Prima pagină » Actualitate » Ilie Bolojan: E nevoie să facem o REFORMĂ a pensiilor speciale și să eliminăm sinecurile

Ilie Bolojan: E nevoie să facem o REFORMĂ a pensiilor speciale și să eliminăm sinecurile

Preşedintele Senatului, liderul interimar al PNL Ilie Bolojan a cerut, vineri, într-o conferință de presă, reformarea pensiilor speciale și eliminarea sinecurilor din sistemul public.

„E nevoie să facem o reformă a pensiilor speciale. Nu mai putem să acceptăm, așa cum am spus, să avem pensionări în floarea vârstei pentru că un om a acumulat o experiență și într-o perioadă de maturitate putem avea servicii cel puțin la fel de bune, asigurate, cu mult mai puține cheltuieli în zonele unde avem acest fenomen și, de asemenea, prin această reformă putem corecta inechitățile care le avem în sistemul de pensii”, a declarat Ilie Bolojan.

Totodată, el a criticat existența sinecurilor în instituțiile publice.

„Sinecurile publice cred că trebuie să le eliminăm. Nu mai putem să mergem cu aceste sinecuri. Mă gândesc, de exemplu, la un comitet care funcționează pe lângă Eximbank unde de la vreo șapte oameni câți erau în anumite vremuri, pe care le țin și eu în minte, acum s-au ajuns la 19 oameni”, a menţionat președintele Senatului.

Potrivit liderului liberal, „nu putem să ne gândim la pensii, la salarii, la proiecte, dezvoltare, fără să creștem veniturile statului și nu vom putea evita, pentru că este un jalon în PNRR, creșterea impozitului pe proprietăți, dar care va intra în vigoare de la 1 ianuarie, anul viitor”.

Bolojan: „Evaziunea care depășește limita bunului simț trebuie combătută cu cea mai mare forță”

Liderul liberal a cerut întărirea capacității ANAF și a structurilor de antifraudă, dar și „înăsprirea legislației” privind evaziunea fiscală.

„Doar prin măriri de taxe îi sancționăm tot pe cei care plătesc taxe în România. Ceilalți, care reușesc să fugă de aceste taxe, nu fac decât să câștige mai mult”, a mai spus Ilie Bolojan.

CITEȘTE ȘI:

Bolojan: Prea puțini români muncesc și prea multe CHELTUIELI cu salariile la stat

Ilie Bolojan: România are cel mai mare DEFICIT bugetar din Europa – 9,3% din PIB

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!