Prima pagină » Actualitate » Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: „Ne îndreptăm în direcţia corectă”

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: „Ne îndreptăm în direcţia corectă”

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: „Ne îndreptăm în direcţia corectă”
sursa foto: Hepta

Cancelarul german Friedrich Merz a vorbit despre eforturile de a se ajunge la un acord de pace în Ucraina. Astfel, el a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace în Ucraina ca fiind primii 200 de metri”, dintr-un total de 10 kilometri.

„Da, am făcut primii paşi. Dar, ca exprim figurativ, suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri, nu mai mult. Dar, în orice caz, ne îndreptăm în direcţia corectă”, a declarat Merz la un congres al partidului Uniunea Creştin-Democrată (CDU) din Germania, informează kyivindependent.com.

Donald Trump și-a intensificat eforturile de a media un acord de pace ca să pună capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei, după încercările eșuate de câteva luni mai devreme.

Amintim că liderul americam s-a întâlnit cu Vladimir Putin în Alaska, la data de 15 august, iar câteva zile mai târziu s-a întâlnit și cu Volodimir Zelenski, alături de liderii europeni, la Casa Albă.

Merz a remarcat că poziția Rusiei continua să îngreuneze ajungerea la un acord de pace și a descris procesul ca fiind o sarcină dificilă”.

Conducerea Germaniei şi a Uniunii Europene nu a depus încă mai multe eforturi diplomatice decât în ultimele trei săptămâni”, a spus Merz, subliniind faptul că s-au înregistrat progrese în trecut.

Să nu spună nimeni astăzi discutăm doar despre livrări de arme”, a adăugat acesta, în vreme ce Ucraina şi aliaţii săi lucrează la garanţii de securitate.

La data de 19 august, Merz a spus că Zelenski și Putin s-ar putea întâlni în următoarele două săptămâni.

Preşedintele american a discutat cu preşedintele rus şi au convenit va avea loc o întâlnire între preşedintele rus şi preşedintele ucrainean în următoarele două săptămâni”, a spus Merz.

Donald Trump a precizat că intenționează să găzduiască o întâlnire bilaterală între Zelenski și Putin, urmată apoi de o întâlnire trilaterală între cei trei lideri, în cazul în care discuțiile vor decurge bine.

Și Zelenski a declarat pe 18 august că o să discute direct cu Vladimir Putin despre teritoriu în cadrul unor potențiale negocieri de pace, întrucât Ucraina cere negocieri necondiționate.

Autorul recomandă:

Wall Street Journal: Pentagonul a împiedicat Ucraina să utilizeze sistemele de rachete tactice ale armatei americane, sau ATACMS

Sondaj. Peste 60% din bărbații polonezi nu acceptă ca țara lor facă parte dintr-o forță militară care mențină pacea în Ucraina

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme