Peste 300 de susținători ai lui Călin Georgescu s-au adunat aseară în fața Arestului Central din Capitală, pentru a protesta față de decizia prin care fostul candidat la alegerile prezidențiale a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Manifestația are loc la o zi după ce Georgescu a fost dus în arest în urma deciziei definitive a Curții de Apel București. „Libertate”, „Călin Georgescu președinte” și „Turul doi, înapoi”, au strigat oamenii. Printre ei, și Marian Vanghelie căruia protestatarii i-au cerut să facă tot posibilul pentru eliberarea fostului candidat la președinție.
„Mie nu mi-e frică de nimic, numai de Dumnezeu”, le-a spus Vanghelie protestatarilor.
Unii dintre manifestanți au venit și cu o cruce de dimensiunea celor funerare, pe care au fost inscripționate mesaje critice la adresa justiției.
Protestele au început încă de marți seară, după ce Călin Georgescu a fost preluat de polițiști de la locuința sa din Mogoșoaia și transportat la Arestul Central. Câteva sute de persoane s-au adunat atunci în fața sediului, iar o parte dintre susținători au rămas în zonă pe parcursul nopții. Ieri dimineață, câteva zeci de persoane se mai aflau în fața Arestului Central, iar jandarmii delimitaseră zona cu garduri de protecție.
Curtea de Apel București a decis marți, 29 septembrie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Călin Georgescu și a omului de afaceri Ionel Rusen. Hotărârea a fost luată de un complet de divergență, după ce cei doi magistrați care analizau inițial cazul nu au ajuns la aceeași concluzie cu privire la măsurile preventive.