Prima pagină » Actualitate » Anunțul momentului, în plină criză energetică, făcut de ministrul Bogdan Ivan: „Rafinăria Petrotel va putea să funcționeze, din nou, în 45 de zile”

Anunțul momentului, în plină criză energetică, făcut de ministrul Bogdan Ivan: „Rafinăria Petrotel va putea să funcționeze, din nou, în 45 de zile”

Anunțul momentului, în plină criză energetică, făcut de ministrul Bogdan Ivan: „Rafinăria Petrotel va putea să funcționeze, din nou, în 45 de zile”
Anunțul momentului în plină criză energetică, făcut de ministrul Bogdan Ivan

În plină criză globală energetică, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a făcut anunțul momentului: se redeschide rafinăria Petrotel-Lukoil. Potrivit acestuia, s-a primit confirmarea oficială de la Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru derogarea de la sancțiunile impus companiei Lukoil, din Rusia.

Astfel, România va putea reporni rafinăria Petrotel-Lukoil în cel mult 45 de zile.

Ivan: „Derogare de la sancțiuni împotriva Lukoil”

Este o veste extrem de importantă: faptul că am primit confirmare oficială din partea Guvernului american pentru derogarea de la sancțiuni împotriva Lukoil, pentru ca România să repornească rafinăria Petrotel-Lukoil. Reprezintă o veste uriașă pentru țara noastră. Prin acest mecanism, în 45 de zile, această rafinărie va putea să funcționeze din nou și să producă motorină, benzină, kerosen pentru România.

Este un pas în față extrem de important. 21% din producția României va fi asigurată de această rafinărie și reprezintă un principal element al stabilizării pieței de carburanți din România. Sunt, în momentul de față, doar două țări la nivel mondial, Germania și, acum, România, care au reușit această performanță”, a declarat ministrul Energiei, la Antena 3.

În opinia sa, România nu va depinde atât de mult de importuri. El a dat asigurări că țara n își va produce toată benzina pe care o consumă și peste 60% din motorină, precum și tot combustibilul pentru aviație.

În același timp, suntem mai stabili în fața fluctuațiilor internaționale de preț, pentru că, atunci când vorbim despre motorina care se cumpără la un preț dublu față de acum o lună și jumătate, în România avem petrolul mai scump doar cu 30 și ceva la sută, ceea ce înseamnă automat că vom avea prețuri mai mici decât în întreaga regiune.

Faptul că am repornit rafinăria Petromidia Năvodari, care funcționează la capacitate maximă și ne asigurăm că timp de un an de zile va funcționa, că avem această nouă victorie prin repornirea rafinăriei Petrotel-Lukoil, reprezintă pentru România cel mai bun lucru care se putea întâmpla în această perioadă.

„M-am consultat cu cei mai importanți oameni ai planetei”

Și vreau să fiu foarte clar: niciun gram de petrol rusesc nu va ajunge în România, vorbim despre petrol care va ajunge din alte state și, în același timp, niciun leu nu va ajunge în Federația Rusă. Avem un mecanism foarte clar făcut de Ministerul Energiei de supraveghere a tuturor operațiunilor, pentru a ne asigura și a da garanții și Statelor Unite și Uniunii Europene că, prin Ministerul Energiei din România, ne asigurăm că toate tranzacțiile vor fi clare și nu vor avea nicio legătură cu Rusia. Ea va funcționa doar operațional, pentru a păstra în continuare și rețeaua de benzinării, dar mai ales pentru a avea produs în piață.

Iar acest lucru l-am făcut după ce m-am consultat cu cei mai importanți oameni ai planetei în materie de energie, cu președintele Agenției Internaționale a Energiei, Fatih Birol, cu cei de la World Economic Forum, cu Chris Wright, ministrul Energiei din SUA, și cu cei mai importanți actori mondiali”, a explicat Bogdan Ivan.

Cum a reușit Bogdan Ivan să repornească „Petrotel”

Întrebat cum a reușit să repornească „Petrotel”, ministrul a explicat cum i-a convins pe americani. El a arătat că, „dacă România reușește să rafineze mai mult petrol, își asigură securitatea energetică, dar și pe cea a regiunii, deoarece faptul că în prezent produce benzină dublu față de cât consumă îi permite să vândă și statelor vecine, care astfel nu mai depind de importurile care treceau înainte prin Strâmtoarea Ormuz.

Aceeași situație este și cazul kerosenului, a cărui producție, fiind mai mare decât consumul țării noastre, ne permite să vindem și statelor din Uniunea Europeană, care acum sunt dependente în proporție de aproape 50% de importurile de kerosen care vin din Orientul Mijlociu”.

Este o victorie uriașă pentru România și ne asigură în același timp că nu depindem de importuri atât de mult cât depindeam la începutul acestui conflict din Orientul Mijlociu. E poate cea mai bună veste pe care puteam să o dau, ca ministru al Energiei, din ultimele săptămâni”, a spus Ivan.

Stare de urgență la nivelul României

De asemenea, acesta a menționat că în momentul de față este instituită starea de urgență la nivelul României, lucru care dă pârghie Ministrului Energiei și Ministerului Economiei ca, în ceea ce privește exporturile de petrol și motorină, acestea să poată să fie făcute doar în interes NATO și cu excepții foarte clare.

Așa că nu avem nicio altă obligație. Ne interesează în primul rând România și, prin această reușită, vom avea suficiente produse în piață în țara noastră.

Dacă mâine se oprește războiul, timp de șase-nouă luni de zile toate statele din lume vor avea probleme în urma blocajului din Strâmtoarea Ormuz și a bombardamentului din Orientul Mijlociu. Asta ne dă o reziliență foarte mare, pentru că mai simplu găsești petrol crud, unde avem deja angajamente și unde avem deja contracte și unde o să le creștem în această perioadă, decât să imporți direct produs finit, adică motorină.

Este o victorie uriașă pentru a ne asigura suficient produs în piață și, în același timp, vine pe fondul acestui parteneriat tot mai practic cu administrația din SUA, în care noi aducem un plus și Uniunii Europene, prin faptul că rafinăm mai mult pe teritoriul Uniunii Europene și asigurăm produs în piață. Deci e un mare, un foarte mare plus”, a punctat Ministrul Energiei.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Buldozerele au intrat în centrul Timișoarei! Zona se schimbă
Digi24
„Am fost destul de surprinși”. Ce a scos la iveală analiza resturilor unei rachete Oreșnik lansate asupra Ucrainei în ianuarie
Cancan.ro
Ea este Cristina Buburuzanu, asistenta UPU care a murit într-un accident cumplit. Soțul și fiul, în stare gravă la spital 😢
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie. Imagini hot de pe plaja din Grecia
Adevarul
Val de ironii după mesajele MApN legate de drona căzută în Galați. Mii de comentarii au împărțit internetul în două: „Blocul era pe direcția dronei”
Mediafax
Au fugit de litoralul românesc! Românii fac coadă la vacanțele premium din Bulgaria
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Fost analist CIA: „Sunt absolut sigur că Putin a aprobat ideea ca dronele rusești să poată fi folosite împotriva României”
Cancan.ro
Putin, primele DECLARAȚII despre drona căzută pe un bloc din Galați: 'Rusia e pregătită să facă o...' 😲
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Ești obligat să ai numere verzi la mașina electrică sau poți folosi numere negre obișnuite?
Descopera.ro
Activitățile care te ajută să îmbătrânești sănătos fără efort fizic
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Ce se întâmplă atunci când companiile negociază cu hackerii. Cazul atacului cibernetic care a afectat milioane de studenți