Drumurile noastre toate. Piatra de calitate, tot mai greu de exploatat. Un specialist dezvăluie cercul vicios al drumurilor proaste din România: „De aceea, nu țin!”

Calitatea drumurilor este o problemă veche și constantă la români. Ne-am obișnuit cu veșnicele gropi și asfaltul spart sau lăsat și nu ne așteptăm la schimbări majore. Dincolo de proasta gestionare a bugetelor, slaba calitate a materialelor folosite la construcția drumurilor are o contribuție importantă la calitatea acestora.

Dr. ing. Ioan Bud de la Universitatea Tehnică Cluj Napoca – Centrul Universitar Nord din Baia Mare, spune că ne învârtim într-un cerc vicios: ne plângem de calitatea proastă a materialelor, iar materialele de calitate sunt scumpe. Pe de altă parte, avem cariere de piatră de cea mai bună calitate, care nu pot fi exploatate din diferite motive.

El spune că piatra folosită la construcția drumurilor este extrem de importantă, dar în momentul de față se pune prea puțin accent pe asta. „În momentul de faţă, dacă noi vrem să construim infrastructura, noi nu avem capacităţile pentru cariere de piatră de bună calitate care să respecte cerinţele tehnice”, afirmă el. Apoi explică ce calități ar trebui să aibă piatra folosită la drumuri. „Piatra care răspunde cerinţelor tehnice de calitate înseamnă să aibă rezistenţă foarte mare, iar asta însemană costuri mari. Dar în ultimul timp s-a exploatat şi s-a vândut ieftin”, explică profesorul.

Piatra de calitate, greu de exploatat

Apoi explică ce se întâmplă atunci când este utilizată piatra de slabă calitate.

„În cazul pietrei, a vinde ieftin înseamnă să exploatezi o piatră care nu are rezistenţă mare. Pentru că costurile de exploatare sunt proporţionale cu rezistenţa pietrei, de la împuşcare până la concasare (proceduri de extracţie şi prelucrare a pietrei, n.r.). Şi atunci, dacă nu a existat un control riguros pe domeniul acesta, cei care au exploatat au fost interesaţi să vândă mai degrabă piatra de mai slabă calitate. De aceea, drumurile noastre nu ţin”, mai afirmă profesorul.

De asemenea, el mai arată că piatra de bună calitate se găseşte de obicei în munţi, în zone protejate sau în păduri, ceea ce face imposibilă exploatarea ei. „În mare parte, piatra de bună calitate e în munte. Muntele e în arie protejată sau în pădure. Să scoţi din fondul forestier sau să acepţi să exploatezi în arie protejată…”, spune el, apoi se oprește fără să continue fraza. Dar se subînțelege că este imposibil.

Drumurile proaste, impact greu de măsurat

În opinia lui, exploatarea pietrei ar trebui să aibă un statut privilegiat, având în vedere importanța majoră pe care o are și impactul unui drum de proastă calitate.

„Dacă calculăm impactul de mediu a unui drum prost sau riscurile pentru pierderi materiale şi de vieţi omeneşti, este incomparabil cu a defrişa două hectare dintr-o pădure şi a exploata piatră de bună calitate din pădure. Dar lucrurile acestea nu se înţeleg. E multă patimă în această poveste, e greu de explicat în câteva cuvinte”, mai spune el, făcând referire la tăierile masive de păduri din România, mai mult sau mai puţin legale.

Totuși, mai spune el, fără piatră de bună calitate, nici drumuri rezistente nu putem avea. „Piatra este folosită de la infrastrctura de bază, până inclusiv în asfalt. În asfalt trebuie să fie o răşină, un bitum, (amestecate) într-o piatră care să aibă rugozitate şi tărie. Dacă le-ai pus într-o piatră sfărâmicioasă, o să te trezeşti că asfaltul se macină. Piatră înseamnă rezistenţă, geometrie şi granulometria. Imaginaţi-vă o pietricică rotunjită, sau una rugoasă, cu colţuri. Care e aderenţa asfaltului la cea rotundă şi care este la cea rugoasă”, mai explică profesorul.

Exploatarea pietrei, prietenoasă cu mediul

Mediul nu ar trebui să aibă de suferit din cauza exploatărilor de piatră. Profesorul mai arată că exploatarea carierelor de piatră se poate face, obținând piatră din surse de foarte bună calitate, într-un mod prietenos cu mediul.

„Eu lupt să găsim permise de exploatare, să exploatăm acolo unde avem piatră de foarte bună calitate. Dar trebuie să facem un compromis între exploatarea unui produs absolut necesar şi protecţia mediului. În prezent, tehnologiile de exploatare permit realizarea unui impact minim asupra mediului”, mai explică profesorul, care este şi preşedinte al Go Green Resources, un ONG specializat pe probleme de mediu.

Procedurile de autorizare a unei exploatări miniere, mai spune el, sunt  laborioase şi trebuie să răspundă cerinţelor tuturor instituţiilor vizate, ulterior Agenţia de Protecţia Mediului decide eliberarea autorizaţiei de mediu.

„Această autoritate competentă stabileşte pe baza legislaţiei toate demersurile pentru reglementarea activităţii, iar Agenţia Naţională de Resurse Minerale eliberează documentele de exploatare privind tehnologia şi protecţia mediului (toate instituţiile au nevoie de dovezi că se respectă mediul). Nu contestăm necesitatea procedurilor pentru o exploatare de piatră (deşi conţinuturile documentaţiilor sunt repetitive) mai degrabă facem o analiză comparativă cu exploatările forestiere. Dacă punem în balanţă  impactul de mediu al exploatărilor de piatră cu cele forestiere, raportul este un nonsens”, conchide universitarul.