Prima pagină » Actualitate » Cum a reacționat Adriana Stoicescu, judecătoarea pe care Georgescu voia s-o facă ministru al Justiției, după trimiterea lui în JUDECATĂ

Cum a reacționat Adriana Stoicescu, judecătoarea pe care Georgescu voia s-o facă ministru al Justiției, după trimiterea lui în JUDECATĂ

Bianca Dogaru
Cum a reacționat Adriana Stoicescu, judecătoarea pe care Georgescu voia s-o facă ministru al Justiției, după trimiterea lui în JUDECATĂ

Judecătoarea Adriana Stoicescu, fost președinte al Tribunalului Timiș, a reacționat după ce dosarul Georgescu-Potra, privind tentativele de răsturnare a ordinii constituționale, a fost trimis în judecată.

În trecut, în 2019, Călin Georgescu a încercat să o convingă pe Stoicescu să accepte funcția de minsitru al Justiției, fiind convins de faptul că în viitor va deveni președintele României. Judecătoarea a refuzat oferta, iar ulterior a fost audiată doar în calitate de martor în dosar. Procurorii nu au putut să o pună sub acuzare, astfel că ancheta a fost clasată.

Reacția Adrianei Stoicescu nu a întârziat să apară, aceasta a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj ferm:

„Acum înţelegeţi de ce nu avem voie să tăcem?
Mulţumesc celor au fost alături de mine.
Mulţumesc pentru eleganţă şi profesionalism celor cu care m-am intersectat.
Rămân în profesie pentru a mă asigura că NICIODATĂ nu ne vom întoarce la anii de glorie ai hăiturii magistraţilor.”

Călin Georgescu și Horațiu Potra, alături de alte 21 de persoane, au fost trimiși în judecată pentru tentativă de comitere a unor acțiuni împotriva ordinii constituționale și comunicarea de informații false. Ancheta a scos la iveală că grupul paramilitar condus de Potra pregătise proteste violente în București, cu scopul de a împiedica exercitarea puterii legitime și de a schimba ordinea constituțională.


Surse foto: Facebook Adriana Stoicescu / Mediafax Foto – Andreea Alexandru

AUTORUL RECOMANDĂ:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât trebuie să scoți din buzunar pentru concertele de Crăciun ale lui Ștefan Bănică
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Vladimir Putin are un nou nepot. Tatăl copilului se numește Zelenski. Informațiile apărute în presa rusă
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
O vastă colecție de gravuri din era glaciară, descoperită sub graffiti modern într-o peșteră din Spania
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi