Președintele Nicușor Dan, aflat joi, 12 noiembrie, în vizită oficială la Dublin, a comentat declarațiile făcute de liderul AUR, George Simion, care l-a acuzat pe șeful statului că i-ar fi ordonat primarului general al Capitalei, Ciprian Ciucu, să nu ofere autorizație pentru manifestația pe care partidul său dorește să o organizeze sâmbătă, 14 noiembrie, în proximitatea Palatului Parlamentului. Nicușor Dan nu s-a ferit să ofere o replică dură la acuzațiile care i-au fost aduse și a precizat, sub forma unei „întrebări generale”, că un lider politic care „spune o sută de tâmpenii la rând” nu ar mai trebui luat în seamă.
„Nu vreau să comentez decât cu o întrebare genereală: câte tâmpenii la rând poate să spună un lider politic ca să nu îl mai luăm în seamă? Adică spui o prostie, mai spui o prostie, spui o sută de prostii.
La un moment dat, eu cred că lumea pur și simplu nu ar trebui să mai ia în seamă ce spune cineva care s-a dovedit că de o sută de ori a spus tâmpenii. Ăsta e comentariul meu”, a declarat Nicușor Dan.
Liderul partidului AUR, George Simion, a declarat miercuri, 11 noiembrie, în direct la Digi24, că deține informații potrivit cărora președintele Nicușor Dan „a dat ordin” ca primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, să nu autorizeze manifestația organizată de reprezentanții AUR sâmbătă, 14 noiembrie, pe străzile din București.
Simion a precizat că deține informația „din trei surse”, inclusiv de la persoane din anturajul lui Ciprian Ciucu și că a aflat, în urma unei discuții pe care a purtat-o cu ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, că „ordinul vine de sus”.
„Era foarte informat Nicușor Dan despre faptul că sâmbătă nu se va autoriza niciun protest. Domnul Nicușor Dan a fost implicat direct în procesul de autorizare a acestui miting.
Nicușor Dan a dat ordin în privința mitingului AUR. E la Cotroceni și arată ca un despot. Din păcate, foarte puțin luminat. Astăzi, eu am vorbit cu ministrul de Interne. Cu subiect și predicat, nu mi-a spus asta, însă… știți, vine de sus. De unde de sus? De la șeful sistemului, uitați-vă.
Sunt convins 100% că Nicușor Dan a dat ordin ca AUR să nu organizeze mitingul în București. Știu asta din trei surse, jurnalistic vorbind. Știu de la apropiații, consilierii domnului Ciucu. Știu asta și de la oamenii care lucrează în structurile de ordine. Adică de la polițiști și jandarmi. Știu că ordinul vine de sus”, a declarat George Simion.
tampenii spune el ,nevolnicul de 2 ani bate campii.