Prima pagină » Actualitate » Cum vor fi organizate slujbele religioase și procesiunile: Minimum doi metri între persoane

Cum vor fi organizate slujbele religioase și procesiunile: Minimum doi metri între persoane

Cum vor fi organizate slujbele religioase și procesiunile: Minimum doi metri între persoane
Cum vor fi organizate slujbele religioase și procesiunile: Minimum doi metri între persoane

Accesul credincioşilor în lăcaşul de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe şi adunări religioase se face astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minimum doi metri pătraţi pentru fiecare persoană şi o distanţă de minimum 2 metri între persoane, informează Agerpres.

Aceste noi reglementări sunt prevăzute într-un Ordin al ministrului Sănătăţii şi al ministrului Afacerilor Interne care se referă la regulile privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase.

Potrivit ordinului publicat luni seara în Monitorul Oficial, slujbele oficiate de către personalul de cult în aer liber (în curtea lăcaşului de cult) se desfăşoară cu menţinerea distanţei de 2 metri între persoane.

În ceea ce priveşte procesiunile şi/sau pelerinajele religioase, acestea se organizează cu asigurarea unei distanţe minime de siguranţă de 2 metri între credincioşi.

Peste 10.000 de pelerini la Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou. Vasile Bănescu: „Condiţiile în care se desfăşoară în acest an sărbătoarea sunt draconice”

Peste 10.000 de pelerini au fost prezenti la Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, pe Dealul Patriarhiei. Pe 26 octombrie, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Dumitru, iar pe 27 octombrie, pe Sfântul Dimitrie cel Nou, numit şi ocrotitorul Bucureştiului.

BOR a anunţat, într-un comunicat, că pelerinajul va dura o săptămână, din 21 octombrie până pe 28 octombrie, „în condiţii de reală siguranţă”.

Jandarmii supraveghează oamenii care au venit să se roage la Sfântul Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Adevarul
Student francez în România, mană cerească pentru universități sau supapă de siguranță pentru sistemul medical francez
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Astronomii raportează primele emisii radio localizate direct pe o exoplanetă. De ce nu provin de la extratereștri
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli