Prima pagină » Actualitate » Mircea Radu, fotografie rară alături de mama sa. ”Nu există zi în care să nu deschid ușa pe care am închis-o atunci”

Mircea Radu, fotografie rară alături de mama sa. ”Nu există zi în care să nu deschid ușa pe care am închis-o atunci”

Mircea Radu, fotografie rară alături de mama sa

Mircea Radu, în vârstă de 57 de ani, a dat publicității o fotografie rară în care apare alături de mama sa, pe vremea când era foarte mic.

Pe contul său de Facebook, Mircea Radu a postat o imagine rară, în care apare alături de mama sa. Fotografia este însoțită de un mesaj extrem de emoționant și dureros scris de prezentatorul TV.

””Ai să vezi, va fi bine!”, i-am spus. “Nu, nu va fi”, mi-a răspuns. Apoi s-a așezat pe un scaun. Pe culoarul Spitalului Militar Central mirosea a tifon și a spirt, se amestecau uniforme albe și kaki iar pentru mine se oprise timpul în loc. Așteptam un diagnostic. O operaseră cu câteva zile în urmă. Lungită pe patul de spital privea în gol. M-am așezat lângă ea și am tras aer în piept. Mi-a făcut semn să nu spun nimic.

Ne-o dăduseră acasă de o lună. În dimineața aia era parcă și mai slăbită, și mai îngândurată. Din ea nu mai rămăseseră decât ochii.  “Mă întorc din vacanță într-o săptămână” i-am spus din ușă.  Mi-a zâmbit. M-a privit lung și în tăcere, așa cum fac oamenii când știu ceva ce alții nu știu și nici nu vor să afle.

Azi e ziua ta.  Nu există zi în care să nu deschid ușa pe care am închis-o atunci.  Te iubesc, mama”, a notat Mircea Radu în mediul online.

Mircea Radu, o carieră de succes

Mircea Radu a cunoscut un succes uriaș cu emisiunea ”Din Dragoste”, pe care a moderat-o cu mulți ani în urmă. De-a lungul anilor, acesta a mai moderat și alte emisiuni care  s-au bucurat de aprecierea publicului.

Mircea Radu  a revenit în urmă cu ceva timp pe micile ecrane. Noul proiect prezentat de Mircea Radu se numeşte ”Noi, românii” și este difuzat la postul de televiziune Metropola TV.
În ceea ce privește viața personală, prezentatorul de televiziune Mircea Radu formează o familie fericită alături de Raluca, care este de profesie medic, și de copiii lor. Mircea Radu și familia sa s-au mutat de ceva vreme din Capitală și au ales să locuiască în Piatra Neamț.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Armata face recrutări în rândul tinerilor! Câți bani vor primi lunar voluntarii și cât durează instrucția militară
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
George Simion, atac dur la adresa Bruxelles-ului! Liderul AUR spune că „ne transformăm într-o dictatură"
Click
Un bucureștean a stârnit revoltă în rândul meseriașilor! Ce ofertă de 5.000 de euro i-a făcut să răbufnească
Digi24
Rusia cere retragerea unei țări europene din NATO pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Ce pretenții mai are Putin
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Produse de îngrijire a mașinii pe timpul iernii, disponibile la Lidl. Ce poți folosi pentru a întreține mașina ta?
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Fără autobuze de noapte în București. Anunțul făcut de primarul general
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...