Prima pagină » Economic » Bogdan Ivan, predicție în scenariul cel mai negru. Cât poate rezista România din propriile rezerve de petrol

Bogdan Ivan, predicție în scenariul cel mai negru. Cât poate rezista România din propriile rezerve de petrol

Bogdan Ivan, predicție în scenariul cel mai negru. Cât poate rezista România din propriile rezerve de petrol
Sursa: Alexandra Pandrea / Gândul

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a asigurat sâmbătă la Antena 3 CNN că România are suficiente rezerve pentru patru luni în scenariul în care în țară nu ar mai ajunge niciun litru de petrol sau de motorină în țară. El a precizat că doar în scenariul în care nu există o alternativă la aprovizionarea cu petrol vor fi folosite rezervele de urgență.

Întrebat dacă românii ar trebui să se aștepte la măsuri extreme, precum restricțiile de circulație cu autoturismul, ministrul a precizat că “nu ar trebui să ajungem acolo.”

“Din punctul meu de vedere nu ar trebui să ajungem acolo. Mi se par măsuri destul de drastice ca să fie luate la nivel național. Bineînțeles că e decizia fiecăruia dintre noi dacă decidem să mergem cu mijlocul de transport în comun sau să ne folosim mașina. Ceea ce este foarte important acum e că noi, ca țară să avem rute diversificate de aprovizionare pentru combustibil.

Aducem undeva la 75% din petrolul pe care îl rafinăm în România din alte state care nu au legătură cu Orientul Mijlociu, în special din Guiana Franceză, Kazahstan și Azerbaidjan. Putem să spunem că nu suntem atât de afectați. În schimb aducem din Arabia Saudită aproximativ 40% din importurile noastre de motorină, ceea ce ne creează în momentul de față o zonă de potențial risc. Ceea ce e important e că am diversificat foarte mult rutele.

Nu depindem de acea zonă, dar e un val la nivel mondial care afectează fiecare economie”, a explicat Bogdan Ivan, pentru A3CNN.

Scenariul situației de criză

Despre oportunitatea declararării situației de criză pe piața țițeiului, Bogdan Ivan a explicat:

“Am vrut să pregătesc cadrul legal pentru ca în situația în care conflictul din Orientul Mijlociu se prelungește și vom avea o creștere continuă a prețurilor, a cotațiilor barilului de petrol și a tonei de motorină la nivel internațional, lucru care va afecta și economia României, să putem, în momentul în care decidem că trebuie să intervină statul să o facă de îndată fără să aștepte zile sau foarte mult timp să elaboreze acte normative, avize de la diferite ministere.

Acest mecanism trebuie pregătit și să nu ne trezim în situația în care să spunem că nu putem să decidem pentru că nu avem act normativ”.

Reziliența României

În situația în care se constată o penurie în aprovizionarea și rafinarea pe plan intern, România va folosi stocurile de urgență:

Dacă e nevoie să eliberăm anumite stocuri pentru a echilibra piața într-o anumită zonă pentru a ține prețul stabil și de a ne asigura că dacă apare o nouă blocadă mult mai mare, în Canalul de Suez, care ne-ar afecta în mod direct, atât în România, cât și în Europa care importă 40 de milioane de tone de motorină de acolo, evident că ești nevoit să intervii.

Stocurile de urgență le activezi doar într-o situație cu adevărat de criză și dacă nu mai ai altă soluție. Suntem pregătiți cu aceste stocuri de criză, dacă nu am mai aduce în România nici un litru de motorină, nici un litru de țiței. Am fi în situația în care, aproape patru luni de zile, cu stocul de criză plus stocuri comerciale să putem să funcționăm”, explică Bogdan Ivan pentru A3CNN.

Recomandarea autorului:

Cât costă benzina și motorina pe 14 martie 2026. A opta scumpire luna aceasta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Am avut politica prostului”. Sute de mii de dolari cheltuiți pentru fotografii cu Trump, spune Băsescu
Digi24
Ce se știe despre gruparea Statul Masculin, care a revendicat valul de amenințări cu bombe care vizează zboruri din Europa
Cancan.ro
Eliminată de la Asia Express, Loredana Chivu se poate întoarce la „munca” ei. Și noi i-am aflat tariful. Ce oferă pentru 20 euro
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Adevarul
De ce aduc firmele muncitori din Asia, deși îi costă cu 35% mai mult decât românii. Explicațiile unui antreprenor
Mediafax
„A căzut ca un trăsnet!” Președintele Israelului, șocat de decizia lui Trump de a opri ajutorul militar american
Click
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cancan.ro
Cuplul anului în România😮 Aris Eram și Gabriella, împreună⁉️ Dani Oțil a amuțit, Ramona Olaru a crezut că nu aude bine: 'Baby...↘️
Ce se întâmplă doctore
Doliu în fotbalul românesc! Vadim Crîcimari a murit la 38 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Ochii acestor broaște sunt atât de unici încât ar putea fi utilizați ca niște amprente
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Spania
Reguli NOI în trenuri! Ce obligații vor avea pasagerii?!