EXCLUSIV | „Sabia” cu două tăișuri a controalelor în azile. „Ne ucid cu legea-n mână. Tăindu-le subvenția, a atentat la viața lor”

EXCLUSIV | Sabia cu două tăișuri a controalelor în azile. Ne ucid cu legea-n mână. Tăindu-le subvenția, a atentat la viața lor
Publicat: 02/08/2023, 07:00
Actualizat: 03/08/2023, 21:19

Preotul Zamela Petrică, starețul Mănăstirii Țara Almăjului Bozovici, judetul Caraș-Severin, dar și administrator al căminului pentru persoane vârstnice care funcționează în incinta mănăstirii, a povestit pentru Gândul situația de coșmar prin care trece, deoarece, susține acesta, de un an trăiesc „sub teroarea și abuzurile înfăptuite asupra noastră de doamna director al AJPIS Caraș-Severin, Elena Popescu”.

Preotul susține că nu va mai tolera o asemenea situație abuzivă și că va merge în audiență la premierul Marcel Ciolacu și la ministrul Muncii.

Contactat de Gândul, prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, care a vizitat personal căminul pentru bătrâni de la mănăstire, susține că varianta de „nereguli grave” a directoarei Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Caraș-Severin nu se susține cu realitatea de la fața locului.

Prefectul spune că nicio persoană îngrijită în acest cămin nu s-a plâns de probleme cu personalul, toți au spus că primesc mâncare bună și că sunt respectați.

Și pentru mine este un semn de întrebare, pentru că, în urmă cu o lună, doamna director (Elena Popescu, director AJPIS – n.r.) a lăudat acest așezământ. Dintr-o dată, au apărut aceste probleme. Nici eu nu le-am înțeles”, a mai spus Ioan Dragomir.

Gândul a solicitat și conducerii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Caraș-Severin un punct de vedere, dar, până la ora publicării materialului, nu am primit un răspuns.

Dar din dar se face Rai

Preotul Zamela Petrică susține că nici el, nici oamenii cu care lucrează nu se sustrag de la controale și de fiecare dată au respectat ceea ce li s-a cerut să schimbe sau să îmbunătățească după o inspecție. Niciodată nu au fost însă nereguli mari, care să pună în pericol viața celor aproape 80 de vârstnici îngriiți în căminul din cadrul mănăstirii.

Starețul Zamela Petrică a spus, pentru Gândul, că jumătate dintre bătrânii din cămin nu au niciun venit, acesta fiind și motivul pentru care își găsesc cu greu loc în cadrul unui centru social.

Căminul de bătrâni din Bozovici funcționează din veniturile mănăstirii, dar și cu ajutorul oamenilor de bine, impresionați de povestea a ceea ce a reușit să clădească preotul și să facă pentru acești oameni, mulți dintre ei ai nimănui.

Situația din cele trei centre din Ilfov pentru persoane vârstnice sau cu dizabilități, denumite, după perchezițiile DIICOT, „azilele groazei și ale terorii”, a deschis Cutia Pandorei în ce privește felul în care sunt tratați cei care au nevoie de îngrijire specială și ajung în centre private care funcționează cu bani publici.

Premierul Marcel Ciolacu a dispus controale în toate centrele sociale din țară, cerându-le însă „autorităților să nu pice în cealaltă extremă şi să facă uz de zel.”

„Tăindu-le subvenția, a atentat direct la viața acestor bătrâni”

Preotul Zamela Petrică spune că Elena Popescu, directorul AJPIS Caraș-Severin, caută motive pentru a-și justifica abuzurile, dar și de a face scandal în ceea ce privește funcționarea activității căminului.

Mai mult, susține starețul, directoarea de la AJPIS le-a tăiat oamenilor din căminul de bătrâni al mănăstirii subvenția, motivând nereguli grave, pentru ca, la scurt timp, să se răzgândească, anulând decizia de sistare a subvenției.

„Ei trăiesc o paranoia. Ei cred că ceea ce fac, fac bine. Adică, ne ucid cu legea-n mână. Rămân bătrânii pe care nu-i ea nimeni, fără venituri, se întorc pe stradă. Tăindu-le subvenția, a atentat direct la viața acestor bătrâni. Absolut totul este nou. Avem mobilier nou, saltele noi, dar doamna se leagă, în mod absurd, de lucruri fără importanță.

Șervețelele – că erau câteva pe jos – însemna la dânsa mizerie sau câteva pete pe perete la un bătrân. Un alt exemplu: în meniul pe hârtie afișat la masa de prânz era trecută friptură de porc și am avut, la felul doi, mușchi de porc sau ceafă. Și asta a enervat-o. Ne reproșează că nu este curățenie, vă pot trimite filmări care arată contrariul. Eu fac treaba statului, ajut statul și după tu vii și mă terorizezi, mă faci să mă simt un nemernic.

Pentru doamna ministru al Muncii, pentru domnul premier, mesajul meu ar fi să-i facă un aviz psihologic serios doamnei directoare de la AJPIS și s-o retragă din această funcție, pentru că altfel va distruge tot ce înseamnă asistența socială în județul Caraș-Severin. În situația asta nu sunt doar eu. Eu am avut curajul să mă revolt acum, pentru că nu am mai suportat situația. Dar, de frică să nu ne retragă subvenția, că nu ne dea amenzi, am tăcut, ceea ce nu se mai poate. O să merg și în audiență, o să stau în fața Guvernului, până mă primește cineva”, a mai spus starețul Mănăstirii Țara Almăjului Bozovici și administratorul căminului de bătrâni.

„Doamna director a spus că sunt un frustrat, învinuindu-mă că fur banii batrânilor”

Starețul Zamela Petrică povestește și un incident petrecut în timpul unui control din 14 septembrie 2022, când directoarea AJPIS, Elena Popescu, a mers personal la căminul de bătrâni din incinta mănăstirii.

”Doamna Elena Poescu a făcut un scandal monstruos, mergând până la jigniri grosolane la adresa mea, făcute în fața angajaților căminului, dar și a două angajate ale AJPIS Caraș-Severin și a medicului psihiatru. A spus că sunt un frustrat, învinuindu-mă că fur banii batrânilor și alte adjective și invective.

Am încercat să îi atrag atenția să nu mă jignească, pentru că nu are niciun drept să facă acest lucru, mai ales că este în postura de șef de instituție, însă a continuat circul. Fiind ora de odihnă (ora 14.00 – n.r.), a dat buzna în dormitoarele bătrânilor, treziți de țipetele dânsei, pentru a îi chestiona câți bani plătesc pentru serviciile prestate și cine i-a adus aici.

În momentul în care a aflat că mulți nu plătesc nimic pentru că nu au venituri, mi-a spus să încerc să nu mai primesc astfel de oameni, și mai ales din Timișoara, afirmând: «Să și-i țină ei.» Lucru plin de «empatie» din partea dânsei”, a dezvăluit starețul ce s-a întâmplat la acel control.

„Îngrijim aproape 80 de persoane, majoritatea fiind cazuri sociale, fără familii, fără adăposturi și fără venituri”

Starețul Mănăstirii Țara Almăjului Bozovici a mai spus că, pentru a se putea dedica acestor acțiuni sociale și umanitare, a sacrificat multe lucruri din viața personală.

Acesta a mărturisit că și-a vândut proprietățile și tot ceea ce deținea, punându-și întrega sa existență în slujba căminului de bătrâni. Tocmai de aceea susține că nu și-ar bate niciodată joc de acești oameni, în care nu a văzut niciodată o afacere sau o sursă de îmbogățire.

Începând din anul 2014, m-am luptat ca să ridic alături de credincioși acest lăcaș, pentru a fi alinarea multor semeni aflați în dificultate și suferință. Ceea ce s-a și întâmplat, într-un timp record, însă cu multe sacrificii. Pentru a mă putea dedica acestor acțiuni sociale și umanitare, am renunțat chiar și la familie, dedicându-mă exclusiv semenilor aflați în suferință, îngrijiți aici. Mi-am vândut proprietăți și tot ceea ce dețineam și le-am pus în sluja acestui loc.

La ora actuală, îngrijim aproape 80 de persoane, majoritatea fiind cazuri sociale, fără familii, fără adăposturi și fără venituri. Cei mai mulți sunt din Timișoara, venți sau aduși aici de către serviciile de asistență socială, întrucât în alte centre nu erau primiți, din cauza lipsei oricărui venit”, a adăugat preotul.

„Nu am dezvoltat acest serviciu social ca să ne batem joc de oameni, nici să facem afaceri pe seama lor”

Administratorul căminului de bătrâni din mănăstire acuză ”teroarea” AJPIS Caraș-Severin și abuzurile directoarei Elena Popescu.

„Din momentul în care am cerut să fim licențiați ca serviciu social, de către Ministerul Muncii și a Solidarității Sociale, am intrat sub îndrumarea și controlul Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială, entitate a statului român, care ar trebui să sprijine orice acțiune socială, să o încurajeze și să o mențină. Din păcate, nu s-a întâmplat să fie așa, pentru că de un an de zile trăim sub teroarea și abuzurile înfăptuite asupra noastră de doamna director al AJPIS Caraș Severin, Elena Popescu.

În repetate rânduri, când au fost trimise inspecții aici, totul a fost conform legislației, întrucât nu am dezvoltat acest serviciu social ca să ne batem joc de oameni, nici să facem afaceri pe seama lor. Toate veniturile mănăstirii, salariul meu personal, plus ajutorul din partea Episcopiei Caransebeșului, merg lunar în fondurile caminului, de doi ani de zile. În primul rând, sunt preot, apoi călugăr, iar mai apoi om cu conștiință”, susține preotul.

„Interpretarea legii a făcut-o doamna director după bunul plac”

Preorul amintește de o amendă primită recent, de 15.000 de lei, pentru că nu ar fi fost corectate neregulile găsite la un control ce a avut loc cu zece luni în urmă, deși la trei inspecții ulterioare celei din 2022 s-a concluzionat că toate măsurile dispuse au fost respectate.

„În dimineața zilei de 26.07.2023, am fost chemat la sediul AJPIS Caraș-Severin, unde mi s-a înmânat un proces-verbal și o amendă de 15.000 lei pentru o inspecție din 21.09.2022 și neîndeplinirea măsurilor lăsate de această inspecție (inspecția a fost făcută de doamna director Elena Popescu – n.r.). De atunci până la ora actuală, AJPIS a mai inspectat centrul încă de trei ori, concluzionând că măsurile au fost îndeplinite.

De asemenea, ne-a fost retrasă subvenția venită de la stat pentru fiecare beneficiar, deoarece în viziunea doamnei director, nu putem justifica folosirea lemnelor de foc achiziționate în luna iunie. Deși avem factură pentru lemne, deși le-am aratat stocul, sobele care merg 13 ore încontinuu pentru a găti, boilerul de 1000 l de apă caldă, încălzit permanent cu lemne, faptul că, în prima săptămână din iunie a fost nevoie să facem foc în centrală, întrucât le era frig bătrânilor, fiind o perioadă rece.

Se pare ca interpretarea legii a făcut-o doamna director după bunul plac, sistând ajutorul vital pentru bătrâni, din care erau achiziționate hrana, lemnele, gazul și parte din salarizarea personalului, condamnând astfel niște oameni – și așa bătuți de soartă- la foame și la lipsa altor servicii”, susține starețul mănăstirii.

„Ne-a vizitat și prefectul, a plecat impresionat de toată munca și tratamentul aplicat bătrânilor”

La o zi după amenda primită de la AJPIS, căminul de bătrâni a fost vizitat de prefectul Ioan Dragomir, care a vrut să vadă personal problemele trecute în ultimul raport semnat de Elena Popescu.

„În data de 27 iulie 2023, am fost vizitați de domnul prefect al județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, pentru a se convinge de ceea ce spunea doamna Popescu în ultimul raport. A plecat de aici impresionat de toată munca și tratamentul aplicat bătrânilor. În aceeași, după masă, mi-a fost trimis de la AJPIS mesaj că doamna directoare s-a răzgândit și a anulat sistarea subvenției. Deci nu mai eram vinovați, iar dânsa poate hotărî de una singura totul”, a mai spus administratorul căminului de bătrâni din mănăstire.

Preotul a mai declarat că, „din cauza comportamentului Elenei Popescu și a inspecțiilor ordonate dictatorial de aceasta, au plecat 60% din angajatele căminului care îngrijeau bătrânii”.

Starețul susține că, dacă situația va continua, nu va mai putea să găsească oameni care să aibă grijă de cei aflați în căminul din incinta mănăstirii.

„Dorim să ajutăm în continuare, dar dacă nu suntem în măsură, așa cum dânsa concluzionează, să îngrijim bătrânii, cu drag îi lăsăm ca responsabilitate în seama statului. Pentru că, până la urmă, noi am ajutat statul, am venit în sprijinul acestuia, asumându-ne această responsabilitate enormă.

Nu putem însă înțelege comportamentul aberant și abuziv al doamnei Popescu, nu ne putem lăsa depersonalizați, jigniți și umiliți de atitudinile dânsei. Din cauza comportamentului dânsei și a inspecțiilor ordonate dictatorial de dânsa, au plecat 60% din angajatele căminului pe care îl conduc și care îngrijeau bătrânii.

Din cauza acestor lucruri, am ajuns în faza în care ne vedem în imposibilitatea de a mai continua ceea ce cu drag am început aici și am zidit. Și, totuși, doamna Popescu se vede corecta și aplicând legea, uitând că legea este pentru om și nu invers. Dar nădăjduim ca legea să fie aplicată în acest moment și pentru domnia-sa, nepărtinitor”, a conchis preotul.

„Nicio persoană nu s-a plâns că are probleme cu personalul, sunt îngrijiți, sunt respectați”

Gândul a vorbit și cu prefectul județului Caraș-Severin, Ioan Dragomir, care, văzând aceste tensiuni între directoarea AJPIS și starețul mănăstirii, a decis să meargă la fața locului să vadă dacă neregulile sesizate de Elena Popescu sunt întemeiate.

Prefectul Ioan Dragomir a spus că în Caraș-Severin nu s-a închis, în urma controalelor, niciunul din cele 23 de centre sociale existente.

Iona Dragomir a precizat că le-a cerut inspectorilor sociali toleranță zero în fața neregulilor din centre, dar fără să cadă în panta exagerărilor și a excesului de zel.

„Apreciind că este o problemă gravă neacordarea subvenției, am vrut să văd și eu personal acest cămin, așa cum am văzut peste jumătate din celelalte, cu ocazia acestor controale. Mănăstirea este așezată într-un loc superb, un loc minunat și de data asta am văzut și eu cum sunt organizați, dar mai ales ce servicii se acordă rezidenților de acolo.

Am vizitat toate încăperile, acest cămin este construit în urmă cu circa doi-trei ani maximum, este dotat cu mobilier nou. Sincer, arată foarte bine. Am purtat discuții cu mulți dintre rezidenții de acolo, mi-a făcut impresia că arată mai bine decât ceilalți pe care i-am văzut în alte așezăminte. Nicio persoană nu s-a plâns de probleme cu personalul, toți au spus că primesc mâncare bună, primesc mâncare la timp, sunt îngrijiți, sunt respectați și nu au nicio problemă.

Și pentru mine este un semn de întrebare, pentru că, în urmă cu o lună, doamna director a lăudat acest așezământ. Dintr-o dată, au apărut aceste probleme. Nici eu nu le-am înțeles. Am informat-o în scris pe doamna ministru al Muncii, chiar în ziua când am venit de acolo, iar a doua zi am avut și discuții telefonice cu dânsa.

Doamna director de la AJPIS m-a informat că a dispus sistarea acestei subvenții. Din câte știu, a revenit asupra acestui lucru și oamenii cred că au primit sau vor primi subvenția chiar zilele acestea”, a spus prefectul Ioan Dragomir, pentru Gândul.


CITEȘTE ȘI:

Imagini revoltătoare din noul azil al groazei, descoperit în județul Mureș – GALERIE FOTO

EXCLUSIV | Patronul de la ”azilele groazei” cheltuia banii bătrânilor pe droguri, prostituate și lăutari. DIICOT: ”25.000 lei într-o noapte!” (VIDEO)

EXCLUSIV | Discuții halucinante din „azilele groazei”. Bătrânii erau bătuți, subnutriți, cu musculatura atrofiată. „Băi, ești nebună, e neagră toată!”

EXCLUSIV | Dezvăluiri șocante din ”azilele groazei”. ”A bătut-o folosind o bară din inox cu care a lovit-o peste spate și fese”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China aplică strategia "broaştei fierte", acuză comandantul armatei americane din regiunea Indo-Pacific
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii