Prima pagină » Actualitate » Dieta Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu | Ce mâncau „tovarășii”, de fapt

Dieta Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu | Ce mâncau „tovarășii”, de fapt

Dieta Elenei și a lui Nicolae Ceaușescu | Ce mâncau „tovarășii”, de fapt

Nicolae Ceauşescu, conducătorul României din 1965 până la Revoluţia din 1989, a fost influențat mai mereu de soţia sa, Elena Ceauşescu, în luarea deciziilor. În ultimii ani, populația supusă unor condiţii de maximă teroare și chiar înfometată. Dar nici regimul alimentar al cuplului conducător nu era cu mult diferit, deși își puteau permite orice. După moartea lui, cei care au stat în preajma dictatorului au dezvăluit că acesta nu avea prea multe pretenţii culinare.

Ce se afla mereu în meniul lui Nicolae Ceauşescu

Nicolae Ceauşescu urma un regim alimentar auster, deşi avea acces la abundenţă alimentară şi la produse pe care marea masă a populaţiei le obţinea foarte greu, scrie csid.ro.

Deoarece suferea de diabet sever, dulciurile erau rare în meniul său şi erau preparate cu îndulcitori naturali precum siropul de arţar.

Nicolae Ceauşescu se trezea la aproximativ aceeaşi oră, în fiecare dimineaţă, iar la ora 8 ajungea în biroul său din Comitetul Central al Partidului Comunist Român (PCR).

Cei doi serveau în vila din Primăverii micul dejun, care consta în ouă fierte, o felie de şuncă sau brânză. El nu consuma cafea, ci prefera, în fiecare dimineaţă, ceai cu lapte.

Nici după fructe nu se dădea în vânt, dar consuma zilnic suc de fructe, pe care îl bea cu paiul. De cele mai multe ori, Nicolae Ceauşescu sorbea un suc de grapefruit, după somnul de după-amiază.

Dictatorul avea amenajat un spaţiu special, la birou, unde se odihnea zilnic o oră, maximum o oră şi jumătate, începând cu ora 13.30.

Mese îmbelşugate doar la Sărbători

Nicolae Ceauşescu era mare amator de legume şi verdeţuri, servind cu plăcere borş de ştevie, lobodă, piure de urzici. Adesea, bucătarii îi preparau musaca de legume cu ou şi smântână, friptură sau salată de roşii cu brânză proaspătă.

Oficial, în România condusă de Nicolae Ceauşescu nu se celebrau sărbătorile religioase,  dar cei doi conducători respectau tradiţia în familie. Ei celebrau Paştele şi Crăciunul cu preparate tradiţionale precum sarmale, piftie și salata beof, care era preferata lui Nicolae Ceauşescu.

Un capitol special în preferinţele culinare îl reprezentau preparatele din peşte, cum ar fi borşul, plachia și saramura.

Deoarece suferea de diabet sever, dulciurile erau rare în meniul său şi erau preparate cu îndulcitori naturali precum siropul de arţar. De altfel, în familie, alimentele se achiziţionau foarte raţional şi înainte de declanşarea diabetului, în cantităţi mici, săptămânale.

În ultimii ani din viața sa, institutele de cercetare au primit drept sarcină studierea şi cultivarea intensivă a steviei, o plantă care are o putere de îndulcire de 300 de ori mai mare decât zahărul, tocmai pentru a veni în sprijinul dictatorului.

Cum a apărut înfometarea populaţiei

În anul 1986, Nicolae Ceauşescu suferă o primă comă diabetică și diabetologul Iulian Mincu îi prescrie insulină şi îi concepe un regim alimentar personalizat, pe care dictatorul în va urma cu sfinţenie până la sfârşitul vieţii.

Cu toate că era un vânător pasionat, dictatorul nu consuma prea multă carne, iar odată cu bolile de care suferea, a fost nevoit să se supună unui regim alimentar strict. Consuma carne doar sâmbăta şi duminica.

Există indicii potrivit cărora, Elena Ceauşescu, constatând cantitatea redusă de mâncare pe care Nicolae Ceaușescu avea voie să o consume, a decis că raţionalizarea alimentară se impune întregii populaţii, iar surplusul de produse agricole şi alimentare, poate fi vândut, pentru a reface balanţa economică a ţării.

Obicei bizar al dictatorului român

În cazul tuturor şefilor de stat, protocolul prevede verificarea alimentelor şi a tuturor produselor care ajung pe masa lor. Dar, de teama de a nu fi otrăvit, Nicolae Ceauşescu dispunea ca, în deplasările oficiale, să consume mâncare adusă de acasă, stârnind astfel nedumerirea oficialilor din ţările unde efectua vizitele.

Acest aspect a mai fost, însă, pus şi pe seama faptului că dictatorul nu a apreciat niciodată preparate exotice şi că regimul diabetic îi impunea un anume tip de alimentaţie, mai ales înainte ca Elena Ceauşescu să-şi dea acordul pentru tratamentul cu insulină.

Elena Ceauşescu avea un desert preferat

Nicolae şi Elena Ceauşescu nu şi-au negat niciodată rădăcinile, fiind amândoi fii de ţărani, iar preferinţele lor culinare erau unele tradiţionale. Fosta menajeră a cuplului a mărturisit că a învăţat de la Elena Ceauşescu să prepare colivă, care era desertul ei preferat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alegeri Ungaria. Maghiarii merg astăzi la urne într-un scrutin care i-ar putea pune capăt lui Viktor Orbán după 16 ani de putere
Digi24
Biroul 1440 și noul „Starlink rusesc”: De ce nu a reușit Putin să găsească o alternativă la sistemul de sateliți al lui Elon Musk
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Câștigă sau pierd SUA în Iran? Argumentele consilierului lui George W. Bush: „Se inventează linii imaginare”
Mediafax
Experiment. Pe o stradă din San Francisco a fost deschis primul magazin condus de inteligența artificială
Click
Motivul pentru care un bărbat din Cipru revine în fiecare an la Iași. „Prima dată am venit în ’98. S-a schimbat 100%”
Digi24
VIDEO Mojtaba Khamenei, desfigurat în război, este încă sub tratament pentru rănile grave suferite, afirmă surse din cercul său
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce explicație a dat o șoferiță când a fost prinsă cu DUBLUL vitezei legale?
Descopera.ro
De ce aristocrații purtau peruci?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Un eveniment de acum 4.200 de ani ar fi contribuit la prăbușirea Vechiului Regat Egiptean