Prima pagină » Actualitate » Elena Udrea, după primirea condamnării de 8 ani: „Pentru mine a fost un șoc. M-am întors în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat”

Elena Udrea, după primirea condamnării de 8 ani: „Pentru mine a fost un șoc. M-am întors în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat”

Elena Udrea, după primirea condamnării de 8 ani: „Pentru mine a fost un șoc. M-am întors în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat”
Sursa foto: Mediafax - carcater ilustrativ

Elena Udrea a declarat, marți, după ce a primit sentința de 8 ani cu executare – sentință care poate fi atacată cu apel – că este șocată de decizia Curții de Apel București!

„Pentru mine a fost un șoc. M-am întors în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat (…)

Am făcut tot ce se putea face. Am adus toate probele care se puteau aduce ca să demonstrez că acuzațiile procurorilor Bulancea și Kovesi erau rupte de realitate (…)

„Instanța recunoaște că nu exista reglementare legală pentru luarea de mită pentru altul”

Instanța recunoaște că nu exista reglementare legală pentru luarea de mită pentru altul, așa cum a fost descrisă fapta pe care eu aș fi săvârșit-o . Deci judecătoarea aceasta (…) recunoaște că nu exista text de lege care să mă incrimineze și cu toate acestea spune că nu știu ce discuție din nu știu ce raport Greco din anul 2010, autoritățile române, nu știm care, au spus că deși nu există această prevedere, totuși, legislația românească acoperă și posibilitatea de luare de mită pentru altul”, a declarat Elena Udrea, marți la Antena 3.

Elena Udrea a mai declarat mari că nu va mai pleca din țară și speră că la apel i se va da dreptate!

Elena Udrea, 8 ani cu executare, Ioana Băsescu, 5 ani de închisoare! Jurnalistul Dan Andronic a fost achitat!

Curtea de Apel București le-a condamnat marți pe Elena Udrea cu 8 ani de închisoare cu executare și pe Ioana Băsescu cu 5 ani, în dosarul finanțării campaniei lui Traian Băsescu, din 2009!

Sentința nu este definitivă, poate fi atacată cu apel!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Cremele de protecție solară sunt esențiale, însă unele pot fi neconforme