Prima pagină » Știri externe » După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”

După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”

După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”

După presiunea venită din partea jurnaliștilor români angajați la Bloomberg cu privire la perspectivele ratingului de țară al României, acum a venit rândul Reuters să lanseze „avertismente” similare. Impasul politic al României, care durează de mai bine de cinci luni, și eșecul de a numi miercuri un nou guvern accentuează presiunile asupra ratingului de țară înainte de revizuirea programată de agenția S&P, scrie Reuters. Potrivit acesteia, discuțiile privind organizarea unor alegeri anticipate sau venirea la guvernare a unei coaliții formate din PSD și AUR ar putea declanșa noi temeri în rândul investitorilor cu privire la eforturile României de a reduce deficitul bugetar.

Cu doar două săptămâni în urmă, celebra publicație americană Bloomberg avertiza, într-un articol scris de două românce, că țara noastră riscă să fie retrogradată în categoria „junk” de către Fitch din cauza crizei politice persistente. Deși ratingul acestei agenții urmează să fie analizat peste patru luni, avertismentul a venit într-un moment în care premierul desemnat, Siegfried Mureșan, încerca să își contureze o majoritate în parlament.

Sondaj Gândul


Ce ar trebui să facă președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan de către Parlament?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Nicușor Dan l-a desemnat pe Mureșan pe 17 septembrie să formeze un nou guvern, în condițiile în care celelalte partide semnalau că nu există nicio șansă pentru ca acesta să treacă mai departe de votul parlamentarilor. La doar o zi distanță, pe 18 septembrie, Bloomberg a publicat materialul care a fost rapid preluat de presa din întreaga țară. „Avertismentul Fitch”, așa cum era prezentat de autorii articolului din Bloomberg, era de fapt o declarație a unui analist economic într-un interviu acordat publicației.

„Cu cât criza persistă mai mult fără un guvern funcțional, cu atât mai mult ridică semne de întrebare cu privire la predictibilitatea fiscală și la capacitatea de a realiza ajustarea necesară”, a spus Malgorzata Krzywicka, director și analist principal pentru România și Polonia în cadrul Fitch Ratings, în interviul pentru Bloomberg.

În cazul de față, avertismentul lansat de Reuters vine la doar o zi distanță de declarațiile făcute de Nicușor Dan, care a precizat că se va opune în continuare intrării partidului AUR la guvernare și exclude posibilitatea de a organiza anticipate. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri, și pe partea de securitate și pe partea de UE, iar mandatul pe care mi l-au dat cetățenii este păstrarea direcției pro-occidentale”.

Reuters menționează în articolul publicat joi că perspectiva organizării unor alegeri anticipate sau venirea la guvernare a unei coaliții formate din Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor ar putea declanșa noi temeri în rândul agențiilor de rating cu privire la eforturile României de a reduce deficitul bugetar.

Vineri, agenția S&P urmează să revizuiască ratingul de credit al României, care în prezent se situează la cea mai joasă treaptă de investiții, cu o perspectivă negativă. O evaluare nefavorabilă ar face ca România să fie retrogradată în categoria „junk” dacă dezechilibrele fiscale și incertitudinea politică nu sunt remediate.

În prezent, deși riscurile de retrogradare sunt ridicate, unii analiști anticipează că țara noastră va evita o retrogradare iminentă datorită fondurilor europene, care sunt privite ca principalul factor de stabilitate economică în acest moment, dar și al consensului politic minim între partide privind continuarea ajustărilor fiscale în anul 2027.

„Finanțele publice ale României s-au îmbunătățit, însă sunt necesare mult mai multe progrese pentru a liniști investitorii și a elimina riscul unei retrogradări a ratingului de credit”, au declarat analiștii de la Capital Economics.

În această ordine de idei, „atât S&P, cât și Moody’s ar putea tolera o perioadă mai prelungită de instabilitate politică, cu condiția ca consolidarea fiscală să rămână pe drumul cel bun, dar probabil nu dincolo de primul trimestru al anului 2027”, a precizat pentru Reuters Guillaume Tresca, strateg senior pentru piețe emergente la Generali Asset Management. Potrivit acestuia, „o abatere semnificativă de la traiectoria consolidării fiscale sau convocarea unor alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare”.

De asemenea, chiar și în cazul în care nu se vor organiza alegeri anticipate, Reuters notează că perspectiva ca partidul AUR să ajungă la guvernare împreună cu PSD ar putea declanșa o nouă temere în rândul investitorilor, deoarece aceasta ar putea deraia țara de la eforturile de reducere a deficitului bugetar al României.

Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor, a precizat că România nu își poate permite în acest moment să încetinească ritmul consolidării fiscale, indiferent de tulburențele politice.

„Am auzit nu o dată, ci de mai multe ori opinia că am putea lua o pauză, reduce deficitul la 6% din producție și apoi să punem pauză”, a declarat Nazare la o conferință financiară săptămâna aceasta. „Nu ne putem permite să ne oprim. Podul din spatele nostru e rupt, nu mai rămâne decât înainte.”

„Cu cât criza politică persistă mai mult, cu atât este mai mare riscul ca aceasta să poată schimba lucrurile din perspectiva ratingurilor”, a declarat Kathryn Exum, co-director al departamentului de cercetare și strategie suverană la Gramercy.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Raport SUA, mesaj DUR despre România: „Corupția rămâne problema eternă”. Ce să facă investitorii
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Neti Sandu, previziuni îngrijorătoare pentru 2027. Astrologul de la PRO TV avertizează: „Nu mai merge!”
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
De la ipoteza civilizațiilor ascunse pe Pământ la căutarea unor artefacte pe Lună
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!