrarea în legalitate

„În acest moment, vă dați seama că noi nu ne dorim în continuare decât să putem să ajutăm mai departe pe absolut oricine, care nu poate, care nu are pe cineva, care are o nevoie și pe care altcineva nu îl poate ajuta. Practic, dorim să putem ajuta pe oricine ne cere ajutorul și care este vulnerabil”, a explicat Viorel Pașca.

Întrebat dacă dorește să întreprindă demersuri efective de intrare în legalitate a Asociației Dumbrava în sensul continuării oferirii de adăposturi și, unde e cazul, de  asistență socială și medicală de specialitate, Viorel Pașca a explicat:

„Noi avem atâtea case goale acum. Ne uitam chiar azi. Totul este gol. Sunt atâtea locuri unde putem ține oameni bătrâni, oameni cu probleme, oameni care nu au penimeni. Ce mî întrebați dumneavoastră, eu nu vreau decât să ajutăm acești oameni, eu nu vreau ca acești oameni să fie instituționalizați, să se simtă instituționalizați, cu tot felul de proceduri care se cer. Acești oameni merită să fie ajutați dar nu în acest fel. Merită să fie liniștiți, să aibă un acoperiș deasupra capului, să crească o găină dacă vor, să stea cum vor ei”, a spus Pașca pentru Gândul.

Viorel Pasca, fondatorul azilelor ilegale din judetul Bihor, si Florica Pasca ajung la sediul Curtii de Apel Bucuresti (CAB), unde instanta dezbate contestatia formulata de procurorii DIICOT care cer arestarea sa preventiva sub acuzatiile de trafic de persoane si exploatare a persoanelor vulnerabile, in Bucuresti, joi, 9 iulie 2026. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Situație incertă de ajutor la căminele Pașca

Întrebat concret dacă „mâine” (marți – n.r.) ar primi spre îngrijire o persoană care apare la poarta uneia dintre locațiile Asociației Dumbrava pentru a o caza sau a-i oferi orice altă formă de sprijin, Viorel Pașca spune:

„Dacă un om ar veni la noi azi, mâine, oricând, noi am vrea să o ajutăm, așa cum am făcut și până acum. Până să o primim, am cere datele ei de identificare, am contacta primăria de care aparține pentru a cere detalii acolo cu privire la starea sa, ca să vedem gradul de vulnerabilitate, și, dacă s-ar confirma, am cere primăriei respective să ne facă o cerere prin care să ceară ajutorul asociației. Așa fiind, am primi-o”, a explicat Pașca.

Rugat să fie mai concret în răspunsul său, respectiv dacă toate aceste proceduri premergătoare ar fi îndeplinite pozitiv, dacă ar primi persoana în cauză în căminele Asociației Dumbrava, Pașca a continuat:

„Da, vă înțeleg exact întrebarea. Răspunsul este că nu știu sincer să vă spun exact acum cum s-ar proceda. Nu știu încă exact situația mea din acest dosar al domnilor de la DIICOT.

Eu nu pot spune acum exact dacă da, îl primesc pe acel om din exemplul dumneavoastră sau nu, nu îl primesc pe acest om din ipoteza pe care o prezentați.

Eu știu cu siguranță cum ne dorim noi să procedăm în continuare, că vrem să putem să ajutăm, să dăm o mână de ajutor acolo unde statul nu poate. Acum, dacă primim efectiv pe cineva de mânie sau azi aici în cămine nu știu să vă spun, pentru că trebuie să știu exact situația mea din acest dosar”.

Cercetare în libertate a lotului Pașca

Viorel Pașca și familia sa au scăpat, luni, de controlul judiciar în dosarul azilelor. Instanța a decis însă ca cei șase inculpați să plătească cheltuielile de judecată.

„Respinge ca nefondată contestația formulată de PICCJ-DIICOT împotriva încheierii din data de 02.07.2026 pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.

Admite contestațiile formulate de contestatorii inculpați – inculpat 1, inculpat 2 , inculpat 3, inculpat 4, inculpat 5 și inculpat 6 împotriva încheierii din data de 02.07.2026 pronunțate de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București.

Desființează în parte încheierea din data de 02.07.2026 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București și, rejudecând:

Respinge propunerea de luare a măsurii arestării preventive formulată de PICCJ-DIICOT cu privire la inculpații inculpat 1, inculpat 2 , inculpat 3, inculpat 4, inculpat 5 și inculpat 6.

Înlătură dispoziția privind luarea măsurii controlului judiciar față de inculpații inculpat 1, inculpat 2 , inculpat 3, inculpat 4, inculpat 5, inculpat 6. Menține dispozițiile încheierii contestate privind cheltuielile judiciare. Definitivă (…)”, este decizia Curții de Apel București.

Cine sunt persoanele vizate de ancheta DIICOT

Procurorii au reținut inițial șase persoane-cheie care conduceau întreaga rețea. Alături de liderul Viorel Pașca, sunt acuzați și soția sa, cei trei fii ai săi, dar și Delia Mioara Păcală, mâna dreaptă a lui Pașca.

Joi, la ieșirea de la Curtea de Apel București, Viorel Pașca a continuat să-și apere faptele pentru care este anchetat de DIICOT. Acesta a subliniat că fiii săi figurau doar cu numele în actele asociației și că nu sunt responsabili pentru deciziile luate în gestionarea centrului.

Dosarul azilelor din Bihor

Viorel Pașca, liderul asociației „Dumnezeu Poartă de Grijă”, era cunoscut de toată lumea ca „bunul samaritean”. El primea oameni ai străzii, bătrâni singuri și bolnavi psihic în casele lui din localitățile Dumbrava și Tinca.
Mulți dintre acești bolnavi au fost aduși acolo chiar de spitalele de stat din țară, care nu mai aveau locuri pentru ei. În realitate, centrele funcționau complet ilegal, nu aveau autorizații și nici personal medical specializat. Acuzațiile grave ale procurorilor sunt de asemenea de rele tratamente aplicate bătrânilor și neglijarea acestora.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Nicușor Dan nu a mai desemnat un premier de 29 de zile. Ce spun juriștii și deciziile CCR
Digi24
„Răzbunarea va fi inevitabilă”. Părintele motoarelor rachetelor strategice rusești a fost lichidat de forțele speciale ucrainene
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV, imagini incendiare pe bancheta unui taxi
Adevarul
„Mai bine pierdem banii din PNRR”. Profesorii avertizează că școlile ar putea rămâne fără diriginți
Mediafax
ȘOCANT! Șase beri îl pot lăsa fără un AVION de 95.000 DE DOLARI! Povestea de la Curtea Supremă a SUA
Click
Vacanță de coșmar pentru o turistă într-un hotel all-inclusive din Bulgaria. „Chiar dacă suntem români nu înseamnă că suntem porci”
Digi24
Jurnalistul care a realizat interviul în care Trump a susținut că Meloni l-a „implorat” să facă o poză cu el a murit subit la 50 de ani
Cancan.ro
BREAKING | Fiul actriței din telenovelele de pe Acasă TV a murit la doar 31 de ani 😲
Ce se întâmplă doctore
Cine este Ester Expósito? Actrița despre care se spune că ar avea o relație cu Kylian Mbappé
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ford lansează două noi ediții pentru SUV-ul produs la CRAIOVA. Noutățile gamei PUMA
Descopera.ro
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Descopera.ro
Trei moduri în care știința te poate ajuta să te simți mai fericit