Prima pagină » Actualitate » Klaus Iohannis, de ZIUA EUROPEI: Europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere. VOTUL din iunie trebuie să reflecte această opţiune

Klaus Iohannis, de ZIUA EUROPEI: Europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere. VOTUL din iunie trebuie să reflecte această opţiune

Olga Borșcevschi
Klaus Iohannis, de ZIUA EUROPEI: Europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere. VOTUL din iunie trebuie să reflecte această opţiune

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis, joi, de Ziua Europei, că alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană. El a mai spus că europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere, cu stat de drept funcţional, în care drepturile şi libertăţile sunt respectate, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opţiune majoritară.

La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pune în faţa unor decizii majore, prin care să ne reconfirmăm ataşamentul deplin la principiile şi valorile definitorii pentru Uniunea Europeană: solidaritate, unitate, diversitate, respect pentru statul de drept şi drepturile fundamentale ale omului. Aceştia sunt pilonii pe care s-a construit Uniunea noastră şi pe care în urmă cu cinci ani, la Summitul istoric de la Sibiu, ne-am luat angajamentul să-i apărăm, pentru a putea consolida şi avansa proiectul european”, a declarat preşedintele Iohannis în mesaj.

Klaus Iohannis a afirmat că ”provocările actuale ne arată cu atât mai clar că avem responsabilitatea faţă de oameni să menţinem pacea pe continent, iar cea mai sigură soluţie este întărirea construcţiei europene şi consolidarea unităţii dintre naţiunile noastre”.

Divizarea dintre state, discursurile care promovează faliile în interiorul societăţilor democratice sunt arme care ne ameninţă pacea şi prosperitatea. Sunt fenomene îngrijorătoare, care includ ample campanii de dezinformare, ştiri false, agresivitate sporită în spaţiul public. Toate acestea pun la încercare sănătatea democraţiilor noastre şi generează o polarizare accentuată în societate”, a explicat şeful statului.

Cei care contestă proiectul european trebuie să spună ce alternativă propun

Președintele a menționat că ”în acest context, alegerile europarlamentare din acest an reprezintă un test cu mize foarte importante pentru democraţia europeană şi avem obligaţia să îi încurajăm pe cetăţenii naţiunilor noastre să participe la vot.”.

Europenii îşi doresc să trăiască în societăţi libere, cu stat de drept funcţional, în care drepturile şi libertăţile sunt respectate, iar rezultatul votului din iunie trebuie să reflecte această opţiune majoritară. Cei care contestă proiectul european trebuie să răspundă la întrebarea „Care este alternativa pe care o propun la acest proiect care a adus pace şi a dărâmat zidurile urii şi ale prejudecăţilor care au cauzat conflicte fratricide între popoarele europene?”. Proiectul european ne-a adus la un loc oferind un model de colaborare în interesul comun, de convieţuire şi armonie multiculturală, transformându-se într-un spaţiu al unităţii în diversitate”, a arătat Iohannis.

Potrivit președintelui, România contribuie activ la acţiunile care alimentează şi susţin progresul Uniunii.

La 45 de ani de la organizarea primelor alegeri europene, este important să ne reamintim că deciziile noastre pot influenţa în bine viitorul proiectului european. Într-un context global problematic, cu provocări multiple, Uniunea Europeană îşi sporeşte importanţa ca far al solidarităţii şi al aspiraţiei către pace şi prosperitate. Ţara noastră, ferm ancorată în proiectul european, contribuie activ la acţiunile care alimentează şi susţin progresul Uniunii. Deciziile istorice luate la finalul anului trecut cu privire la deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova şi Ucraina reprezintă o etapă semnificativă pentru întreaga Uniune Europeană. Este imperativ să continuăm să susţinem puternic aceste state în parcursul lor european. Locul Republicii Moldova, al Ucrainei, al Georgiei şi al statelor din Balcanii de Vest este în Uniunea Europeană! Sprijinul nostru decurge firesc din faptul că suntem noi înşine un exemplu de succes al lărgirii Uniunii Europene”, a precizat Iohannis.

O Europă extinsă este cu siguranţă o Europă mai puternică pe plan global

El a subliniat că aniversarea din acest an are valenţe speciale şi pentru că am marcat de curând 20 de ani de la cea mai amplă extindere a Uniunii Europene, odată cu aderarea, la 1 mai 2004, a zece noi state membre, completată în 2007 prin alăturarea României şi a Bulgariei la Uniune.

Aderarea la UE a adus beneficii şi oportunităţi considerabile cetăţenilor din toate statele membre, o investiţie strategică în pace şi democraţie. Una dintre marile realizări este proiectul Erasmus care le oferă studenţilor europeni posibilitatea să interacţioneze şi să exploreze împreună proiecte care pot deschide numeroase oportunităţi de afirmare în cercetare şi în profesiile viitorului. O Europă extinsă este cu siguranţă o Europă mai puternică pe plan global, aşa cum au dovedit-o valurile anterioare de extindere. Consolidarea relevanţei internaţionale şi a atractivităţii Uniunii Europene devin cruciale pentru stabilitatea şi securitatea regionale şi globale, mai ales în această perioadă în care Federaţia Rusă duce de peste doi ani un război de agresiune împotriva Ucrainei. Aşa cum afirma Declaraţia de la Sibiu, acum cinci ani: „Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri şi dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generaţiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu”. La mulţi ani, Europa! La mulţi ani, România europeană!”, a spus Iohannis în final.

CITEȘTE ȘI:

Mesajul premierului Marcel Ciolacu de ZIUA EUROPEI: România a beneficiat de peste 64 de miliarde de euro din fonduri europene

Iohannis, PREMIAT la Washington de Consiliul Atlantic /”Accept acest premiu ca o recunoaștere a rolului de lider al României”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Lady Gaga, casieriță într-un lanț japonez de magazine. IMAGINI inedite
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cercetătorii au reușit să capteze energie solară sub apă
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!