Prima pagină » Actualitate » Închisoare pe viață pentru autorul cumplitei crime de la Corbu. Mustafa Denis, obligat de instanță să plătească daune de peste 2,5 milioane de euro

Închisoare pe viață pentru autorul cumplitei crime de la Corbu. Mustafa Denis, obligat de instanță să plătească daune de peste 2,5 milioane de euro

Închisoare pe viață pentru autorul cumplitei crime de la Corbu. Mustafa Denis, obligat de instanță să plătească daune de peste 2,5 milioane de euro

Mustafa Denis, autorul teribilei crime de la Corbu, a fost condamnat pe viață. Decizia aparține Tribunalului Constanța și a fost luată pe 2 februarie 2022. Aceasta nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Judecătorii Tribunalului Constanţa s-au pronunţat miercuri, 2 februarie, în dosarul în care Mustafa Denis (29 de ani) era acuzat de omor calificat, viol, lipsire de libertate în mod ilegal. Totodată, inculpatul este obligat să plătească daune materiale şi morale de peste 2,5 milioane de euro.

Pe data de 02 iulie 2021, în jurul orei 03.45, polițiștii Secției 5 Rurală Cogealac – IPJ Constanța au fost sesizați, prin apel 112, de către o minoră, de 15 ani, cu privire la faptul că o persoană ar fi pătruns în locuința sa, din localitatea Corbu și ar fi întreținut, prin constrângere, raporturi sexuale cu sora sa, în vârstă de 20 de ani, iar tatăl lor ar fi fost înțepat în zona abdomenului cu un corp ascuțit.
Ajuns la fața locului, echipajul medical a constatat decesul bărbatului, în vârstă de 41 de ani.

După ce a intrat în casa vecinului, agresorul a mers în dormitorul unde se afla victima, cu soţia sa şi cu un copil şi a început să îl lovească pe bărbat cu maceta. Apoi pe soţia acestuia, pe băiat şi pe fiica cea mică i-a închis în baie, iar pe fata cea mare a violat-o în living.  Bărbatul a povestit anchetatorilor că avea nevoie de bani pentru droguri.

„Autorul a explicat că motivaţia de bază a fost că avea nevoie de bani întrucât era consumator de droguri. În ziua respectivă a consumat droguri, cam toată ziua.”, a spus procurorul de caz, citat de adevarul.ro

Procurorul a precizat că agresorul nu a ştiut până dimineaţa că victima sa a murit. El a mai povestit că a crezut că această familie are bani şi de aceea a decis să o jefuiască.

„După părerea lui acea persoană avea ceva resurse financiare întrucât îşi făcuse un gard nou şi un acoperiş nou şi a tras concluzia că ar avea bani. Targetul lui era să sustragă aproximativ 2.000 de lei”, a explicat procurorul de caz.

Minuta judecătorească

”Condamnă pe inculpatul MUSTAFA DENIS – … pentru infractiunea de omor calificat, la pedeapsa de 25 de ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de 66 alin.1 lit.a,b,d,h si n C.penal(dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoanele vatamate Zaharia Adriana, Zaharia Cristinel Stefanut, Zaharia Lorena si Zaharia Ana Maria).

In baza art. 218 alin.1 C.penal condamna pe inculpatul MUSTAFA DENIS, pentru infractiunea de viol(persoana vatamata Zaharia Ana Maria), la pedeapsa de 10 ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de 66 alin.1 lit.a,b,d,h si n C.penal(dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoana vatamata Zaharia Ana Maria).

In baza art. 233-234 alin.1 lit.a,c,d si f C.penal condamna pe inculpatul MUSTAFA DENIS, pentru infractiunea de talharie, la pedeapsa de 10 ani inchisoare si 5 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de 66 alin.1 lit.a,b,d,h si n C.penal(dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoana vatamata Zaharia Ana Maria).

In baza art. 205 alin.3 lit.a C.penal(persoana vatamata Zaharia Adriana) condamna pe inculpatul MUSTAFA DENIS, pentru infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, la pedeapsa de 9 ani inchisoare. In baza art. 205 alin.3 lit.a si b C.penal(persoana vatamata Zaharia Cristinel Stefanut) condamna pe inculpatul MUSTAFA DENIS, pentru infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, la pedeapsa de 8 ani inchisoare.

In baza art. 205 alin.3 lit.a si b C.penal(persoana vatamata Zaharia Lorena) condamna pe inculpatul MUSTAFA DENIS, pentru infractiunea de lipsire de libertate in mod ilegal, la pedeapsa de 8 ani inchisoare.

In baza art. 38 lit.a C.penal-art. 39 alin.1 lit.b C.penal si art. 39 alin.2 C.penal si art. 45 C.penal contopeste pedepsele aplicata prin prezenta, in final rezulta pedeapsa cea mai grea de 25 de ani inchisoare, la care se adauga un spor de 15 ani inchisoare(o treime din celelalte pedepse), spor ce depaseste cu 10 ani maximul general al pedepsei, prevazut de art. 60 C.penal, respectiv cel de 30 de ani inchisoare, prin urmare inculpatul MUSTAFA DENIS va executa pedeapsa detentiunii pe viata si 5 ani pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin.1 lit.a,b,d,h si n C.penal(dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoanele vatamate Zaharia Adriana, Zaharia Cristinel Stefanut, Zaharia Lorena si Zaharia Ana Maria).

In baza art. 65 C.penal interzice inculpatului Mustafa Denis drepturile prevazute de art. 66 alin.1 lit.a,b,d,h si n C.penal(dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in orice alte functii publice, dreptul de a ocupa o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat, dreptul de a alege, dreptul de a detine, purta si folosi orice categorie de arme, dreptul de a comunica cu persoanele vatamate Zaharia Adriana, Zaharia Cristinel Stefanut, Zaharia Lorena si Zaharia Ana Maria). In baza art. 72 C.penal deduce din pedeapsa perioada retinerii si arestarii preventive, incepand cu data de 2.07.2021 la zi.

In baza art. 399 C.p.p. in referire la art. 208 C.p.p. mentine masura arestarii preventive fata de inculpatul MUSTAFA DENIS, pe o durata de 60 de zile. Admite actiunea civila formulata de partile civile”, potrivit minutei judecătorești.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
S-a aflat cauza morții lui Alexandru Andrei Chelmu, fiul lui Sorin Chelmu. Totul a pornit de la o durere de cap
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Horoscop 10-17 octombrie. Taurii au o perioadă cu multe discuții, drumuri și vești, Scorpionii își pot îndeplini o dorință mai veche
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Ce salarii primesc ispitele la Insula Iubirii 2026, pentru cele 3 săptămâni în Thailanda? Care sunt cele 5 lucruri pe care nu au voie să le facă, potrivit contractului cu Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Boala de care suferă Armina de la „Insula Iubirii”. Marcel, soțul ei, a dezvăluit problemele de sănătate ale concurentei
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Limbile în care „stânga” și „dreapta” nu sunt reperele principale. Cum se orientează vorbitorii lor
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli