Fostul lider liberal, Crin Antonescu, spune că în 10 ani ca preşedinte Klaus Iohannis a reuşit o „emasculare a clasei politice”.
După părerea liberalului, invitat la emisiunea Mediafax „Off the Record”, nici bătălia politică dintre PNL şi PSD nu mai este chiar atât de reală pe cât intenţionează liderii celor două formaţiuni să lase să pară.
„După părerea mea, în cei 10 ani ai președinției lui Klaus Iohannis, și ăsta cred că e lucru cel mai imputabil domniei sale, sunt și lucruri bune. Dar și o să le vedeți cu trecerea timpului, să începeți să-l regretați pe Iohannis. Dar cred că cel mai mare păcat este faptul că sub mandatele sale, nu neapărat la inițiativa lui, a avut loc pur și simplu decapitare, o, o, o, nu știu, emasculare, nu știu cum să-i spun, a clasei politice. Deci, noi am ajuns totuși de la personaje, nu vreau să dau nume, dar în orice caz, în epoca Băsescu, bătălie politică totuși adevărată, cu niște lideri, cu o dramă, noi am ajuns la niște situații în care greu deosebești în tot acest timp, greu deosebești PSD-iști de PNL-iști. Sincer, dincolo de momentele de scandal și de simulările astea de război, greu e de îi deosebești”, spune Crin Antonescu, la Off the Record.
RECOMANDAREA AUTORULUI: