Prima pagină » Actualitate » Apa ca o pradă, la Curtea de Argeş. Localnicii îşi umplu bidoanele de la izvorul mănăstirii şi merg cu ele la slujbă

Apa ca o pradă, la Curtea de Argeş. Localnicii îşi umplu bidoanele de la izvorul mănăstirii şi merg cu ele la slujbă

„Dumnezeu ştie” a devenit răspunsul întrebărilor pe care oamenii din Curtea de Argeş, lăsaţi fără apă potabilă de aproape 5 luni, şi le pun în legătură cu ziua în care această problemă va fi rezolvată. Între timp, tot Dumnezeu le-a oferit şi un izvor din care pot să ia apă de băut, amenajat de Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului. 

Ca în orice duminică, la Mănăstirea Curtea de Argeş e slujbă la catedrală. Cântecele bisericeşti răsună în toată valea, iar credincioşii îşi fac apariţia rând pe rând pe lângă gardul mănăstirii.

Nu merg la slujbă, ci la izvorul captat de călugări, din agheasmatar, unde îşi pot umple bidoanele de 10 litri pe care le poartă în mâini. Unii dintre ei, merg apoi cu ele la slujbă, ca şi când le-ar fi teamă că dacă aşteaptă să le umple după Sfânta Liturghie se va termina şi apa din izvorul bisericii.

Situaţia se află „în analiză”

Alţii, merg direct spre casă cu bidoanele pline, repede şi preocupaţi, fără să privească în stânga sau în dreapta, sub povara celor 20 de litri de apă, pe care-i duc acasă ca pe nişte adevărate prăzi de război.

Documentul pe care Primăria Curtea de Argeş spune că l-a trimis de săptămâna trecută lui Ilie Bolojan a ajuns pe masa acestuia la solicitarea premierului, care a aflat de la Gândul că ar avea un astfel de document la mapă. Situaţia se află acum în analiză, ne spun surse din guvern.

Dacă le vor fi acordate cele aproape 2 milioane de euro celor de la Curtea de Argeş, firma care se ocupă de găsirea unei soluţii rapide, contractată de administraţia locală, a spus că va putea să găsească o soluţie de urgenţă care să stabilizeze situaţia în maxim 3 luni de la primirea fondurilor.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Sunt românii pregătiți pentru alegeri anticipate? Răspunsul unui fost președinte al României
Digi24
Medvedev amenință încă o țară „cu aceeași soartă a Ucrainei”: „E cel mai rău lucru care i se poate întâmpla”
Cancan.ro
Lovitură pentru Ian după concertul de la Arenele Romane! Trapperul a fost reținut pentru 24 de ore
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
O fotografie AI a băgat un bărbat în bucluc! Risca să ajungă 10 ani după gratii
Click
„Mi-au furat cheia, au fugit cu banii!” Vica Blochina, țeapă de zile mari în timpul renovării
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!