Noul guvern se pregăteşte de prima şedinţă de lucru şi prima rectificare care ar urma să aibă loc vineri, 30 octombrie, iar până la sfârşitul anului trebuie adoptat bugetul pe anul viitor.
Potrivit unor surse consultate de Gândul, ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, va ieşi cu o declaraţie de presă, ulterior, şi va explica în ce constă această rectificare.
Printre urgenţele miniştrilor se află mai multe plăţi restante, iar acestea sunt:
Banii pentru aceste prime urgențe din sănătate, ordine publică, nu se iau din fondul de rezervă, ci din acei 10% puși deoparte la început de an de către fiecare minister, mai spun aceleaşi surse.
Cei de la PNL au negat că suma restanţelor ar fi atât de mare şi că aceasta nu ar depăşi 10-15 miliarde de lei şi că totul ar fi „o pură speculaţie din partea PSD”.
Şi tot cei de la PNL şi USR mai acuză o majoritate a social democraţilor cu cei de la AUR prin care le-au fost luate nişte funcţii în Camera Deputaţilor.
Surse politice spun că nu există o majoritate, ci „pur și simplu s-a mers pe procedură. Are întâietate premierul”.
„(…2,5 miliarde lei, bani pentru care nu s-au emis facturi)”?! Ori există doar chitanțe pentru ei, ori eu nu mai înțeleg nimic… Altfel pe ce baza s-ar putea efectua plățile?