Zece miniștri propuși de alianța PNL-USR-UDMR pentru a face parte din Guvernul Mureșan au fost audiați marți, 29 septembrie, în comisiile de specialitate ale Parlamentului României. Dintre aceștia, șase au primit aviz pozitiv, în timp ce patru s-au ales cu aviz negativ. În prima zi de audieri, doar doi dintre cei șase miniștri audiați au reușit să bifeze avizul favorabil. Astfel, dintre cei 16 miniștri pe care europarlamentarul Siegfried Mureșan i-a propus pentru Cabinetul său, opt au fost avizați pozitiv, în vreme ce ceilalți opt au fost avizați negativ.
Audierile din cea de-a doua zi au început la ora 10:00 și au ținut până aproape de ora 21:00. Gândul a acoperit integral toate evenimentele din prima parte a zilei. Toate informațiile și imaginile sunt disponibile, în ordine cronologică, AICI.
În cea de-a doua zi a audierilor, șase miniștri au reușit să obțină avizul favorabil din partea comisiei de specialitate. Este vorba, în ordinea programată a audierilor, de:
Ceilalți patru miniștri care s-au prezentat la Parlament în cea de-a doua zi de audieri în comisiile de specialitate au primit aviz negativ. Este vorba, tot în ordinea interviurilor, de:
UPDATE, ora 20:30 – Diana Buzoianu, propunerea USR pentru Ministerul Mediului, a primit aviz favorabil, cu 21 de voturi „pentru” și 20 „împotrivă”.
UPDATE, ora 20:00 – A fost votată prelungirea audierii Dianei Buzoianu.
UPDATE, ora 19:10 – A început audierea Dianei Buzoianu, propusă de USR la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
UPDATE, ora 19:00 – Attila Cseke, propunera UDMR pentru Ministerul Dezvoltării, a primit aviz pozitiv, cu 23 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și 15 abțineri.
UPDATE, ora 18:10 – Mihai Dimian, propus la Minsiterul Educației, primește aviz negativ, cu 23 de voturi „pentru”, 19 „împotrivă” și șase abțineri.
UPDATE, ora 18:00 – A început audierea lui Cseke Atiila, propus de UDMR ca ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
UPDATE, ora 17:00 – A început audierea lui Mihai Dimian, ministrul interimar al Educației în Guvernul Bolojan, propuns de PNL la conducerea aceluiași Minister.
UPDATE, ora 16:30 – Ötvös Koppány Bulcsú, propunerea UDMR pentru Ministerul Culturii a primit aviz favorabil, cu 13 voturi „pentru”, șapte abțineri și un vot „împotrivă”. Nu a primit nicio întrebare din partea comisiei.
UPDATE, ora 16:45 – Fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă de toate cele trei partide ca ministru al Justiției, a primit aviz negativ din partea comisiei de specialitate, cu 42 de voturi „pentru” și 65 „împotrivă”.
UPDATE, ora 15:10 – A început audierea fostei judecătoare Andrea Chiș, propusă ca ministru al Justiției din postura de independent susținut de toate cele trei partide ale Coaliției.
În prima zi de audieri, luni, 28 septembrie, Tanczos Barna (UDMR), propus ca vicepremier și ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, respectiv Alexandru Nazare (PNL), propus ca ministru al Finanțelor, au primit aviz negativ.
Totuși, ceilalți patru miniștri propuși care au fost audiați în prima zi au primit aviz negativ. Este vorba de Radu Miruță (USR), propus ca vicepremier și ministru al Apărării Naționale, Sebastian Burduja (PNL), propus la Energie, Cătălin Drulă (USR), propus la Transporturi, și Irineu Darău (USR), propus la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.