Prima pagină » Actualitate » Bucureștenii mai au de așteptat apa caldă. Termoenergetica încă reabilitează rețeaua de termoficare. Când vor fi finalizate lucrările

Bucureștenii mai au de așteptat apa caldă. Termoenergetica încă reabilitează rețeaua de termoficare. Când vor fi finalizate lucrările

Rene Pârșan
Bucureștenii mai au de așteptat apa caldă. Termoenergetica încă reabilitează rețeaua de termoficare. Când vor fi finalizate lucrările
Foto Ilustrativ

Termoenergetica anunţă că lucrările de reabilitare în regim de urgenţă a unuia dintre cele mai importante „noduri” în funcţionarea sistemului de termoficare, cu o vechime de 55 de ani continuă, luni, prin montarea conductei cu diametrul de 1,2m şi a celor două vane cu diametrul de 1m.

Termenul estimat de finalizarea a lucrărilor este 20 august 2023, dar pot să apară întârzieri, în funcție de starea de degradare a conductelor.

Țevi ruginite de 55 de ani

Lucrările de reabilitare în regim de urgenţă a unuia dintre cele mai importante „noduri” în funcţionarea sistemului de termoficare al Capitalei, cu o vechime de 55 de ani continuă, luni, prin montarea conductei şi a celor două vane.

Căminul Releului, unul dintre cele mai mari obiective ale reţelei termoficare, cu o suprafaţă de 180 de metri pătraţi, are amplasate în interior vanele care fac legătura între Magistrala 3 Sud şi Magistrala Berceni, respectiv legăturile între conductele de alimentare între CTE Sud si CTE Progresu”, precizează Termoenergetica.

Compania arată că expertiza tehnică a indicat în cazul său degradări importante ale structurii de rezistenţă cauzate de lipsa investiţiilor din ultimii 20 de ani.

Conducta Magistralei 3 Sud a fost pusă în funcţiune în anul 1968, iar termenul estimat pentru reluarea furnizării agentului termic este 20 august 2023.

Termenele lucrărilor sunt estimate înainte de deschiderea şantierelor. Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor. În şantierele mari, se va lucra simultan în mai multe puncte, astfel încât, pe măsura finalizării unor operaţiuni, punctele termice să fie repuse în funcţiune mai repede decât termenul estimat. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau alte detalii la 0800.820.002 şi prin aplicaţia Termoalert”, transmite Termoenergetica.

Citiți și:

EXCLUSIV | Sindicaliștii Termoenergetica, apel disperat către Guvern: Alimentarea cu energie termică în București este în pericol din cauza datoriilor

Mii de bucureșteni rămân fără apă caldă. Încep lucrările la rețeaua de termoficare din Capitală

Lucrări majore la rețeaua de termoficare din București. Lista blocurilor rămase FĂRĂ APĂ CALDĂ / Spitalul „Bagdasar-Arseni”, afectat

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SANCȚIONAT în fața lui Kim Jong-un! Proces de corupție la cel mai înalt nivel în Coreea de Nord
Digi24
Cine poate ieși mai devreme la pensie în România. Lista domeniilor în care se reduce vârsta standard și condițiile prevăzute de lege
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Va ataca Rusia România? Expert în studii de război: „Pe termen scurt nu, dar există un scenariu îngrijorător”
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Ce se întâmplă cu băiatul lui Christian Sabbagh. Cum se simte micuțul Geo după autotransplantul cu celule stem
Digi24
Dilema succesiunii în Iran. Ce dezvăluie absența lui Mojtaba Khamenei de la înmormântarea tatălui său despre noua Republică Islamică
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum poate fi liniștită mintea? Cinci metode susținute de cercetările din psihologie și neuroștiințe