Înfrângerea usturătoare suferită de Aleksandar Vučić în alegerile anticipate din Serbia a fost privită de mulți observatori drept o lovitură decisivă pentru influența Kremlinului în Europa de Sud-Est. Totuși, de la contractele energetice pe termen lung și dosarul Kosovo, până la victoria unei candidate pro-ruse în Bulgaria vecină, realitatea din teren arată că Moscova rămâne un jucător adânc înrădăcinat în Balcani.
O analiză realizată de cercetătorul Dimitar Bechev și publicată de Carnegie Endowment for International Peace pornește de la o întrebare cheie.
Este Rusia o forță epuizată în Balcani acum, după ce Aleksandar Vučić a pierdut puterea în Serbia?
Deși a insistat că aderarea la Uniunea Europeană rămâne un obiectiv strategic, în 2025, Vučić a participat la parada militară de Ziua Victoriei de la Moscova, care comemora sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial. A stat alături de președintele rus Vladimir Putin și de liderul chinez Xi Jinping.
Vučić a profitat de acea ocazie pentru a-i mulțumi președintelui rus fiindcă a fost alături de guvernul sârb în lupta împotriva unei noi „revoluții colorate” susținute de Occident. Aceasta a fost eticheta pe care a aplicat-o protestelor antiguvernamentale. Această narațiune a fost susținută și de înalți oficiali ruși, precum Serghei Lavrov și purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Acum, după ce „revoluționarii” au câștigat — impunându-se cu o marjă uriașă în alegerile anticipate convocate chiar de Vučić, și nu prin proteste de stradă —, calculele Moscovei s-au dovedit greșite.
Este o perioadă dificilă pentru politica Rusiei în Serbia și în întreaga regiune. Însă – avertizează autorul analizei – ar fi prematur să tragem concluzia, pornind de la un singur eșec politic, că zilele influenței rusești s-au încheiat.
În primul rând, Vučić a fost ceea ce sovieticii numeau un „tovarăș de drum”. Sintagma reprezintă pe cineva care simpatiza cu cauza rușilor atâta timp cât lucrurile mergeau bine, mai degrabă decât un aliat necondiționat. Vučić a menținut un echilibru atent între Moscova și Kiev.
Serbia a furnizat muniție Ucrainei. Cel puțin la nivel declarativ, i-a susținut integritatea teritorială. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a aflat la Belgrad la începutul lunii august. A discutat cu Vučić — pe atunci încă președinte — și cu prim-ministrul Đuro Macut despre subiecte precum integrarea europeană.
În plus, Belgradul și-a diversificat parteneriatele dincolo de UE. Și-a îndreptat atenția de la Rusia către China și către Statele Unite conduse de președintele Donald Trump.
Serbia întreține, de asemenea, relații prospere cu Emiratele Arabe Unite, Israel și Azerbaidjan. Dincolo de retorica pro-rusă promovată de presa apropiată lui Vučić, relația Belgradului cu Moscova nu a fost niciodată una exclusivă.
Partidul Lista Studenților, câștigătorul alegerilor din 25 octombrie, nu intenționează să producă o ruptură dramatică față de Rusia.
Figuri proeminente ale formațiunii, inclusiv candidatul principal Ilija Srdanović, au evitat tranșarea acestui subiect.
Au pledat pentru un „dialog deschis în cadrul societății sârbe”. Această prudență este de înțeles, scrie Dimitar Bechev. Dezbaterea privind orientarea geopolitică a Serbiei riscă să divizeze blocul anti-Vučić, până acum unit, în două tabere: naționaliști și liberali.
Prioritatea noului guvern va fi implementarea unor reforme ambițioase pentru a destructura rețelele clientelare ale lui Vučić și pentru a consolida transparența și responsabilitatea instituțională.
Noua conducere a Serbiei speră ca eforturile de restabilire a statului de drept să aducă beneficii concrete în procesul de aderare la UE.
Prin urmare, punctează autorul analizei, sprijinul public pentru UE ar putea crește, chiar dacă pornește de la un nivel relativ scăzut.
Totuși, această schimbare de ton și de optică nu trebuie confundată cu o reorientare strategică radicală.
Un al treilea factor este continuitatea legăturilor energetice. Companiile Srbijagas și Gazprom negociază deja un nou contract. Cel actual expiră la sfârșitul acestui an. Dejan Radivojević, reprezentant al Listei Studenților, a declarat că noul acord ar trebui să fie unul pe termen lung.
Situația este similară și în sectorul petrolier, explică Dimitar Bechev. Compania națională NIS, deținută de Gazprom Neft, care operează singura rafinărie a Serbiei la Pančevo, își desfășoară activitatea fără obstacole.
Pe 30 octombrie, Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Trezoreriei SUA a acordat NIS o nouă derogare de la sancțiunile impuse la finalul administrației Joe Biden, în ianuarie 2025.
Per ansamblu, afacerile rusești nu au fost afectate de plecarea lui Vučić. Atâta timp cât Statele Unite nu exercită presiuni decisive pentru vânzarea filialelor NIS și Lukoil, activitatea continuă ca și până acum.
În al patrulea rând, Vučić se află în declin, dar nu este scos din joc, se mai arată în analiză.
Strategia lui Vučić ar putea miza pe scenariul în care Lista Studenților va fi măcinată de lupte interne și disensiuni ideologice, ceea ce ar înclina din nou balanța în favoarea sa.
În plus, așteptările ridicate ale societății pentru schimbări rapide și vizibile ar putea genera o dezamăgire profundă. Dacă SNS reușește să își conserve nucleul dur de susținători și influența în administrația locală, ar putea avea șansa să revină la putere, depășind Lista Studenților sau formațiunea politică în care aceasta se va transforma.
Într-un asemenea scenariu, Rusia ar regăsi la Belgrad un partener relativ previzibil, încheie autorul analizei.