Prima pagină » Actualitate » Regele Charles al III-lea, primul monarh britanic care apare pe o bancnotă canadiană, în ultimii 70 de ani

Regele Charles al III-lea, primul monarh britanic care apare pe o bancnotă canadiană, în ultimii 70 de ani

Elena Popescu
Regele Charles al III-lea, primul monarh britanic care apare pe o bancnotă canadiană, în ultimii 70 de ani

Canada a prezentat noua bancnotă de 20 de dolari canadieni, care îl are pe regele Charles al III-lea. Este pentru prima dată în mai bine de șapte decenii când un nou monarh britanic apare pe o bancnotă canadiană, după moartea reginei Elisabeta a II-a, în 2022.

Noua bancnotă a fost prezentată joi, în cadrul unui eveniment organizat de Banca Canadei. Guvernatorul instituției, Tiff Macklem, a descris momentul drept unul ”foarte special”, potrivit BBC.

Prima bancnotă canadiană cu Charles al III-lea

O caracteristică distinctivă a bancnotei este orientarea verticală. Pe verso apare o imagine a Memorialului de la Vimy Ridge, din Franța, pentru a comemora rolul Canadei în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Țările din Commonwealth, Noua Zeelandă și Australia, îl au pe rege pe monedele lor, însă Australia a anunțat că nu îl va include pe bancnote. În schimb, Australia a anunțat că va lucra la emiterea unei noi bancnote de 5 dolari australieni, care va aduce un omagiu ”culturii și istoriei” populațiilor indigene din Australia și care va înlocui actualul design ce o prezintă pe regina Elisabeta a II-a.

Canada este prima țară din Commonwealth care îl include pe rege pe bancnote, în afara Marii Britanii, de la urcarea sa pe tron.

Când va fi pusă în circulație noua bancnotă

Noua bancnotă de 20 de dolari canadieni urmează să intre în circulație la începutul anului 2027, a anunțat guvernatorul Băncii Canadei.

Este doar a doua bancnotă canadiană cu orientare verticală. Prima a fost cea de 10 dolari, care o prezintă pe Viola Desmond, activistă pentru drepturile civile. Designul acesteia a fost desemnat în 2018 drept cel mai bun design de bancnotă din lume de International Bank Note Society.

Regele Charles al III-lea este șeful statului canadian, fiind reprezentat în Canada de guvernatoarea generală Mary Simon.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Marea Neagră! Șeful NATO și ministrul turc de Externe, discuții de urgență după atacurile cu drone
Digi24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Cancan.ro
Milionarul Horațiu Nicolau și Lidia Buble și-au spus ADIO 😯 Prima reacție a artistei
Prosport.ro
Marea campioană a pierdut toată averea de milioane și a plecat la Dubai: „L-am descoperit pe Iisus. O iau de la zero la 38 de ani”
Adevarul
Luca Niculescu vrea să schimbe harta administrativă a României. Ce greșeli trebuie să evite Guvernul
Mediafax
Taxele, marea necunoscută a anului viitor. Ce anunță noul premier despre banii românilor
Click
Cum arată acum Cornelius Roșiianu, prezentatorul „Telejurnalului” de la TVR din perioada comunistă: „Iute la mânie, tipicar și neîndurător cu nemunca”
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Cancan.ro
Primul mesaj din partea familiei lui Kim Jong-un, după ce s-a spus că ar fi în comă. Ce zice sora lui
Ce se întâmplă doctore
Când trebuie depus dosarul de pensionare și în cât timp vine prima pensie? Termenele pe care trebuie să le știe toți românii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Descopera.ro
Oamenii de știință ar fi rezolvat, în sfârșit, misterul celor două fețe ale Lunii
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Spania
Se promulgă legea „antiokupa”?! Ce pedepse dure ar putea fi prevăzute