Prima pagină » Actualitate » Ironie. Tamila Cristescu, sub același acoperiș la ONU cu Oana Țoiu. Fiica fostului deputat PSD a fost concediată din MAE imediat cum Țoiu a ajuns ministru

Ironie. Tamila Cristescu, sub același acoperiș la ONU cu Oana Țoiu. Fiica fostului deputat PSD a fost concediată din MAE imediat cum Țoiu a ajuns ministru

Una dintre primele decizii luate de Oana Țoiu în momentul preluării portofoliului de Externe a vizat-o pe fiica unui om influent din PSD. Astfel, ministrul a semnat rechemarea Tamilei Cristescu, fiica fostului deputat PSD Radu Cristescu, detașată agent consular la New York.

Totodată, tânăra a fost înlăturată imediat din minister, după o anchetă de presă.

Tamila Cristescu a fost victima reformării MAE

Teoretic, decizia a fost motivată prin reforma MAE în direcția profesionalizării numirilor în rețeaua diplomatică.

Reuniunea Anuală a Diplomației Române, la Palatul Parlamentului

Astfel, Oana Țoiu a cerut imperios structurilor din MAE să facă o analiză fulger și să propună măsuri eficiente pentru reformarea instituției, așa cum prevede programul de guvernare asumat de USR, partid a cărui vicepreședinte este actualul ministru de Externe.

Ironia sorții. Tamila Cristescu și ”călăul” său au dat nas în nas la New York

Însă, finalul lunii septembrie a venit cu surprize. Postările de pe Instagram ale Tamilei Andreea Cristescu arată că tânăra s-a întâlnit cu cea care a înlăturat-o din funcție, la reuniunea ONU de gradul zero care are loc în această perioadă, la New York.

Mai precis, așa cum arată galeria foto, Tamila a fost prezentă în sală, la discursul președintelui american Donald Trump, simultan cu Oana Țoiu, cea care i-a întrerupt cariera diplomatică.

Întâlnire cu trimisul special al lui Trump pentru parteneriate globale

Tot la acest eveniment extrem de important pe agenda mondială și cea a fostei sale șefe, tânăra Tamila a avut o întâlnire cu trimisul special al preşedintelui Statelor Unite ale Americii pentru parteneriate globale, Paolo Zampolli. Acesta a vizitat România în luna august, participând la o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan.

”România şi Statele Unite ale Americii colaborează strâns pentru a consolida parteneriatul nostru strategic, transformând oportunităţile comune în beneficii reale pentru cetăţenii noştri”, a scris premierul, într-o postare pe platforma X, despre întâlnirea cu trimisul special al preşedintelui SUA pentru parteneriate globale.

Așa cum arată poza de mai jos, postată tot pe contul de Instagram al fiicei social-democratului, Tamila Cristescu nu a ratat ocazia de a se poza alături de trimisul special al lui Donald Trump.

RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Victor Ponta dezvăluie că acum 11 ani Oana Țoiu a fost în internship în Guvernul pe care-l conducea: Nu multe femei s-au uitat așa la mine, ca doamna Țoiu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Telefonul l-a dat DE GOL! Cum a contribuit dispozitivul la căderea unui cancelar european
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Cancan.ro
Prințul întoarce armele: Reacție misogină a lui Marco la adresa Gabriellei. Cum a jignit-o și ce a spus despre aspectul fizic al ispitei
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Adevarul
De la un profit de 272 de milioane de euro la vânzarea cu 200 de milioane. Cum a ajuns Liberty Galați în pragul falimentului
Mediafax
„Sunt mândru de tine, doamna mea”. Claudiu Manda, mesaj pentru Olguța Vasilescu
Click
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Digi24
După valul de frig și ploi, vom avea vreme de primăvară: temperaturi de peste 20°C
Cancan.ro
Localitățile din România în care ninge săptămâna viitoare. Meteorologii anunță 10 zile consecutive de ninsori
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Mira de la „Insula Iubirii” înainte. Transformarea prin care a trecut iubita lui Ian
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Criptarea care îți protejează contul bancar ar putea fi „spartă” de un calculator cuantic în 3 zile, sugerează un studiu
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!