Prima pagină » Actualitate » De unde vine tradiția ciocnirii ouălor de Paște și ce alte superstiții mai au românii

De unde vine tradiția ciocnirii ouălor de Paște și ce alte superstiții mai au românii

De unde vine tradiția ciocnirii ouălor de Paște și ce alte superstiții mai au românii

Tradiția ciocnirii ouălor de Paște datează din antichitate și s-a păstrat până în zilele noastre. Cu toții știm acest obicei, puțini cunoaștem, însă, de unde vine și ce simbolizează.

Într-adevăr, ciocnirea ouălor de Paște este un obicei creștinesc pe care ni l-am însușit fără a ne întreba când și de ce a apărut.

De ce se vopsesc ouăle în roșu

Se știe că, pe când se afla răstignit pe cruce Mântuitorul Iisus Hristos, Fecioara Maria a adus un coș de ouă căutând să ajungă la bunătatea evreilor. Dar aceștia s-au înverșunat și mai tare împotriva Fiului Domnului.

Coșul cu ouă a fost așezat la picioarele Mântuitorului și la un moment dat s-a umplut de sângele curs din rănile lui Iisus. Atunci, El i-a grăit astfel Mariei: „De acum, să faceți și voi ouă roșii, în aducere aminte”.

Așadar, de la momentul răstignirii lui Hristos creștinii au început să vopsească ouă roșii.

Ciocnirea ouălor a pornit de la sate. Din vechi timpuri acolo a existat credința că, atunci când ouăle sunt ciocnite, persoanele dragi trecute la cele veșnice vor auzi că pe Pământ a venit Paştele şi se vor bucura alături de cei vii de Învierea Domnului.

Există, însă, și o interpretare simbolistică a ouălor colorate. Se știe că, din antichitate, oul simbolizează fertilitatea, renaşterea şi viaţa. Vopsirea ouălor în diferite culori se făcea primăvara și simboliza renașterea naturii printr-o explozie cromatică a florilor.

Încondeierea ouălor, tradiție încă păstrată în unele zone din țară, ascunde o simbolistică aparte. De exemplu, linia dreaptă verticală simbolizează viaţa, iar cea dreaptă orizontală, moartea. Linia dublă dreaptă înseamnă eternitate, cea cu dreptunghiuri, gândirea şi cunoaşterea. Linia uşor ondulată este apa, spirala – timpul și eternitatea, iar dubla spirală, legătura dintre viaţă şi moarte.

În multe regiuni din țară, ouăle se vopsesc în Vinerea Mare (dar există și locuri în care se vopsesc în Joia Mare). În această zi, creștinii țin post negru și nu fac treabă prin casă, doar „munca” din bucătărie pentru pregătirea bucatelor tradiționale.

De asemenea, un alt obicei întâlnit este acela ca, în dimineaţa din duminica Paştelui, să se spele faţa cu apă proaspătă, în care se pune un ou roşu, spre a fi tot anul sănătos și frumos.

Trucuri pentru vopsitul ouălor de Paște

Pentru a avea cele mai frumoase ouă roșii este bine să ții cont de câteva trucuri.

În primul rând, preferabil ar fi să folosești ouă de ţară, cât mai albe, căci acestea asigură claritate nuanței. De asemenea, verifică să nu fie coaja crăpată.

Înainte să vopsești ouăle, spală-le cu atenție în apă cu puțin oțet (poți folosi și detergent lichid de vase) pentru a înlătura grăsimea de pe coajă, astfel ca vopseaua să se prindă mai bine.

Pentru modele, pot fi folosite inclusiv frunze de pătrunjel (sau de orice altă plantă), care se lipesc de coajă înainte ca oul să fie introdus într-un ciorap și apoi pus la vopsit.

Ouăle vopsite trebuie șterse cu un şerveţel îmbibat în ulei. Astfel, acestea vor căpăta strălucire și îi vor încânta pe musafirii la masa de Paște.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli