Prima pagină » Actualitate » Ce spune Claudiu Crețu, șeful ELCEN, despre interzicerea centralelor de apartament: „Drumul este foarte clar”

Ce spune Claudiu Crețu, șeful ELCEN, despre interzicerea centralelor de apartament: „Drumul este foarte clar”

Claudiu Crețu, director general ELCEN (Electrocentrale București), a declarat, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, că drumul în ceea ce privește interzicerea centralelor de apartament este unul clar. Crețu a explicat cum se va ajunge la interzicerea centralelor.  

„Sunt câțiva ani buni de când susțin public sistemul centralizat (sistemul de termoficare din București – n.r.). De ce? Pentru că am înțeles viziunea Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, intenția este bună: să avem în orașe un aer cât mai curat. Asta înseamnă ca încălzirea trebuie să se facă arzând cât mai puțin combustibil. În felul acesta, emisiile sunt scăzute, sau spre zero. În sistemul centralizat poți introduce și energie regenerabilă”, a declarat Claudiu Crețu în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”.

Directorul general ELCEN mai spune că acolo unde nu se poate folosi sistemul de termoficare, se vor folosi pompele de căldură.

În acest moment, Uniunea Europeană crează un trend, iar din 2040 va interize total centralele individuale. Acolo unde nu se poate sistemul centralizat, soluțiile pe viitor vor fi pompele de căldură. Ideea e că nu se interzic de mâine, dar drumul este foarte clar”, spune Claudiu Crețu.

Oficialul ELCEN mai spune că centralele de apartament au o durată de viață de aproximativ 10 ani.

„Și centralele acestea expiră. Nu au durată de viață veșnică. Pe lângă faptul că nu o să mai ai de unde să cumperi, ele prezintă și niște riscuri (…). Cred că durata lor de viață este de 10 ani”, a mai precizat Claudiu Crețu în emisiunea „Cu Gândul la București”.

Interzicerea centralelor: O nouă directivă la Parlamentul European

Parlamentul European a adoptat, marți, Directiva privind schimbările climatice. Aceasta se referă și la interzicerea centralelor de apartament cu gaz. Directiva a fost adoptată cu 370 voturi pentru, 199 împotrivă și 46 abțineri. Pentru a deveni lege, ea trebuie acum să fie aprobată oficial și de Consiliul UE, relatează Euractiv.

„Statele membre trebuie să adopte măsuri pentru a decarboniza sistemele de încălzire.  Trebuie să elimine treptat combustibilii fosili din instalațiile de încălzire și răcire. Obiectivul este eliminarea completă a centralelor termice pe bază de combustibili fosili până în 2040”, se arată în directiva Parlamentului European. 

Întreaga emisiune cu Claudiu Crețu poate fi vizionată AICI:


Citește și:

Se interzic sau nu centralele de apartament? Radu Opaina, Federația Asociațiilor de Proprietari. „Statul trebuie să ofere alternative de încălzire”

Adrian Teodorescu, Termoenergetica: Centralele de apartament ar putea fi interzise. Este o chestiune de ani

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Iranul ar putea „SĂ DISTRUGĂ” două orașe din SUA. Declarația CONTROVERSATĂ a lui Trump
Digi24
„Să distrugă Los Angeles sau San Diego. Este un preț mic”. Trump, declarații uluitoare despre războiul cu Iran la un miting electoral
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie: 'O boală mult mai periculoasă' 😧
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Adevarul
Comisarii Gărzii de Mediu, amenințați cu pistolul în timpul unui control la o balastieră ilegală din Olt. Jandarmii, chemați să intervină
Mediafax
CALCULEAZĂ câte voturi ar avea în Parlament noul PREMIER. Program INTERACTIV
Click
Andreea Esca, lecția de viață primită de la mama ei: „Păcat că n-a venit mai devreme!” Ce spune despre prietenia cu Mihaela Geoană
Digi24
Câți ruși s-au mutat în România de la începutul războiului din Ucraina
Cancan.ro
Vedeta Antena 1 și medicul căsătorit, de pe bancheta din spate... în chirie! Chirurgul s-a întors la 'pacientă' 🫣
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
iCAUR V27, „Defender de buget”, debutează oficial în România. SUV-ul chinezesc pornește de la 45.900 de euro
Descopera.ro
Copilul favorit și copilul defavorizat. Ce se întâmplă când părinții oferă iubire și sprijin în mod inegal
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cea mai bună țară în care să te retragi la pensie
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea