Prima pagină » Actualitate » În sicriul Papei Francisc a fost depus și un obiect din ROMÂNIA: „O amintire ce rămâne până în ziua de apoi”

În sicriul Papei Francisc a fost depus și un obiect din ROMÂNIA: „O amintire ce rămâne până în ziua de apoi”

În sicriul Papei Francisc a fost depus și un obiect din ROMÂNIA:

În cadrul ceremoniei de închidere a sicriului în care odihnește Papa Francisc, desfășurată în seara de vineri, 25 aprilie, a fost depusă, lângă trupul neînsuflețit al regretatului Suveran, o punguță cu monede și medalii emise de-a lungul vieții. Printre obiecte, se află și medalia pe care Pontiful a primit-o la vizita în România. 

Ceremonia de închidere a sicriului Papei Francisc a inclus un ritual impresionant, în care chipul Pontifului a fost acoperit, iar în sarcofag a fost depusă o punguţă cu monedele şi medaliile emise în timpul pontificatului, printre care se află și medalia călătoriei apostolice pe care papa Francisc a efectuat-o în România, transmite Vatican News.

Evenimentul a avut loc în impunătoarea bazilică Sfântul Petru, unde după cântarea imnului „Benedictus”, s-a rostit o ultimă rugăciune de rămas bun, în memoria îndrăgitului Papa Francisc.

Chipul Papei Francisc a fost acoperit cu un văl de mătase albă, apoi trupul său a fost stropit cu apă sfinţită. Printre obiectele așezate în sicriul Suveranului Pontif se află şi tubul sigilat cu pergamentul ”Rogitus”.

”O amintire care rămâne alături de Papa Francisc până în ziua de apoi”
”Să mai adăugăm că printre medaliile emise în timpul pontificatului papei Francisc se află și medalia călătoriei sale apostolice în România. O amintire care rămâne alături de Papa Francisc până în ziua de apoi”, se arată într-o știre publicată de Vatican News.

Citește și: LIVE. FUNERALIILE Papei Francisc adună lideri mondiali la Vatican. Șefi de stat din peste 50 de țări participă la înmormântare

Funeraliile Papei Francisc au loc sâmbătă

Piața Sfântul Petru de la Vatican a fost deschisă publicului sâmbătă dimineața pentru a permite participarea la funeraliile Papei Francisc, la care se așteaptă să participe aproximativ 200.000 de persoane și zeci de autorități, transmite EFE.

Intrarea principală din Via della Conciliazione s-a deschis puțin după ora locală 6:00 (4:00 GMT) și credincioșii au început să intre puțin câte puțin, în mod controlat, ocupând primele locuri din zona rezervată publicului de către autorități.

Înmormântarea a început la ora locală 10:00 (8:00 GMT) cu transferul sicriului din interiorul bazilicii Vaticanului afară, în locul cel mai înalt de la baza bisericii.

Funeraliile vor fi oficiate de cardinalul decan, Giovanni Battista Re, și vor participa delegații din peste 130 de țări și organizații internaționale, inclusiv aproximativ 50 de șefi de stat sau de guvern și o duzină de suverani în exercițiu.

În rândul întâi se vor afla delegația Argentinei, țara natală a lui Francisc, condusă de președintele Javier Milei, precum și prim-ministrul italian, Giorgia Meloni.

Autoritățile italiene se așteaptă ca aproximativ 200.000 de persoane să sosească în Piața Sfântul Petru și în jurul acesteia, deoarece funeraliile coincid și cu Jubileul (Anul Sfânt catolic), și au stabilit, prin urmare, un protocol de securitate strict.

După ceremonia din piață, sicriul va traversa Roma cu un cortegiu funerar pentru a fi transferat la Bazilica Santa Maria Maggiore, așa cum el însuși a dispus în testamentul său.

FOTO: Profimedia

Citește și :

PAPA Francisc, omul care a a vorbit lumii despre speranță. Mărturia EMOȚIONANTĂ a ambasadorului României la Sfântul Scaun, George Bologan

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, și-a început cariera în funcția de redactor la MEDIAFAX și Antena 3. A evoluat în poziția de editor și reporter în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și