Autoritățile franceze au activat protocoalele de securitate vineri, după ce biroul prim-ministrului Sébastien Lecornu a raportat patru noi amenințări cu bombă care vizau aeronave cesurvolau teritoriul țării. Alertele apar în contextul unui val masiv de amenințări false coordonate care au perturbat grav traficul aerian din întreaga Europă în ultima săptămână.
„Primim în acest moment o informare din partea biroului prim-ministrului francez conform căreia astăzi au fost primite patru noi amenințări cu bombă împotriva unor aeronave care survolează teritoriul francez“, a relatat The Guardian, vineri, în jurul orei 13:00.
„Toate avioanele au aterizat în siguranță, iar echipele de dezamorsare a bombelor efectuează inspecții, fiind în curs o anchetă pentru a determina originea amenințărilor care afectează întreaga Europă“, a precizat biroul.
Un zbor al companiei Wizz Air, de la Praga la Roma a fost deviat către Veneția și a aterizat acolo vineri, din cauza unei alerte cu bombă, a declarat o sursă din cadrul autorităților aeroportuare, relatează Reuters.
Agenția de știri ANSA a raportat anterior că mesajul de alertă privind o bombă a venit în urma unui apel telefonic către turnul de control al aeroportului Fiumicino din Roma, dar sursa a negat că acesta ar fi fost cazul.
Și Corriere della Serra a relatat că un avion pe ruta Praga-Roma a fost deviat, vineri, către Veneția. Potrivit sursei citate, au fost semnalate amenințări și pe zborul Roma-Lisabona.
„Alertă cu bombă pe un avion Ryanair provenind din Roma și cu destinația Lisabona în această dimineață, 6 noiembrie. Avionul a aterizat în jurul orei 8, ora locală (ora 9 în Italia), la aeroportul Humberto Delgado din capitala portugheză, unde autoritățile au demarat verificările pentru a stabili veridicitatea amenințării.“, relatează publicația.
Conform primelor informații, alarma a fost transmisă Poliției de Securitate Publică din Portugalia (PSP) printr-un apel telefonic efectuat de un agent, a cărui identitate a fost verificată ulterior de Poliția Judiciară. Nu au fost încă făcute publice rezultatele verificărilor și nici eventualele măsuri luate.
În ceea ce privește alerta cu bombă declanșată pentru un zbor Wizzair Praga-Roma, potrivit informațiilor disponibile, semnalarea prezenței unui dispozitiv exploziv la bord a venit în urma unui apel telefonic anonim către turnul de control al aeroportului Fiumicino. Zborul, care ar fi trebuit să sosească în capitală la ora 11, a fost deviat către Veneția, unde a aterizat. Poliția efectuează în prezent operațiuni de verificare.
Poliția din Praga, în Republica Cehă, afirmă că anchetează o serie de amenințări îndreptate împotriva „mai multor aeronave care sosesc și pleacă de pe aeroportul din Praga”. „În colaborare cu aeroportul din Praga, am luat măsurile de securitate necesare, cu un impact minim asupra operațiunilor normale ale aeroportului. Continuăm să investigăm cazul”, a declarat poliția, potrivit The Guardian. Aeroportul informează că ar fi cel puțin opt zboruri către și dinspre Praga afectate de amenințările cu bombă.
„Amenințările se referă la zboruri care sosesc din Danemarca, Spania și Marea Britanie. În ceea ce privește zborurile de plecare, acestea se referă la zboruri către Olanda, Cipru, România, Italia și Marea Britanie ”, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului.
Aceste incidente survin în urma valului de alerte false cu bombă care a afectat ieri cel puțin 25 de zboruri în diferite țări europene, provocând devieri, întârzieri, controale extraordinare și, în unele cazuri, intervenția avioanelor militare. Autoritățile din mai multe țări investighează originea amenințărilor și eventualele legături dintre aceste semnalări.