Prima pagină » Actualitate » Morți suspecte și dispariții misterioase în lumea științifică din SUA. FBI anchetează 10 cazuri care implică cercetători în proiecte sensibile

Morți suspecte și dispariții misterioase în lumea științifică din SUA. FBI anchetează 10 cazuri care implică cercetători în proiecte sensibile

Morți suspecte și dispariții misterioase în lumea științifică din SUA. FBI anchetează 10 cazuri care implică cercetători în proiecte sensibile

O serie de morți suspecte și dispariții misterioase a pus pe jar lumea științifică din SUA, scrie Mediafax. FBI anchetează mai multe cazuri în care sunt prezente numele a 10 persoane implicate în cercetări sensibile din domeniul nuclear și aerospațial.

Deja în mediul online se fac tot felul de speculații. Americanii cred că ar putea exista o eventuală legătură între aceste cazuri.

Anchetă de mare amploare în SUA

„Conducem eforturile de a căuta legături între oamenii de știință dispăruți și cei decedați. FBI colaborează cu Departamentul Energiei, Departamentul Apărării și cu partenerii noștri din forțele de ordine de la nivel statal și local pentru a găsi răspunsuri”, a transmis Biroul Federal de Investigații, citat de CBS News.

Separat, Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanților, condusă de republicani, a anunțat că va investiga rapoartele privind decesele și disparițiile persoanelor respective. Se știe că toți acești cercetători aveau acces la informații științifice sensibile. „Rapoartele primite ridică semne de întrebare cu privire la o posibilă legătură sinistră între aceste decese și dispariții”, a informat respectiva comisie.

În paralel, membrii Congresului SUA au solicitat informări pe această temă din partea FBI, a Departamentului Apărării, a Departamentului Energiei și a NASA.

În replică, Pentagonul a anunțat că va răspunde direct Comisiei de Supraveghere a Camerei Reprezentanților, iar Departamentul Energiei a redirecționat întrebările primite către Casa Albă. La rândul său, Administrația Trump a comentat scurt subiectul: se lucrează cu agențiile federale pentru a investiga orice legături potențiale între decesele și disparițiile oamenilor de știință americani. Se pare că Donald Trump s-ar fi referit la această chestiune ca fiind „o problemă destul de serioasă”.

„Este foarte puțin probabil ca totul să fie o coincidență”, a declarat James Comer, președintele comisiei.

Totul a început în 2023

Circumstanțele cazurilor anchetate variază foarte mult. Unele implică omucideri nerezolvate, în timp ce altele sunt cazuri de persoane dispărute fără să existe semne de act criminal.

Toată această serie de decese și dispariții misterioase a început în 2023. În urmă cu trei ani a murit Michael David Hicks, reputat om de știință care lucra de 25 de ani la Laboratorul de Propulsie Jet (JPL) al NASA. Avea doar 59 de ani și era specializat în comete și asteroizi. Cauza decesului său nu a fost dezvăluită.

În anii care au urmat, mai multe persoane legate de JPL au murit sau au dispărut:

  • Frank Maiwald – specialist în cercetarea spațială, a murit în Los Angeles în 2024, la vârsta de 61 de ani;
  • Monica Reza – inginer aerospațial în vârstă de 60 de ani, a dispărut în timp ce făcea drumeții într-o pădure din Los Angeles, în iunie 2025.
  • William Neil McCasland – general-maior în rezervă al Forțelor Aeriene, nu a mai fost văzut de pe 27 februarie 2026; a lăsat în urmă, în casa sa din Albuquerque, telefonul, ochelarii de vedere și dispozitivele portabile. El era implicat în unele dintre cele mai avansate cercetări aerospațiale ale Pentagonului și a fost la conducerea Laboratorului de Cercetare al Forțelor Aeriene de la Baza Aeriană „Wright-Patterson”. Nici după atâtea luni de la dispariția sa, autoritățile nu pot spune unde s-a dus generalul-maior, de ce a plecat sau dacă a fost implicată și altă persoană în această poveste.

Dispăruți și de la „Los Alamos”

Alți doi dispăruți, Melissa Casias și Anthony Chavez, lucrau la Laboratorul Național Los Alamos, o importantă instituție de cercetare nucleară din New Mexico.

Casias (53 de ani) a fost văzută ultima oară mergând pe o autostradă lângă Talpa, New Mexico, în iunie 2025. Potrivit Poliției Statale din New Mexico, ea și-a lăsat lucrurile acasă și un telefon care fusese reconfigurat la setările din fabrică. Departamentul de Siguranță Publică din New Mexico a transmis că există o anchetă deschisă privind dispariția lui Casias, dar a adăugat că nu se suspectează nicio infracțiune.

Chavez (78 de ani) era pensionar și lucra ca șef de echipă de supraveghere a construcțiilor la șantierul de la Los Alamos. A dispărut în mai 2025.

Cele mai recente cazuri

De câteva luni, noi decese ale unor oameni de știință renumiți au alimentat speculațiile. Sunt vânați cercetătorii americani? Ce a descoperit FBI, dar nu a putut divulga?

  • Nuno F.G. Loureiro, un profesor de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, a fost împușcat mortal la domiciliul său din apropierea orașului Boston, în decembrie 2025. Bărbatul era fizician, cercetător în domeniul fuziunii nucleare. Avea de 47 de ani și conducea Centrul de Știința Plasmei și Fuziune al MIT. Printre altele, el promova tehnologia energiei curate, dar și alte cercetări importante în domeniu.
  • Carl Grillmair (67 de ani) a fost împușcat mortal, în februarie 2026, în casă, la periferia metropolei Los Angeles. Autoritățile au arestat un suspect, dar s-a descoperit că acesta nu îl cunoștea pe Grillmair. Reputat astrofizician, prof. Grillmair lucra la Institutul de Tehnologie din California și colabora cu NASA. În mediul științific era renumit pentru studiile sale privind căutarea apei pe planete din afara sistemului nostru solar.
  • Matthew James Sullivan (39 de ani), ex-ofițer de informații al Forțelor Aeriene ale SUA, a murit în 2024 chiar înainte de a putea depune mărturie într-un caz federal de denunțare privind OZN-urile. FBI investighează și acum cazul său.
  • Amy Eskridge (34 de ani) a murit în 2022, dar de câteva săptămâni povestea ei ține capul de afiș al presei din State. Ea a cofondat Institutul pentru Științe Exotice din Huntsville, Alabama.

Toate aceste decese și dispariții misterioase ridică numeroase semne de întrebare. Politicienii și opinia publică vor răspunsuri, în timp ce agenții federași încă lucrează la rezolvarea acestui „puzzle”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Începutul războiului din Iran, „prezis” de 16 pariuri de peste 1 miliard de dolari. Cum se explică „sincronizarea perfectă”

Hackerii ruşi au atacat conturile de e-mail ale Aviaţiei Române. MApN: „Datele vizate au fost unele neclasificate”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, condiții pentru viitorul Guvern: Ce îi cere noului premier, „indiferent cine va fi nominalizat”
Digi24
Anunțul făcut de George Simion după consultările cu Nicușor Dan
Cancan.ro
Amanta i-ar fi fost INFIDELĂ lui Dorin Ioniță. L-a ÎNȘELAT cu cine se aștepta mai puțin
Prosport.ro
Simona Halep, cadou pentru Cătălin Botezatu: „Te iubesc pentru tot”
Adevarul
Ghidul de supraviețuire pentru tinerii cu studii și salariul minim: „Seara iei legume la reducere, te îmbraci de la Pepco și nu mergi la doctori”
Mediafax
Grindeanu, după consultările cu Nicușor Dan: „PSD este pregătit să preia guvernarea”
Click
Fiica Mădălinei Apostol, prezentă la priveghi după ce a aflat că mama ei a murit. Ce spune Nick Rădoi despre viitorul micuței
Digi24
Ce a scris presa rusă despre protestele violente din București. Care este singurul politician citat
Cancan.ro
Generalul Dorin Ioniță, desființat de verișoara amantei Alice: 'A dat de un narcisist. I-a distrus tot!'
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Problemele de proiectare ale sensurilor giratorii din România: „Avem giratorii unde pot intra și cu 100km/h. Deci ăla nu-mi calmează nimic”
Descopera.ro
Care este diferența dintre aurora boreală și aurora australă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Descopera.ro
Viitoarele așezări de pe Marte ar putea fi construite cu ceva ce mulți oameni folosesc în bucătărie
Mediafax Italia
IMAGINI INCREDIBILE! Încăierare violentă pe un vas de croazieră. Un turist, internat în stare gravă
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră. SERVICIUL MILITAR REVINE?! Ce se întâmplă, de fapt, cu tinerii din Spania, născuți în 2008