Prima pagină » Educație » Emma Iordache a obținut burse de 1,7 milioane de dolari. Românca de 20 de ani a fost admisă la 5 dintre cele mai prestigioase universități americane

Emma Iordache a obținut burse de 1,7 milioane de dolari. Românca de 20 de ani a fost admisă la 5 dintre cele mai prestigioase universități americane

Emma Iordache. Sursa foto: Fundația Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României

La doar 20 de ani, Emma Iordache este încă unul dintre tinerii care pun România pe harta mondială a excelenței. A reușit o performanță incredibilă, ajungând ca dintr-o localitate rurală din Dâmbovița să fie admisă la 5 cunoscute universități americane. În prezent își împarte viața academică între două prestigioase instituții de învățământ de peste Ocean: Wellesley College și Massachusetts Institute of Technology (MIT) și derulează programe menite să faciliteze următoarei generații drumul spre marile centre academice ale lumii.

Absolventă de Bacalaureat cu 10 pe linie, Emma Iordache își trăiește acum visul american. Studiază Computer Science, cu o concentrare în User Experience și Accesibilitate, urmează cursuri de drept și informatică la MIT și a fost acceptată în Gordon-MIT Engineering Leadership Program. În același timp, lucrează la proiecte prin care liceeni din România ajung la programe internaționale, cercetare și universități pe care, până nu demult, poate le priveau doar de la distanță.

Sondaj Gândul


Ce ar trebui să facă președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan de către Parlament?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...

Din Brezoaele la faimoasa MIT

În spatele acestui CV impresionant se află însă o poveste care începe departe de marile campusuri americane. Emma a terminat școala generală în Brezoaele, o localitate din mediul rural din județul Dâmbovița. A plecat de acolo cu 10 pe linie și cu o experiență pe care avea să o transforme, mai târziu, într-o preocupare constantă: accesul tinerilor la oportunități, indiferent de locul din care pornesc.

Emma Iordache se numără acum printre tinerii înscriși în campania națională „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, derulată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

5 universități din SUA i-au spus „da”

În 2024, pe când era elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București, Emma a primit cinci răspunsuri care aveau să-i schimbe traseul. Wellesley College, Vassar College, Bates College, Trinity College și Agnes Scott College au acceptat-o. Valoarea cumulată a burselor oferite: aproximativ 1,7 milioane de dolari. A ales Wellesley College și o bursă de peste 400.000 de dolari.

Massachusetts Institute of Technology. Sursa foto: mit.edu

Înainte de a pleca în Statele Unite, a mai bifat însă o performanță: a terminat Bacalaureatul cu media 10. Era al doilea examen național încheiat cu nota maximă, după 10-le obținut la Evaluarea Națională. La Wellesley a ales informatica, dar interesele sale au trecut rapid dincolo de limitele unei singure specializări. Din 2025 a început să urmeze cursuri la MIT, de la Computer Science la drept, iar în primăvara acestui an a fost acceptată în Gordon-MIT Engineering Leadership Program.

De la intern la CEO în 4 ani

  • Există însă o altă parte a poveștii Emmei care spune poate la fel de mult despre personalitatea ei ca rezultatele academice. În liceu, a pus bazele unei inițiative pentru elevii din medii defavorizate. Peste 1.000 de tineri au ajuns să beneficieze de mentorat, orientare și programe educaționale.
  • Ideea nu a apărut întâmplător. Emma știa din propria experiență ce înseamnă să fii un simplu copil din mediul rural și să descoperi târziu câte oportunități există dincolo de locul în care ai crescut.
  • Mai târziu, s-a alăturat Vreau Să Studiez în America (VSSIA). A intrat ca Social Media Intern. După 4 ani, ajunsese deja CEO. Acolo a observat o anumită problemă: existau mii de adolescenți români care visau la experiențe academice internaționale, dar nu știau ce trebuie să facă în anii de liceu pentru a ajunge la ele.
  • Răspunsul a fost Prep School. De atunci, elevii programului au ajuns în peste 10 țări și au obținut burse care, adunate, depășesc un milion de dolari. Printre destinații se numără programe precum Yale Young Global Scholars și UChicago Summer School.

Liceeni români conectați cu cercetători de la universități de top

În vara lui 2025, Emma a fost selectată pentru Maine Summer Accelerator, la Roux Institute al Northeastern University. Experiența americană avea să genereze o altă idee pentru România: Research Pathways. Programul conectează liceeni interesați de cercetare cu studenți de la universități Ivy League și instituții europene de top. Practic, încearcă să scurteze o distanță care pentru un adolescent poate părea uriașă: cea dintre „mi-ar plăcea să fac cercetare” și primul proiect real.

Un an mai târziu, Emma s-a întors la Northeastern University, de data aceasta ca Business & Innovation Associate. A lucrat inclusiv la cercetări privind modul în care startup-urile aflate la început de drum pot integra inteligența artificială și la programe de antreprenoriat destinate organizațiilor nonprofit.

10.000 de dolari pentru un proiect construit în România

În martie 2026 a venit o nouă oportunitate, dar de această dată banii nu erau pentru studiile ei. Wellesley College a nominalizat-o pentru Projects for Peace, tânăra obținând un grant de 10.000 de dolari. Finanțarea a devenit baza RISE Academy, proiect lansat împreună cu Cristian Coceanga, student la Harvard. Miza este din nou legată de tinerii din România: educație, tehnologie, antreprenoriat, leadership și implicare civică.

olimpi

În timpul verii, Emma a dus proiectul în mai multe orașe din țară. În această toamnă, RISE Academy continuă cu incubatoare pentru tineri antreprenori și sesiuni de leadership și implicare civică, la care participă inclusiv studenți de la universități de top din Statele Unite.

O mare șansă pentru viitoarea generație

Privită strict la nivel de cifre, povestea Emmei Iordache ar putea fi rezumată rapid și strălucit: două examene naționale cu media 10, cinci universități americane, burse de 1,7 milioane de dolari, Wellesley, MIT, Northeastern, un grant de 10.000 de dolari și proiecte educaționale cu impact asupra a sute de tineri.

Dar cifrele spun doar jumătate din poveste. Cealaltă jumătate începe într-o școală din mediul rural și continuă astăzi prin proiecte care încearcă să facă drumul spre marile universități ale lumii, mai ușor de accesat pentru următoarea generație.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dezvăluire BOMBĂ în cazul zborului FlyDubai! Copilotul, CONCEDIAT anterior din cauza opiniilor extremiste
Digi24
VIDEO Gest scandalos pe scenă: Un cunoscut trapper a fost filmat în timp ce urina în timpul unui concert
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Război ca în filmele SF! Un robot terestru al ucrainenilor a neutralizat o dronă aeriană a rușilor
Click
Cât costă lemnele de foc în America? O româncă din Pennsylvania a dezvăluit prețul: „O mașină plină”
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Captură neobișnuită făcută de polițiștii din Croația într-un aeroport: un „rege” și un „prinț”
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!