1 Mai muncitoresc

Pe 1 Mai nu se muncește, nu, nu, sub nicio formă nu se muncește. Suntem liberi cu toții, liberi să observăm mai atent punțile dintre da și nu, dintre ieri și azi. Liberi să visăm, dacă ni se dă voie, că, într-o zi, nu prea îndepărtată, obligațiile vor deveni plăcute și nu va mai fi nevoie de manifestații greoaie.

Ziua Internațională a Muncii, care se serbează tocmai prin lipsa muncii, își are originile în America, desigur, acolo unde, înainte de 1900, muncitori, majoritar din industria construcțiilor, au protestat, pentru ca programul de muncă să fie redus la numai opt ore. În 1889, ziua de 1 mai a fost decretată, în Chicago, zi internațională a muncii, în memoria acelora care au căzut victimă protestului organizat cu ceva ani în urmă.

Ca orice manifest pentru drepturi, pentru libertate, zvonul că există o zi a învingătorilor s-a răspândit relativ repede în întreaga lume. Și a ajuns pe tot restul continentului, dar și pe celelalte bucăți de pământ, unde s-a simțit nevoia de o zi care să fie, în mod obligatoriu, liberă. A ajuns, cum altfel, și-n România, acolo unde spiritul protestatar s-a pierdut, ușor, ușor.

CONTROVERSĂ „Iubesc gazul rusesc”. Un politician polonez de extremă dreapta, susținut de AfD, cere reluarea proiectului North Stream

13:56

SCANDAL Directorul CNAIR o acuză pe Diana Buzoianu că blochează Autostrada Pitești – Sibiu: „Fără acord de mediu, constructorii pot lucra doar pe 45% din șantier”

13:40

Dacă în perioada comunistă se organizau manifestații considerate acum monstruoase, 1 mai a devenit acum, după Revoluție și după ce oamenii s-au mai obișnuit cu o libertatea prost înțeleasă, un bun prilej pentru încingerea de grătare la marginea pădurii sau a șoselelor principale, pentru o bună sfârâire de mici și fripturi.

Nu se mai cere reducerea orarului de muncă, așa cum se întâmpla acum o sută și ceva de ani. În 2024, în multe dintre țările care dau tonul marilor mode, se mănâncă și se bea, pentru ca libertatea cândva obținută de niște americani curajoși și de câțiva europeni care merg în coloană după țintele mai înalte, să fie considerată sărbătorită pe de-a-ntregul.

Așadar, ne aliniem și noi acestui fel de a privi lumea, mergem în Obor, acolo unde se spune că sunt cei mai buni mici din București, stăm la rândul lung, lung, totdeauna prea lung, privim în sus, niciodată spre gunoaiele de pe trotuarele din jur, plătim cât ni se cere, fără să întrebăm de ce toate sunt scumpe când salariile, alocațiile, pensiile nu cresc, ba chiar mai vrem în plus o felie de pâine, să se asorteze la muștarul îndoit cu apă, clipim din obișnuință, ne umplem burțile cu mititei și plecăm măricei spre case, considerând încheiată ziua de 1 mai. Un alt 1 Mai Muncitoresc, pe care l-am bifat cu succes.

Odihnă bună, ne șoptesc cei care ne conduc. Dormiți, mai ales de 1 mai, nu e nimic de făcut, nu ne nimic de rezolvat pe aici. Toate merg bine, toate merg bine, nu contează direcția, nu contează sensul, important e că trenul în care ne deplasăm se mișcă. Se mișcă, da, ne leagănă. Și ce bine dormim legănați, nu-i așa?

Citește și:

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

”Chiriași la noi în țară”

Când românii se simt români

De ce Austria nu ne vrea?

Și, totuși, de unde prețurile astea?