Dincolo de retorica diplomatică, România nu este tratată de facto ca un partener strategic de SUA, a afirmat politologul Ștefan Popescu în emisiunea Ai Aflat! cu Ionuț Cristache. Astfel, comparativ cu alte țări afectate de incidentele de securitate, în special cu drone, cum ar fi Finlanda, Polonia sau chiar Bulgaria, țara noastră nu a figurat pe agenda americană și nici pe agenda NATO cu măsuri concrete de susținere. Asta deși se află chiar la granița cu războiul din Ucraina și în teritoriul Mării Negre, decretat oficial cea mai periculoasă rută de navigare maritimă din lume.
Vizionați emisiunea integrală pe Youtube.
România nu este privită la nivel egal de către aliatul strategic, SUA, comparativ cu țările afectate de războiul din regiune, care au fost întărite de americani, a explicat analistul de politică externă Ștefan Popescu în studioul Gândul.
„Dacă americanii se uită la Flancul estic, vedeți în primul rând că nu este vorba de aceeași abordare. Adică Finlanda primește investiții Google de 13 miliarde, președintele finlandesz, vedeți, asociat inclusiv la discuții cu Federația Rusă. Polonia, nu mai vorbim deja de întărirea prezenței americane. Grecia, nu mai vorbim de prezența americană iarăși întărită. Or România este zona din Flancul estic de unde nu se aude nimic”.
Pe de altă parte, a completat expertul,
„E posibil ca ajustarea să ne afecteze. Noi suntem foarte afectați de drone. Nu vi se pare ciudat faptul că nu există o promptitudine aliată dincolo de comunicate? Vă aduceți aminte de cererea și de echipamente înaintată de Bulgaria și România și de vizita domnului (Rumen) Radev și a domnului Nicușor Dan? La Rutte? Unde i-a primit Rutte? La sediu Alianței Nord Atlantice? Nu, la reședința privată. Nu vi se pare ciudat? Când primești la o reședință, înseamnă că tu nu vrei să angajezi alianța”.
„Apropo de cele două țări din NATO. Simbolurile contează. Deci faptul că tu îi primești la reședința ta privată pe doi lideri ai două țări care formulează o cerere, cât se poate de concret? Ați mai auzit ceva de echipamentele acelea? Știți, francezii au trimis o aeronavă Atlantic 2, foarte bine. Au observat, au dat coordonate, dar de pe 6 noiembrie a plecat aeronava aia, z-a terminat. Unde sunt echipamentele?”
În același context, invitatul a mai remarcat că, în pofida asigurărilor date de Ursula von der Leyen la București cu privire la edificarea unui hub comun de securitate România – Bulgaria la Marea Neagră, specialiștii știu bine că Turcia nu poate fi exclusă din ecuație.
Ionuț Cristache: Are darul de a ne îngrijora situația asta încețoșată?
Ștefan Popescu: Cum să nu ne îngrijoreze?
Ionuț Cristache: Nu știu, pentru că la nivel declarativ, la nivel politic, la nivel de acțiune, eu nu văd o îngrijorare.
Ștefan Popescu: Nu înțeleg nici eu.
Ionuț Cristache: Avem un ministru de Externe care s-a ascuns efectiv de când a fost numit. Și-a pus pătura în cap și pare că s-a băgat sub pat. Ne plângeam de (Oana) Țoiu. Măcar era vizibilă, știam cu ce se ocupă, ce dosare are. Băiatul ăsta (n.r. – noul ministru de Externe Dan Neculăescu) nu știm ce face. Avem un președinte total absent, care mai iese din scorbura lui când mai e ceva de înjurat la ruși. Să fim printre primii și cam atât. Și avem inițiativa asta anunțată de Ursula von der Leyen, 50 de milioane de euro pentru hubul de securitate la Marea Neagră. Ce faci cu 50 de milioane de euro?
Ștefan Popescu: Bine, a spus bine prima dată 50, dar spuneți-mi și mie hubul de securitate. Ce faci cu 50 de milioane? Eu știu că ne urmăresc și oameni care sunt de specialitate, adică militari. Cred că nimeni serios nu crede că România și Bulgaria pot găzdui un hub de securitate serios la Marea Neagră, fără Turcia.