Cel puțin nouă persoane au fost rănite, miercuri, într-un atac cu cuțitul care a avut loc la o școală din orașul Ostroleka, situat în centrul Poloniei, relatează The Sun.
Se pare că un elev înarmat cu un cuțit a pătruns în școală miercuri dimineață, atacându-și colegii și un profesor. Conform informațiilor furnizate de postul local de știri RMF 24, în urma acestui atac îngrozitor, doi dintre răniți se află în stare gravă.
Atacul cu cuțitul a avut loc în Complexul Școlilor Profesionale din Ostrołęka.
La fața locului au fost trimise o ambulanță aeriană și un elicopter. O persoană aflată în incinta școlii a anunțat poliția.
Potrivit presei locale, agresorul a fugit pe jos din școală. Ulterior, poliția a anunțat că la doar 25 de minute a arestat un student în vârstă de 19 ani în apropierea plajei orașului, de pe malul râului Narew.
Suspectul este elev la Complexul de Școli Profesionale, relatează RMF 24.
Primarul orașului Ostroleka, Pawel Niewiadomski, a confirmat că a avut loc un atac și că mai multe persoane au fost rănite.
„Cea mai importantă informație este că situația a fost adusă sub control”, a declarat Niewiadomski într-un comunicat.