Prima pagină » Actualitate » Grindeanu explică de ce a ieşit din sală la Congresul UDMR, când a fost intonat imnul Ținutului Secuiesc: Există un singur IMN OFICIAL, cel al României

Grindeanu explică de ce a ieşit din sală la Congresul UDMR, când a fost intonat imnul Ținutului Secuiesc: Există un singur IMN OFICIAL, cel al României

Olga Borșcevschi

Preşedintele Camerei Deputaţilor, preşedintele interimar al PSD Sorin Grindeanu, a explicat sâmbătă motivul pentru care a ales să părăsească sala în timpul Congresului UDMR, imediat ce a inceput intonarea Imnului Secuiesc. Grindeanu a spus că, din perspectiva României, există doar imnul oficial al României.  

„Eu ieri am vorbit la Congresul UDMR, unde am mers cu plăcere, despre unitate. Eu ieri, în discursul meu, am vorbit şi am mulţumit premierului Viktor Orban pentru rolul pe care l-a avut anul trecut şi pe care trebuie să îl recunoaştem cu toţii, în intrarea României în Schengen. Să nu uităm că anul trecut, sub Preşedinţia Ungariei şi sub presunile pozitive puse de către Viktor Orban noi am reuşit să întrăm în Schengen, unde am fost ţinuţi la uşă vreo 13 ani. Am spus şi lucrurile aestea”, a declarat Grindeanu, referindu-se la participarea sa la Congresul UDMR.

Liderul social-democrat a adăugat că regretă faptul că singurul moment care a atras atenția publicului a fost ieșirea sa din sală.

„Îmi pare rău că doar această chestiune a fost subliniată”, a afirmat Grindeanu.

El a precizat că are mulţi colegi din UDMR pe are îi respectă, dar că România are doar un imn oficial.

„Eu am foarte mulţi colegi în UDMR pe care îi respect şi am acest sentiment de  respect, şi pentru mulţi dintre ei şi de prietenie, cum am şi pentru preşedintele Kelemen Hunor, pentru Cseke Attila, pentru Tanczos Barna. Respect prietenia cu unii dintre ei. Dar ieri am vorbit despre unitate. Unitate înseamnă că şi din perspectiva României există un singur imn oficial, cel al României”, a mai spus preşedintele interimar al PSD.

Sorin Grindeanu a participat vineri la Congresul UDMR, însă a ieşit din sală în momentul în care a fost intonat Imnul Secuiesc. În schimb, premierul Ilie Bolojan a rămas în poziție de drepți, lângă Viktor Orban.

Foto: DAN HORIA TAUTAN / MEDIAFAX 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
ANALIZĂ Arma secretă a extremei drepte: „povestea” câștigă inimile tinerilor educați din Europa. Exemplul Călin Georgescu
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Statele Unite au acordat primele despăgubiri, de 3 milioane de dolari, pentru victimele misteriosului „sindrom Havana”
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Telescopul Webb a observat „o lume de lavă”, la 41 de ani-lumină distanță de Pământ