În seara zilei de miercuri, 19 august, chiar înainte ca maghiarii să înceapă sărbătoarea Zilei Naționale, premierul Péter Magyar a anunțat, printr-o postare pe pagina personală de Facebook, că Ungaria a scăpat de amenințarea crizei energetice provocate de scăderea nivelului apei din Dunăre. Magyar a confirmat că nivelul apei a crescut cu 15-20 de centimetri, ceea ce înseamnă că nu se impune închiderea celor două turbine rămase active în Centrala Nucleară Paks și că, mai mult, aceasta va produce energie la capacitate maximă de la finalul săptămânii următoare.
Pe de altă parte, România continuă să se confrunte cu efectele crizei energetice declanșate după închiderea celor două reactoare ale Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă, urmare a încercărilor repetate făcute de Guvernul demis al lui Ilie Bolojan să salveze situația. Nu pe gratis, bineînțeles. Tentativele eșuate de a menține ridicat nivelul apei din Dunăre le-au adus românilor o notă de plată de peste 12 milioane de lei, bani pe care Bolojan i-a alocat din fondul de rezervă.
Săptămâna trecută, autoritățile maghiare anunțau că încep lucrările de construire a unui prag în albia Dunării – un fel de baraj transversal pe fundul fluviului – de la care așteaptă creșterea nivelului apei cu aproximativ un metru. Totuși, este vorba de un proiect al cărui termen de finalizare se extinde la cel puțin câteva săptămâni.
De aceea, ca soluție pe termen scurt, autoritățile au decis scufundarea controlată a două barje în Dunăre, fiecare dintre ele de aproximativ 80 de metri lungime, cu scopul de a ridica rapid nivelul apei în apropierea Centralei Nucleare de la Paks și de a evita scenariul opririi ultimelor două turbine rămase în funcțiune.
La acea vreme, prim-ministrul Péter Magyar declara că „autoritățile depun eforturi supraomenești” pentru a menține centrala în funcțiune. În cazul în care operațiunea ar fi fost un eșec, Ungaria s-ar fi confruntat, cel mai probabil, cu o criză energetică similară celei din România.
Totuși, altfel au stat lucrurile în țara vecină. Scufundarea celor două barje – spre deosebire de cele patru pe care le-au pus la bătaie autoritățile române – și-a îndeplinit scopul, iar Magyar a anunțat victoria chiar înainte ca poporul pe care îl reprezintă să înceapă celebrarea Zilei Naționale, prilejuită de sărbătoarea Sfântului Ștefan în calendarul maghiar.
Interesant este că, spre deosebire de Ungaria, Dunărea este alimentată de mai mulți afluenți în România, ceea ce generează un debit mai mare al apei. De exemplu, în zona Centralei Nucleare de la Paks, debitul mediu anual al fluviului ajunge – în condiții obișnuite – la 5.200 de metri cubi pe secundă, în vreme ce, la Cernavodă, acesta sare de 6.200 de metri cubi pe secundă.
Totuși, în cazul a două centrale nuclearelectrice, ale căror sisteme de răcire depind de nivelul apei din Dunăre, un debit mai mare nu garantează funcționarea optimă a acestora. Exact asta este diferența dintre situația de la Paks și cea de la Cernavodă. În Ungaria, autoritățile au reușit să crească nivelul apei, deși aveau la dispoziție „mai puțină apă”, în vreme ce, la Cernavodă, unde era „mai multă apă”, toate intervențiile de evitare a dezastrului au eșuat lamentabil.
Într-adevăr, pe brațul Dunărea Veche, unde se află Centrala Nuclearelectrică de la Cernavodă, debitul apei este mai mic, în urma bifurcației cu brațul Bala, însă asta nu explică de ce intervenția autorităților române, prin scufundarea celor patru barje, a fost un eșec absolut.
La începutul lunii august, ministrul interimar al Transporturilor și, în același timp, al Apărării, Radu Miruță, critica „iresponsabilitatea și inconștiența” predecesorilor săi și anunța că autoritățile fac tot ce le stă în putință pentru a găsi, în regim de alertă, soluții pentru evitarea dezastrului.
Spre deosebire de Magyar, Miruță s-a lăudat ulterior cu o creștere de 8 centimetri a nivelului apei din Dunăre, însă „măreața reușită” s-a dovedit a fi un alt banal exercițiu de imagine.
Explicația a venit, la scurt timp, din partea ministrului interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, care a găsit principalul vinovat al întregii povești: un dâmb care a uitat să își anunțe prezența atunci când s-a pus în calea valurilor mult prea mici ale fluviului.