Prima pagină » Actualitate » Care sunt cele șase GREȘELI pe care trebuie să le evităm, înainte de culcare, ca să nu ne îngrășăm

Care sunt cele șase GREȘELI pe care trebuie să le evităm, înainte de culcare, ca să nu ne îngrășăm

Marian Popescu
Care sunt cele șase GREȘELI pe care trebuie să le evităm, înainte de culcare, ca să nu ne îngrășăm
FOTO - Caracter ilustrativ

Specialiștii ne sfătuiesc să evităm șase greșeli majore, noaptea, înainte de culcare, pentru a evita să ne îngrășăm:

  1. Mâncatul târziu;
  2. Lumina de veghe;
  3. Consumul de lichide;
  4. Exercițiile fizice;
  5. Căldură excesivă în dormitor;
  6. Haine strâmte.

1) Măncatul târziu

Masă târzie în noapte crește nivelul de insulină și, astfel, obligă organismul să producă mai puțină melatonină, iar asta înseamnă un somn greu și agitat. Este recomandat să mănânci cu cel puțin trei ore înainte de culcare.

2) Lumina de veghe

Expunerea la lumină, fie că este vorba de lumina de la telefon, televizor, lumina de veghe sau iluminatul stradal, îți afectează somnul și crește nivelul de cortizol care a fost asociat cu acumularea kilogramelor, scrie SfatulPărinților.ro. Pentru a preîntâmpina această problema, ai grijă că în camera să fie întuneric și să elimini toate dispozitivele cu beculețe.

3) Consumul de lichide

Hidratarea pe timpul nopții este importantă, dar dacă bei prea multe lichide înainte de culcare riști să faci mai multe drumuri la toaletă, iar un somn fragmentat înseamnă un risc crescut de a dezvolta  obezitate.

4) Exercițiile fizice

Stilul sedentar contribuie la acumularea kilogramelor în plus, însă să faci exerciții fizice înainte de culcare este la fel de rău. Mișcarea ridică temperatura corpului și astfel scade producția de melatonină. Iar tulburările de somn cresc producția de cortizol.

5) Căldura excesivă în dormitor

Dacă în dormitor este prea cald, somnul nu va fi de calitate. Astfel, în timpul somnului nu vor fi arse corespunzător caloriile, iar riscul să te îngrași crește considerabil. În dormitor nu ar trebui să fie mai mult de 21 de grade Celsius.

6) Haine strâmte

Pijamalele ar trebui să fie comode și lejere. Dacă sunt prea strânse pe corp, cresc temperatura și se întrerupe circuitul hormonal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Eu nu sunt un gunoi!” Nicușor Dan explică decizia de a-l interzice pe jurnalistul Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Cine sunt românii găsiți împușcați în America. Principalul suspect ar fi chiar fostul lor ginere, care ar fi comis crima chiar de ziua fiicei victimelor
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Au plătit până la 600.000 de dolari și și-au vândut casele pentru a trăi pe un vas de croazieră, dar au fost dați jos după doi ani
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Corina Caciuc, victorie în instanță după un proces dificil! Ce a declarat partenera lui Laurențiu Reghecampf: „Am fost rănită”
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Corina Caciuc și-a găsit dreptatea în justiție. Soția lui Laurențiu Reghecampf a câștigat procesul: 'Am fost rănită'
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un oraș din România a câștigat titlul de Oraș European al Crăciunului 2027
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi