Prima pagină » Actualitate » Ce le-a răspuns şefa CCR senatorilor care anchetează întâlnirea secretă pe care a avut-o cu fostul premier Ilie Bolojan. Citeşte documentul integral

Ce le-a răspuns şefa CCR senatorilor care anchetează întâlnirea secretă pe care a avut-o cu fostul premier Ilie Bolojan. Citeşte documentul integral

Preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, a reuşit să transmită marţi un răspuns pentru comisia senatorială convocată pentru a şasea oară, fără niciun rezultat.

Două anchete senatoriale bat pasul pe loc

Ilie Bolojan și Elena-Simina Tănăsescu s-au întâlnit pe 14 august, în biroul lui Mircea Abrudean. Întrevederea a stârnit controverse în special din cauza momentului în care a avut loc.

La doar câteva zile distanță, Curtea Constituțională urma să reia dezbaterile în mai multe dosare cu miză instituțională, inclusiv cele referitoare la Legea integrității. Atât Bolojan, cât și Tănăsescu au respins acuzațiile potrivit cărora în cadrul întâlnirii ar fi fost discutate dosare aflate pe rolul CCR.

Curtea Constituţională a răspuns cu o statistică a dosarelor în lucru

Simina Tănăsescu informează comisia senatorială a Parlamentului României că a demarat discuţii informale cu conducerea Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a Consiliului Legislativ încă de la preluarea mandatului, pentru „obţinerea de noi spaţii de lucru pentru personalul Curţii Constituţionale”.

Şefa CCR mai spune că volumul instituţiei pe care o conduce a crescut considerabil de la 9.498 de dosare la 11.119 dosare. Ba mai mult, au şi fost scoase la concurs 20 de noi posturi, iar angajaţii şi-au început treaba din 1 august 2025.

„Senatul României

Stimată Doamnă Preşedinte,

Cu referire la întâlnirea vizată de Hotărârea Senatului nr. 113/2026 fac următoarele

precizări:

– volumul activității jurisdicționale a Curții Constituţionale a crescut constant și accelerat în ultimii ani (cu titlu de exemplu, la 31 ianuarie 2023 erau pe rol 9.498 dosare cauze, la 31 ianuarie 2025 erau pe rol 11.119 dosare, iar în prezent sunt pe rol 15.180 dosare);

– în anul 2023 a fost adoptată Legea nr.361/2023 privind personalul Curții Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1095 din 5 decembrie 2023. Aceasta a permis creşterea numărului de magistrați-asistenți, în sensul creării de noi posturi, apoi de bugetare a acestora şi, în final, de scoatere la concurs a 20 posturi de magistrat-asistent în lunile mai şi octombrie 2025. Majoritatea noilor magistraţi-asistenţi şi-a început activitatea pe 1 august 2025. Inițial, întrucât nu erau disponibile alte spații, noii magistrați-asistenţi şi-au desfăşurat activitatea în Sala de şedinţe publice a Curții Constituţionale”, transmite şefa CCR, printr-un document oficial.

„În vara şi în toamna anului 2025, împreună cu unii colegi, am făcut două vizite în clădirea Palatului Parlamentului, în Corpul B3, pentru a identifica potenţiale spații de lucru pentru angajații Curții Constituţionale;

– preocupările instituţionale cu privire la spațiile de lucru ale întreg personalului Curții Constituţionale au fost menționate constant în aparițiile mele publice (de exemplu, cele din datele de 17 octombrie 20251, 3 decembrie 20252, 9 martie 20263 și 18 august 20264);

– în data de 14 august 2026 a apărut în spațiul public informația de presă cu privire la proiectele de acte normative incluse pe agenda şedinţei Guvernului României din 14 august 2026, între care poz. 14 din listă se referea la amenajarea unor spații din Palatul Parlamentului – Corp B3 – având ca titular Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. În aceste condiții a avut loc întâlnirea ce face obiectul Hotărârii Senatului nr.113/2026″, motivează Simina Tănăsescu, printre altele.

Comisia senatorială care anchetează întâlnirea de taină dintre premierul demis Ilie Bolojan şi şefa Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, care a avut loc înainte de votul Legii ANI,  precum şi zborul spre Mykonos în care s-a aflat un judecător CCR, Cristian Deliorga, alături de alţi oameni politici este pe cale să se încheie fără nicio sancţiune.

Nici de data aceasta nu s-a prezentat niciunul dintre cei implicaţi şi invitaţi la audieri. Comisia va fi reluată, cel mai probabil, săptămâna viitoare, pe 3 noiembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cea mai BÂNTUITĂ insulă din LUME. Unde se află și ce spun DOCUMENTELE
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Cancan.ro
Ultima postare a Loredanei Moroșanu, înainte să fie găsită moartă. Ce s-a întâmplat în noaptea tradegiei
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Adevarul
Fiul lui Donald Trump, partidă de vânătoare în Mongolia alături de un oligarh rus din cercul apropiaților lui Putin
Mediafax
România și Moldova, NEGOCIERI pentru cumpărarea sistemelor anti-dronă: aproape de FINAL. Vor fi livrate RAPID
Click
Marina Voica, salvată de două ori de la moarte. Laurențiu Cazan: „Dacă nu se opera, în 1990, în Rusia, nu mai trăia”. Cum se simte acum
Digi24
Planul german: ziua de muncă de 12 ore. Se iau în calcul reducerea numărului de muncitori străini și înăsprirea examenelor de limbă
Cancan.ro
Așa arăta în ultima imagine surprinsă în viață. Este de nerecunoscut
Ce se întâmplă doctore
Adina Postelnicu de la Heaven este de nerecunoscut. Cum arată acum cântăreața: operațiile estetice au schimbat-o total
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință tocmai ar fi rezolvat unul dintre cele mai mari mistere ale Soarelui
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute