Prima pagină » Actualitate » Alocația de stat se poate acorda și după împlinirea vârstei de 18 ani. Care sunt condițiile și ce trebuie să facă tinerii

Alocația de stat se poate acorda și după împlinirea vârstei de 18 ani. Care sunt condițiile și ce trebuie să facă tinerii

Elena Popescu
Alocația de stat se poate acorda și după împlinirea vârstei de 18 ani. Care sunt condițiile și ce trebuie să facă tinerii
Alocație redusă la 100 de lei pentru copiii între 3 și 18 ani. Ce prevede un nou proiect legislativ al UDMR

Alocația de stat nu se oprește automat pentru toți tinerii în ziua în care împlinesc 18 ani. Cei care continuă liceul sau învățământul profesional pot beneficia în continuare de acest drept, până la terminarea studiilor, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de lege.

Regula generală este că alocația de stat se acordă copiilor până la împlinirea vârstei de 18 ani. Legea nr. 61/1993 prevede însă o excepție importantă pentru tinerii care devin majori înainte de terminarea liceului sau a școlii profesionale. Aceștia pot beneficia de alocație și după împlinirea vârstei de 18 ani, până când își termină cursurile liceale sau profesionale, organizate în condițiile legii.

Condiția esențială pentru a primi alocația după 18 ani

Pentru menținerea dreptului, tânărul trebuie să urmeze fără întrerupere cursurile învățământului liceal sau profesional. Există însă o excepție importantă. Tinerii care repetă anul școlar nu mai beneficiază de alocația de stat. Banii pot fi acordați în continuare dacă repetarea anului s-a produs din motive de sănătate, situație care trebuie dovedită printr-un certificat sau alt document medical.

Regulile îi includ și pe elevii care studiază în unități de învățământ private acreditate sau autorizate în condițiile legii.

Ce trebuie să facă tânărul după ce împlinește 18 ani

Tinerii majori care continuă liceul sau școala profesională trebuie să se adreseze unității de învățământ la care sunt înscriși. Cererea se completează de către tânărul care a împlinit 18 ani și trebuie însoțită de copia actului de identitate, dar și de o adeverință eliberată de unitatea de învățământ. Din adeverință trebuie să rezulte că solicitantul urmează cursurile liceale sau profesionale, că studiile sunt continuate fără întrerupere și că nu repetă anul școlar.

Dacă anul este repetat din motive de sănătate, trebuie prezentat și documentul medical care dovedește această situație.

Normele prevăd totodată că, dacă situația tânărului nu s-a modificat, continuarea dreptului se poate face din oficiu, dacă sunt îndeplinite condițiile legale. Cererea este necesară atunci când situația înregistrată înainte de împlinirea vârstei de 18 ani se modifică.

Banii pot intra direct în contul tânărului

După împlinirea vârstei de 18 ani, plata alocației se face direct tânărului, în condițiile prevăzute de lege. În cerere poate fi indicată și modalitatea în care acesta dorește să primească banii: prin mandat poștal sau într-un cont bancar.

Unitățile de învățământ și inspectoratele școlare au, la rândul lor, obligații în această procedură. Până la 1 octombrie, acestea transmit agențiilor teritoriale pentru plăți și inspecție socială situația centralizată a elevilor care au împlinit 18 ani și care îndeplinesc condițiile pentru continuarea acordării alocației.

Pe parcursul anului școlar sunt raportate lunar și situațiile în care tinerii majori nu mai urmează cursurile liceale sau profesionale, inclusiv cazurile de exmatriculare sau de renunțare la studii.

Potrivit datelor comunicate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, în anul școlar 2025-2026, peste 200.000 de tineri care împliniseră 18 ani și continuau liceul sau învățământul profesional au primit alocația de stat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Câte mii de euro pierde lunar Siegfried Mureșan dacă ajunge premierul României
Digi24
Scandal devenit viral în China. Un bărbat a plătit 4,5 milioane $ ca să se însoare cu o actriță faimoasă, apoi a dat-o în judecată
Cancan.ro
Orașul din România unde sunt mai multe case decât familii. Sute de locuințe au rămas goale
Prosport.ro
Laura Giurcanu se mută în Maroc! Bărbatul a convins-o: își vinde și mașina Mercedes din România
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
„Marele Râu Artificial”. Ce se afla sub nisipul deșertului Sahara
Click
Horoscop 19-25 septembrie. Taurii duc o luptă grea, Racii pot avansa în carieră, uși importante se deschid pentru Vărsători
Digi24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Cancan.ro
Cine a plătit înmormântarea de 10.000 de euro a Mădălinei Apostol, de fapt. NIMENI nu se aștepta la asta!
Ce se întâmplă doctore
Lucrurile pe care nu e bine să le dai din casă. Se spune că odată cu ele pleacă norocul și sporul
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Ford EcoSport a fost transformat într-un monstru cu 6 roți. Consumul afișat surprinde
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Cum ar trebui să mănânce bărbații după 50 de ani: mai puține diete-minune și mai multă fibră
Mediafax Italia
Un membru al Guvernului A PRIMIT UN GLONȚ într-un plic! Prima reacție a premierului de la Roma
Mediafax Spania
VESTE PROASTĂ pentru DACIA! Ce se întâmplă cu modelul Sandero?!