Conflictul din Gaza, „scânteia” care va aprinde întreg frontul regional? Maximillian Katz: „Dacă Hezbollah nu se va liniști, putem vedea o escaladare”

Conflictul din Gaza, scânteia care va aprinde întreg frontul regional? Maximillian Katz: Dacă Hezbollah nu se va liniști, putem vedea o escaladare
Publicat: 26/01/2024, 09:00
Actualizat: 26/01/2024, 09:35

Maximillian Katz – directorul Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, dar și vicepreședintele Asociației Sioniste din România – a vorbit,  într-un interviu acordat Gândul, despre situația explozivă din Israel și Fâșia Gaza, în contextul în care Hamas a respins oferta pentru „o pauză a focului” de două luni, în scopul eliberării tuturor ostaticilor.

Interlocurorul Gândul susține că, la trei luni și jumătate de la momentul abominabil 7 octombrie 2023,  cei 136 de ostatici ținuți în Gaza au devenit pur și simplu invizibili, adăugând că nimeni nu-i mai menționează, cu excepția Israelului.

Deși recuperarea ostaticilor rămâne prioritară, Maximilian Katz mărturisește că Israelul nu își poate permite, în acest moment, să înceteze total acest război.

Reamintim că zilele trecute Israelul a propus Hamas – printr-o mediere a Egiptului şi Qatarului, o ”pauză” de două luni în confruntările armate şi în raidurile din Fâşia Gaza, în schimbul eliberării tuturor ostaticilor.

Această propunere nu presupune încheierea războiului dintre Israel și organizația islamistă palestiniană Hamas, ci un al doilea armistiţiu după cel de o săptămână care a permis eliberarea a peste o sută de ostatici. Hamasul ar vrea încetarea de tot a războiului, lucru cu care Israelul nu este de acord.

„Acel 7 octombrie se dă în mod voit uitării, este împins într-un colț întunecat”

În plus, Maximillian Katz completează că, pentru Israel, este foarte greu de suportat impactul social și economic al celor 70.000 de oameni, puși în situația de a deveni refugiați din cauza atacurilor Hezbollah, oameni – despre care susține interlocutorul Gândul – nu mai sunt menționați de  nimeni.

Directorul Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului punctează că, pentru ca această criză să fie stopată, trebuie ca Hamasul să înceteze să existe din punct de vedere militar.

„Nimeni nu mai spune de unde a început și cum a început acest război. Acel 7 octombrie se dă în mod voit uitării, este împins într-un colț întunecat. Asta este situația în acest moment. Să avem pace! Sună ca un slogan de rutină, dar în aceste timpuri să avem pace și sănătate sunt lucruri pe care nu trebuie să le luăm de la sine înțelese.”

„În general, în Israel, populația nu este pentru încetarea războiului”

Deși israelienii își așteaptă ostaticii acasă, Maximilan Katz susține că oamenii își dau seama că, dacă acest război va înceta, peste un an, doi sau trei ani de zile – dacă nu chiar mai repede – vom avea o altă situație de genul celei din 7 octombrie.

„În ceea ce privește armistițiul – de fapt, este o pauză a focului – după tot felul de tatonări, Israelul a pus pe masă o încetare a focului pentru două luni de zile, cu condiția ca toți ostaticii să fie eliberați și să se întoarcă acasă. În ciuda ofertei Israelului, Hamasul a refuzat, cerând încetarea întregului război și după aceea vom negocia și vom vedea ce vom face cu ostaticii. Este o situație de neconceput. Este o situație care nu poate să fie și nu va fi acceptată.

Pe acest fond în Israel, sunt agitate spiritele, în special, vă dați seama că familiile ostaticilor se află într-o situație cruntă. Din punctul lor de vedere, orice trebuie acceptat, pentru ca membrii familiilor lor să se întoarcă acasă și nu are importanță ce fel de rezultate va genera o astfel de încetare a războiului. Dar cert este că Israelul nu poate în acest moment să înceteze acest război. Nu este nici în poziția militară, nici în cea politică de a înceta acest război.

Din păcate, ceea ce vedem noi la televiziuni și în presă este o amplificare a poziției familiilor ostaticilor. Bineînțeles că ea este principalul subiect al mediei, dar vreau să vă spun că, în general, în Israel, populația nu este pentru încetarea războiului, ci continuă să susțină această acțiune militară. Oamenii își dau seama că, dacă acest război va fi încetat peste un an, peste doi sau peste trei ani de zile -dacă nu mai repede – vom avea o altă situație de genul celei din 7 octombrie.”

„Greu de suportat este impactul social și economic a celor 70.000 de oameni, puși în situația de a deveni refugiați”

Directorul Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a vorbit și despre atacurile pe care Hezbollah le continuă asupra nordului Israelului și la care se încearcă găsirea unei soluții până la finalul lunii ianuarie.

După această perioadă, interlocutorul Gândul a explicat că Israelul își rezervă dreptul de a riposta la un alt nivel.

„Apele trebuie să fie limpezite, nu doar în Gaza, ci și în Liban, pentru că nu trebuie să uităm că avem 70.000 de oameni scoși din nordul Israelului, fiind astăzi în poziția de refugiați în interiorul Israelului și care nu se pot reîntoarce acasă, din cauza atacurilor pe care Hezbollah le continuă asupra nordului Israelului.

În această situație, Israelul a comunicat pe diferite căi către Liban că așteaptă până la sfârșitul lunii ianuarie ca o soluție să fie găsită, pentru ca aceste atacuri ale Hezbollah să înceteze. Dacă nu, atunci Israelul își rezervă dreptul de a riposta la un alt nivel. De trei luni de zile, Israelul s-a abținut și continuă să se abțină, dar în același timp înregistrează pierderi pe care în acest moment le suportă.

Ceea ce este foarte greu de suportat este impactul social și economic a celor 70.000 de oameni care au fost, de fapt, puși în situația de a deveni refugiați, oameni pe care nimeni nu-i menționează. Toată mainstream media se focusează pe criza umanitară din Gaza, care da există și este una cruntă, dar nimeni nu pune punctul pe «i ». Mai exact, ca această criză să fie terminată, trebuie ca Hamasul să înceteze să existe din punct de vedere militar.

Iar acest lucru nu se întâmplă, deoarece conducătorilor Hamas nu le pasă de această criză umanitară, nu le pasă de câți oameni vor muri acolo, nu le pasă nici măcar de teroriștii lor. Toate pierderile pe care Israelul le înregistrează nu trec pe lângă noi. Acum două zile, 21 de soldați au murit dintr-o singură rachetă RPG care a creat o explozie imensă în cadrul căruia au fost uciși acești 21 de soldați rezerviști.”

„Pe fundalul întăririi relațiilor dintre Rusia-Iran-China și Nordul Coreei, orice este posibil”

Maximilian Katz mărturisește că, ceea ce se întîmplă în Gaza va continua cel puțin câteva săptămâni, dacă nu chiar luni de zile.

Acesta a precizat că situația explozibilă este în acest moment este în Nordul Israelului, în Liban, în sudul Libanului, acolo unde susține că, dacă Hesbollah nu se va liniști, atunci putem vedea o escaladare a acestui război.

„Așa cum am văzut, lucrurile nu sunt liniștite nici pe alte fronturi din Orientul Milociu, cum ar fi Iran-Pakistan. Sunt tot felul de mici conflicte care izbucnesc, iar pe fundalul întăririi relațiilor dintre Rusia-Iran-China și Nordul Coreei, orice este posibil. Poate că acest conflict din Gaza va fi scânteia care va aprinde un întreg front regional, ca să nu spun un al Treilea Război Mondial, dar nu este cauza principală a unui astfel de război, în cazul în care el va erupe.

Iar eu văd tendința ca acest conflict din Gaza să fie folosit ca și un motto pentru un posibil al treilea Război Mondial. Sunt interese care nu au nicio legătură cu Gaza, puzzle-ul este mult mai mare, iar piesa asta din Gaza și piesa din sudul Libanului – din punct de vedere al unui conflict internațional – este mult mai importantă decât conflictul din Gaza. Conflictul din Gaza a fost o conjunctură care poată să devină un protest”, a conchis Maximilian Katz.

„Mulțumesc poporului român pentru că se implică în durerea noastră”

La rândul ei, Zili Wenkert, o bunică din Israel, cu origini românești din Bucovina, trăiește o adevărată dramă, după acea sâmbătă neagră, pe care nimeni și nimic nu o poate șterge din mintea și din sufletele israelienilor. Femeia nu și-a văzut nepotul de trei luni și jumătate.

Omer, nepotul acesteia, în vârstă de 22 de ani, se afla la festivalul Nova din Ra’im, de la granița cu Gaza, fiind răpit de teroriștii Hamas. De atunci, nu mai știu absolut nimic despre situația tânărului.

Bunica acestuia, împreună cu toată familia, trăiesc un adevărat infern. În vârstă de 82 de ani, aceasta a făcut o mărturisire emoționantă, declarând, într-un interviu acordat Gândul, că trăiește doar ca să-și mai vadă o dată nepotul și să-l strângă în brațe.

„Nu este deocamdată nimic nou! Se vorbește mult și se face puțin. Nu mai știm nimic de el. Faptul că am trimsi medicamente, nu știm dacă au ajung, dacă au fost împărțite, nimic nu se știe. Nicio informație de atunci. Acum se fac tratative, dar ei (n.r.- Hamas) nu vor să facă ce trebuie, ca să se poată ajunge la o înțelegere.

Hamasul este o echipă de teroriști, nu este o țară sau o armată. Singurul lor țel în viață este să ne distrugă pe noi. Au trecut trei luni și jumătate de când nu l-am văzut (n.r. – pe nepotul Omer). N-am căpătat nicio informație despre el, nici măcar de la Crucea Roșie. Nimeni nu dă un răspuns pe care să te poți baza. Ce umanism să ceri de la cei care răpesc oameni și-i închid în subteran? Mulțumesc poporului român pentru că se implică în durerea noastră. „, a declarat Zili Wenkert pentru Gândul.

Mai mult de 3.000 de persoane – femei, bărbați și copii, cu vârste între 3 luni și 85 de ani – au fost rănite, ucise, bătute, violate și despărțite în mod brutal de familiile lor, de către gruparea teroristă Hamas.

Atacul Hamas de la 7 octombrie constituie un ”genocid”, scriu 100 de experţi

Aproximativ 100 de experţi în drept internaţional au difuzat în presă o declaraţie în care afirmă că atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie în Israel, soldat cu 1.300 de morţi, ar putea constitui „o crimă de genocid”, potrivit dreptului penal internaţional.

”Teroriştii au masacrat 1.300 de persoane, la 7 octombrie, inclusiv femei şi copii, bătrâni şi aduşi tineri care petreceau în aer liber”, comentează semnatarii.

”Aceste acte contituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi în particular a dreptului internaţional penal”, apreciază ei, pentru că ”par să fi fost comise cu internţia de distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional – israelienii – un obiectiv declarat în mod explicit de către Hamas.”

CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Cele două mari temeri ale unei românce din Israel, după 27 de zile de infern. „Este înfiorător, asta mă sperie cel mai tare!”

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O regină a frumuseții a fost găsită de mafioți după ce a dezvăluit pe Instagram...
Anunţ trist despre Florin Piersic, direct din spital, de Paşte! Din păcate, nu se pune...
FOTO. Andreea Prisăcariu, imagine controversată, în costum de baie, în Vinerea Mare! Rebela tenisului românesc...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un român a vrut să fure bani dintr-un bancomat din Italia și a rămas fără...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Cine este poliţistul mort în accidentul de motocicletă din Galaţi. Deviza în viață a lui...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Cum arată și cât costă casa lui Nea Florică, celebru pentru replica „Mi-a dat pachet”!...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
Omul care A INVENTAT cea mai folosită armă din lume! „Era NEBUN, dar...
ADIO, maestre! A murit Căpitanul din Titanic și Regele din Stăpânul Inelelor
Noroc fără precedent! Ce s-a întâmplat o femeie care câștigat 1 milion de dolari la...
Aceste zodii vor avea parte de iubire adevărată în săptămâna 6-11 mai 2024. Ce surprize...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Roberta și Julia își aruncă săgeți în Casa Iubirii! Patrick, pe post de arbitru: „Diferența...
Carmen Tănase, la un pas de a rămâne paralizată. Ce diagnostic crunt i-au pus medicii
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Cum a schimbat Charles Darwin înțelegerea evoluției pe Pământ