EXCLUSIV | Israelienii trăiesc și mai intens HANUKA după masacrul Hamas. Mărturii emoționante: „Lumina lor nu va putea fi stinsă! Îi așteptăm acasă!”

EXCLUSIV | Israelienii trăiesc și mai intens HANUKA după masacrul Hamas. Mărturii emoționante: Lumina lor nu va putea fi stinsă! Îi așteptăm acasă!
Publicat: 09/12/2023, 08:30

Joi seara s-a aprins prima lumânare de Hanuka, o importantă sărbătoare evreiască, trăită cu și mai multă speranță după masacrul terorist din 7 octombrie. Suferință amestecată cu solidaritate, teamă amestecată cu lumină. După 64 de zile de război împotriva Hamasului, Israelul își plânge în continuare morții și se roagă pentru ostaticii aflați încă în Gaza. 

138 dintre cei aproximativ 240 de ostatici răpiţi în Israel la 7 octombrie sunt încă reţinuţi în Gaza

La sfârşitul lunii noiembrie, în urma celor opt zile de armistițiu,  au fost eliberaţi 105 ostatici, dintre care 80 în schimbul a 240 de prizonieri palestinieni deţinuţi de Israel.

Reamintim că, mai mult de 3.000 de persoane – femei, bărbați și copii, cu vârste între 3 luni și 85 de ani –  au fost rănite, ucise, bătute, violate și despărțite în mod brutal de familiile lor, de către gruparea teroristă Hamas în masacrul din 7 octombrie.

Potrivit ONU, 1,9 milioane de persoane, aproximativ 85% din populaţie, au fost strămutate din cauza războiului din Fâşia Gaza, unde mai mult de jumătate din locuinţe au fost distruse sau avariate de bombardamentele israeliene.

Lumină și biruință, speranță și credință

Hanuka – cunoscută și sub numele de Sărbătoarea Luminilor (n.r. – Hag Ha’Urim în ebraică) – este o sărbătoare evreiească care durează timp de opt zile.

O sărbătoare care amintește de miracolul lumii, o lumină care îndepărtează întunericul și ura, care îndepărtează intoleranța si indiferența. De Hanuka,  evreii spun cu emoție că sărbătoresc victoria binelui asupra răului.

Mai mult decât atât, Hanuka –  mai este cunoscută ca fiid și „Sărbătoarea inaugurării” – reprezintă pentru comunitățile evreiești lumină și biruință, amintind tuturor, mai ales în acest context, că speranța și credința ne fac mai puternici.

În 2023, Hanuka începe pe data de 7 decembrie și durează până pe 15 decembrie. Sărbătoarea începe întotdeauna în a 25-a zi a lunii kislev din calendarul ebraic, având loc de cele mai multe ori în jurul lunilor noiembrie și decembrie.

Semnificația celor opt zile de sărbătoare

Hanuka are dublă semnificaţie, una istorică şi una spirituală, simbolizând victoria macabeilor asupra seleucizilor şi resacralizarea Templului din Ierusalim.

Sărbătoarea este deosebit de importantă pentru evrei, întrucât aceasta amintește de victoria lor împotriva grecilor, pentru independența de a-și practica liber religia.

Pentru a sărbători victoria, aceștia au aprins o lampă cu ulei în interiorul templului. Lampa avea suficient ulei pentru a arde pentru o zi, însă, minune, aceasta a ars timp de opt zile.

„Bucuria nu ne este completă, atâta timp cât știm că sunt peste 130 de ostatici încă în întuneric”

Dana Vereanu, o româncă stabilită de 12 ani în Israel, a povestit, într-un interviu pentru Gândul, despre Sărbătoarea Luminilor și speranța israelienilor. Un moment care ar fi trebuit să fie plin de veselie, de zâmbete, dar care este umbrit de război și de faptul că 130 de ostatici se află încă în Gaza, departe de oamenii dragi.

Acesta mărturisește cu emoție că evreii și israelienii din întreaga lume își doresc o singura minune și anume aceea a întoarcerii acasă a ostaticilor răpiți de monștrii Hamas.

„Joi seara a început sărbătoarea de Hanuca si am aprins prima lumânare. De obicei, aceasta este o sărbătoare foarte veselă, celebrăm o minune, copiii primesc cadouri, se joacă cu titirezuri, peste tot sunt cântece vesele și lumea mănâncă mult prea multe gogoși, desertul specific acestei sărbători. Din păcate, anul acesta, Hanuca este foarte diferită. Bucuria nu ne este completă, atâta timp cât știm că sunt peste 130 de ostatici încă în întuneric.

Care probabil nici nu știu că este Hanuca acum. Care probabil nu au mâncat o masa sățioasă de mai bine de 2 luni. Ca în fiecare zi din 7 Octombrie până azi, dar cu atât mai mult de Hanuca, evreii și israelienii din întreaga lume își doresc o singura minune: minunea întoarcerii acasă a ostaticilor răpiți de monștrii Hamas. De asemenea, ne dorim ca soldații noștri să fie protejați în timp ce ei se lupta pentru o țară întreagă. Deja mult prea mulți tineri au căzut în lupte crâncene cu teroriștii Hamas.

În acest an, de Hanuca, eu și familia mea aprindem doua hanukiot – acele candelabre cu lumânări specifice sărbătorii: aprindem una pentru familia noastră, dar aprindem una în plus, pentru toți cei care nu pot aprinde, fie ei ostatici sau soldați în luptă. Lumina lor este puternică,  este vie și nu va putea fi stinsă! Îi așteptăm pe toți acasă!”

„Noi sperăm să fie și victoria de pe front”

Michael Koren – cetățean israelian de origine română, dar și ghid pentru Israel și România – a declarat pentru Gândul că, de la masacrul Hamas din 7 octombrie, în Israel este o solidaritate generală. Acesta recunoaște că oamenii s-au unit împotriva dușmanului, ceea ce i-a făcut mult mai puternici.

Acesta mărturisește că prima lumânare care s-a aprins de Hanuka nu a fost doar în Israel și în taberele militare, de unde se așteaptă victoria împotriva teroriștilor Hamas.

„Hanuka pe românește poate să fie tradusă cu cuvântul inaugurare. Este o sărbătoare care prezintă victoria evreilor împotriva acestui întuneric, și la propriu și la figurat, pentru că știți că în decembrie ziua se scurtează foarte tare, întunericul vine mult mai devreme.

Este o sărbătoare a poporului evreu împotriva seleucizilor, împotriva acestei asupriri grecești, și din acest motiv după cum ați văzut se aprind aceste lumânări care înseamnă și o victorie. Noi sperăm să fie și victoria de pe front. Prima lumânare care s-a aprins a fost nu doar în Israel, s-a aprins și pe front în taberele militare.”

„La două luni distanță, sărbătoarea ne arată că trebuie să ieșim înapoi în lumină”

David Maxim, fost militar în Armata Israelului – luptător în Gaza și în Liban mai bine de 20 de ani – a declarat într-un interviu pentru Gândul că Hanuka are anul acesta o importanță în plus, faptul că luminează drumul spre cei care lipsesc.

Acesta a mărturisit că este foarte greu să sărbătorești în aceste zile de suferință prin care trec israelienii, însă recunoaște că astfel de momente sfinte îi aduc și îi adună pe oameni.

„Însemnătatea acestei sărbători a luminii este ca un semn Divin că niciodată întunericul nu va învinge. Dacă s-a încercat în sâmbăta neagră să fim scufundați în întuneric, la două luni distanță sărbătoarea luminii ne arată că trebuie să învățăm să găsim calea și să ieșim înapoi în lumină.

Și au fost extrem de emoționante imaginile soldaților care se aflau în Piața Palestina din Gaza, de unde ostaticii erau trași dintr-o mașină în alta și lumea în jur mânca bomboane de bucurie. Ieri-seară, acolo s-au aprins prima lumânare de Hanuka, un simbol al luminii. Și uite cum simbolurile se încrucișează, se întrepătrund și duc spre același mesaj: vorbim de lumină, de bucuria de a ne vedea unul pe altul, de a-i vedea pe cei care, deocamdată, lipsesc dintre noi.

Hanuka are anul acesta o importanță în plus, faptul că ne luminăm drumul spre cei care ne lipsesc. Este foarte greu să sărbătorești ceva în zilele acestea groaznice prin care trecem, dar faptul că sărbătorim lumina ne ajută. Și asta sărbătorim cu toții, civili sau militari, ne susținem unii pe alții și mergem înainte.”

Cum se celebrează Hanuka?

Pe parcursul celor opt zile de Hanuka, întreaga familia se reunește pentru a sărbători împreună cu mâncare tradițională, într-o casă decorată tipic festivalului.

Sfeșnicul Hanuka este cel mai cunoscut simbol al acestei sărbători și este o parte extrem de importantă a festivalului. Se spune că aprinderea acestor lumânări ajută oamenii să își aducă aminte de cele întâmplate și de victoria lor.

Sfeșnicul obișnuit al evreilor – denumit menorăare șapte brațe. Cel dedicat pentru Hanuka are însă nouă brațe și este numit Hanukiyá, având nouă suporturi pentru lumânări: în prima zi este aprinsă o lumânare, în a doua, două lumânări și așa mai departe, astfel încât, în ultima seară să fie aprinse toate cele opt lumânări. A noua lumânare este cea folosită pentru aprinderea celorlalte.

„Luminile menorei se aprind, nu doar în memoria victimelor, ci și ca simboluri ale conștiinței noastre”

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis un mesaj cu prilejul Sărbătorii Hanuca, în care arată că „este dramatic că sărbătoarea care în aceste zile îi aduce împreună pe evreii de pretutindeni se desfășoară pe fundalul suferințelor și al pierderilor de vieți omenești într-un război provocat de atacurile teroriste asupra Statului Israel.”

„Este dramatic că sărbătoarea care în aceste zile îi aduce împreună pe evreii de pretutindeni se desfășoară pe fundalul suferințelor și al pierderilor de vieți omenești într-un război provocat de atacurile teroriste asupra Statului Israel.

Astăzi, luminile menorei se aprind nu doar în memoria victimelor, ci și ca simboluri ale conștiinței noastre care nu-și poate găsi liniștea decât în hotărârea de a face tot posibilul pentru ca astfel de atrocități să nu se mai întâmple niciodată.

Istoria ne este, din păcate, marcată de Holocaust, de extremisme, de violență și xenofobie, de totalitarisme și ură, manifestări în fața cărora trebuie cu toții să găsim forța de-a ne opune. Fie ca sărbătoarea Hanuca 5784 să aline durerile familiilor celor care au căzut victime inocente ale urii și ale violenței și să ne călăuzească spre lumina biruitoare a Umanității, în comuniune și pace.

„Cu fiecare lumânare aprinsă, suntem alături de cei care luptă împotriva terorismului”

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, un mesaj cu prilejul sărbătorii Hanuka, în care a dat asigurări că „România rămâne un partener solid al Statului Israel şi, totodată, un susţinător al eforturilor dedicate identificării unei soluţii durabile de pace în Orientul Mijlociu.”

„Sărbătoarea Hanuka este un moment de bucurie, cu o mare încărcătură emoţională şi simbolică, o formă de manifestare a credinţei, a identităţii şi a valorilor împărtăşite de membrii comunităţii evreieşti. Lampa care a luminat Templul timp de opt zile fără a se stinge reprezintă simbolul miracolului Tradiţiei iudaice, al Legământului dintre Israel şi Dumnezeu, Legământ care de altfel a păstrat vie această comunitate şi această credinţă în mijlocul tuturor neamurilor între care evreii au trăit şi în pofida celor mai necruţătoare atacuri.

Mai mult decât atât, ea întruchipează credinţa că această mărturie va rămâne curată şi nestinsă în mijlocul lumii de azi. Sărbătoarea Luminii ne oferă tuturor ocazia de a reflecta asupra evenimentelor recente. În acest an, cu fiecare lumânare aprinsă, suntem alături de cei care luptă împotriva terorismului şi păstrăm vie memoria victimelor care şi-au pierdut viaţa ca urmare a atrocităţilor comise în data de 7 octombrie 2023”, a afirmat Ciolacu.

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită”

LIVE TEXT | Război în Israel: Armata israeliană lansează ”asediul total” asupra Fâșiei Gaza / Iranul a negat implicarea în atacurile asupra Israelului

EXCLUSIV | Rapoartele SRI arată că fanaticii Hamas se radicalizează până și la București! Adept al grupării, expulzat. Detalii din dosarul secret

LIVE TEXT | Război în Israel: Peste 3.000 de răniți, sirenele sună încontinuu. Ripostă agresivă împotriva Hamas

Un nou guvern de criză ar putea fi format în Israel, după atacurile devastatoare care au ucis sute de oameni

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
6 sfaturi pentru o viață cât mai lungă de la un bărbat de 110 ani....
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu...
FOTO. Cât de bine arată cea mai frumoasă hocheistă din lume!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a realizat al doilea transplant de rinichi de porc către un pacient uman
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
România este paradisul băncilor