Era momentul!

Am urmărit meciul de aseară ca pe un spectacol. Nu pentru că s-ar fi jucat vreun fotbal de excepţie, nu pentru că ai noştri ar fi găsit culoare nebănuite, ci pentru că noi, ca ţară, noi ca popor, aveam nevoie de o clipă de glorie. În campania de calificare, României nu i s-a dat nicio şansă. Şi, totuşi,a câştigat grupa, clasându-se pe primul loc, înaintea altora care ar fi avut, aparent, mai multe posibilităţi de izbândă. Ne-am calificat la EURO 2024, într-o grupă din care, iarăşi, atât de mulţi spuneau că nu vom mai ieşi. Cu Belgia, cu Ucraina, dar şi cu Slovacia, care părea prada cea mai uşoară.

Sfârşit de iunie 2024. România câştigă şi grupa EURO. Cum adică? Da, da, câştigă locul întâi. O grupă cu rezultate cel puţin… simpatice. Toate echipele au încheiat cu patru puncte. Cu un meci câştigat, unul pierdut şi un egal. Absolut identic. Doar că România noastră a avut cel mai bun golaveraj. A marcat patru goluri. Aşadar, primul loc. Ce facem acum? În primul rând, jucăm pe 2 iulie cu Olanda, în optimile de finală ale Campionatului European.

INEDIT De ce oferim flori la înmormântări și ni le cumpărăm când suntem triști: ce legătură au florile cu doliul, alinarea și sănătatea emoțională, încă de acum 60.000 de ani

17:43

CONTROVERSĂ Florin Manole contraatacă în scandalul morților raportați în PNRR: Domnule Pîslaru, am să vă demonstrez cât de mincinos sunteți!

17:39

Dar altceva întrebam. Ce facem noi acum, cu o performanţă în ogradă? Noi nu mai suntem de mult timp obişnuiţi cu veştile bune.

În grupa a doua, acum câteva zile, când jucau Slovacia şi Ucraina, comentatorii făceau calcule, pentru a vedea cum ar fi mai bine să se încheie respectivul meci, pentru ca noi să prindem calificarea de pe locul trei. Nici nu îşi puneau în minte că am putea câştiga, că am putea fi noi primii. Ne-am obişnuit cu ultima bucăţică de pâine, primită pe furiş, nemeritat şi neaşteptat.

Lipsa performanţei, zeci de ani la rând, a sporit această nevoie a noastră de a ne plânge de milă, de a căuta în ceilalţi nişte confirmări care oricum nu ne salvau imaginea.

România s-a obişnuit să piardă, iar oamenii noştri să fie umiliţi la colţ de stradă – sau de stadion, după caz. Aseară, românii prinseseră glas la Frankfurt. Străzile se îngălbeniseră, de atâtea tricouri ale naţionalei noastre. Bucuria noastră, atât de ţinută în lanţ, ani şi ani de zile, izbucnise fără control.

Mai ştim şi noi să fim pe locul întâi? Se pare că ne aduem aminte, uşor, uşor, gol cu gol. Nici Ianis Hagi nu mai e aşa de rău, până şi cei care îl înjură constant pentru „vina” de a fi copilul tatălui său, a jucat binişor, spun cei care aleg totdeauna acreala din lămâie. De portarul Niţă, slavă Domnului, numai cuvinte frumoase. Avem, măcar, portar, revin comentatorii răutăcioşi. Ne mai lipsesc marii jucători, spun dumnealor. Eu vreau să cred, din optimule EURO 2024, că avem şi mari jucători.

Am învins. Poate ne obişnuim cu binele. Poate ne readaptăm. Poate intrăm în toate competiţiile de acum încolo cu gândul de a le şi câştiga. S-ar putea să ne iasă calculele. S-ar putea. E timp pentru toate. Iar acum pare să fie puţin şi timpul nostru.

Citește și:

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?