Prima pagină » Actualitate » Alexandra a murit, la 36 de ani, în Italia. A căzut de la 200 de metri înălțime, împreună cu colegul ei, în Masivul Castore

Alexandra a murit, la 36 de ani, în Italia. A căzut de la 200 de metri înălțime, împreună cu colegul ei, în Masivul Castore

Alexandra a murit, la 36 de ani, în Italia. A căzut de la 200 de metri înălțime, împreună cu colegul ei, în Masivul Castore

Alexandra Gheorghe a murit, la vârsta de 36 de ani, urmându-și pasiunea, și anume, alpinismul. S-a mutat cu familia în Italia, imediat după Revoluția din 1989, în speranța unei vieți mai bune. A terminat facultatea și și-a urmat pasiunea pentru sport, făcând parte din Federația Italiană de Atletism (FIDAL). Tânăra a murit pe munte Castore din Masivul Rosa, împreună cu partenerul ei de escaladă. Cei doi au căzut de la 200 de metri înălțime.

Alexandra Gheorghe și Marco Stagi au vrut să escaladeze Muntele Castore din masivul Monte Rosa. Au plecat joi dimineață de la refugiul Quintino Sella pentru a ajunge pe vârf și apoi a termina traversarea, coborând pe fața vestică a muntelui. Salvatorii sunt de părere că este posibil să fi fost surprinși de vreme rea, rătăcindu-se creastă și căzând pe ghețar. Alarma a fost data seara de către iubitul femeii, care a anunțat că aceasta nu s-a mai întors.

Primul survol cu elicopterul, de vineri dimineață, nu a avut succes. Polițiștii au reușit după aceea să localizeze locația, folosind ceasul GPS al uneia dintre victim: căutările s-au concentrat pe acea zonă, iar cadavrele au fost localizate rapid, potrivit Corriere del Veneto.

Alexandra era pasionată de călătorii și de natură. Pe rețelele sociale, și-a împărtășit pasiunea pentru sport și visul de a călători prin lume. Ea fusese și în Vietnam, Iordania și Islanda și a descris acele călătorii drept experiențe care i-au schimbat viața”.

Alexandra s-a mutat în Italia împreună cu familia sa în copilărie, a studiat Ingineria Informatică la Universitatea din Padova și a obținut ulterior un master la Universitatea din Udine. După absolvire, a lucrat ani de zile la Vodafone, însă timp de aproape patru ani a devenit manager de operațiuni la Gosp, o companie din Grupul Generali. Era mai mereu la Milano pentru muncă, însă se stabilise în Ponte di Brenta, unde începuse recent o relație.

Ea a fost membră a Federației Italiene de Atletism (FIDAL) și a participat la curse oficiale cu grupul Noi Generali Asd Aps

Autorul recomandă:

În atenția românilor care au călătorit în Italia! Aproape 100.000 de documente au fost copiate de pe serverele hotelurilor și vândute pe DARK WEB

Ce sunt casele la 1 euro” din Italia, de fapt. Cum sunt păcăliți naivii

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cel mai bun oraș din lume în care să trăiești în 2026
Digi24
Femeia suspectată că ar fi încercat să-l asasineze în Monaco pe oligarhul Vadim Ermolaev a fost găsită moartă în apropiere de Kiev
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Victoraș Micula, smerit la o mănăstire din Oradea: „Am dus cu roaba bolovani. Munca m-a făcut să îmi schimb valorile”
Mediafax
LOVITURĂ pentru Marine Le Pen! Ce se va întâmpla cu candidatura ei la Președinția Franței
Click
A născut fără să-și dea seama! Bebelușul a fost găsit câteva minute mai târziu, sub pături. Cum a fost posibil: „Nu mi-a trecut niciodată prin cap...”
Digi24
A murit Lauren Bennett, interpretă a piesei „Party Rock Anthem” a formației LMFAO şi membră a trupei G.R.L. Artista avea 37 de ani
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum ajungi mai repede la Beach Please: cu trenul sau cu mașina? Ruta cea mai rapidă
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul