Prima pagină » Actualitate » Diana Șoșoacă, un NOU scandal. „Vă fac plângere penală. Amenda este de la un milion de euro”/Jandarmeria: „Dezaprobăm ferm. Dezmințim categoric”

Diana Șoșoacă, un NOU scandal. „Vă fac plângere penală. Amenda este de la un milion de euro”/Jandarmeria: „Dezaprobăm ferm. Dezmințim categoric”

Luiza Dobrescu
Senatoarea Diana Șoșoacă. Sursa Foto: Mediafax Foto

Diana Șoșoacă a avut noi contre cu jandarmii. Doi oameni ai legii au mers la locuința eurodeputatei ca să-i înmâneze o amendă primită în data de 22 iulie, atunci când președinta SOS a fost implicată într-un scandal la sediul DGASPC Sector 2. Numai că, întâlnirea s-a transformat într-o confruntare pe proceduri juridice între două forțe beligerante. 

Diana Șoșoacă a refuzat să primească o amendă de la Jandarmeria Română, pe motiv că aceasta i-a fost adusă de 2 „gealați”la ușa apartamentului, așa cum îi numește aceasta pe jandarmi, în care locuiește împreună cu mama și cei doi copii ai săi.

Între cele două forțe a urmat un dialog, cu octavele ridicate în favoarea eurodeputatei, în timp ce le transmitea oamenilor legii că „nu au voie să înmâneze niciun act care conține date cu caracter personal, fără să fie introdusă într-un plic sigilat”.

Șoșoacă i-a amenințat și atenționat pe cei doi jandarmi că le va face plângere penală la IGPR, iar „amenda este de la un milion de euro în sus”.

„HĂRȚUIREA ȘI ÎNCERCAREA DE INTIMIDARE DIN PARTEA JANDARMERIEI ROMÂNE ÎMPOTRIVA DIANEI IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ ȘI A FAMILIEI ACESTEIA!

Eu nu trebuia sa fiu acasă, ci la Bruxelles. Întâmplator nu sunt la Bruxelles. Deci, copiii mei și mama trebuiau intimidați de 2 gealați ai jandarmeriei române pentru o amendă care conform legii se trimite prin poștă. Conform normelor GDPR nu ai voie sa înmânezi niciun act, cu atât mai mult o amendă, care conține date cu caracter personal, fără să fie introdusă într-un plic sigilat. Jandarmeria, poliția nu au ce să caute la noi , cetățenii, acasă, decât cu mandat de la procuror sau in caz de flagrant. In rest, NU AU DREPTUL SĂ FACĂ AȘA CEVA!

Ca dovadă, au sunat imediat șefii să anunțe că nu a mers!

CÂT DE DISPERAȚI POT FI DE AJUNG SĂ FACĂ MIZERII DE TIP ANII 50?”, a scris, ulterior, Diana Șoșoacă pe Facebook, alături de un video în care este redată întreaga discuție.

Reacția Jandarmeriei Române

Imediat ce a apărut în spațiul public video cu discuția dintre Diana Șoșoacă și cei doi jandarmi, reprezentanții MAI au transmis o informare cu privire la corectarea spuselor europarlamentarei, de profesie avocat.

„Cu privire la afirmațiile lansate de un avocat în spațiul public, legate de procedura de afișare la domiciliu a unui proces-verbal de constatare a contravenției, facem următoarele precizări:

În această dimineață, jandarmii s-au prezentat la domiciliul persoanei în cauză pentru a îndeplini procedura de comunicare a unui proces-verbal de constatare a contravenției săvârșite de aceasta.

Jandarmii au îndeplinit procedura afișării la domiciliu în urma faptului că, deși procesul-verbal a fost trimis anterior prin poștă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, acesta nu a fost ridicat de destinatar.

Subliniem faptul că procedura urmată de jandarmi este complet legală și respectă întocmai prevederile O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Dezaprobăm ferm afirmația contravenientului în cauză prin care acuză că procedura de afișare la domiciliu ar reprezenta o formă de intimidare sau hărțuire.

Totodată, dezmințim categoric și afirmația doamnei avocat prin care induce ideea că „jandarmii se pot prezenta la domiciliul unei persoane doar cu mandat de la procuror”. Și această informație este complet falsă și reprezintă o încercare vădită de manipulare.

Procedura de afișare se face fără a pătrunde pe proprietatea privată a persoanei. În cazul de față, jandarmii au comunicat cu persoana rămânând în scara blocului, fără a pătrunde pe proprietatea privată a acesteia (imobilul).

În acest context, recomandăm cetățenilor să se informeze doar din actele normative care au caracter public, pentru a nu deveni victime ale încercărilor de manipulare și dezinformare”, transmite Jandarmeria București.

UPDATE | Precizările S.O.S. România

„Între reprezentanții Jandarmeriei și europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă a avut loc o conversație în care președintele Partidului S.O.S. România le-a transmis informații referitoare la legislația aflată în vigoare, fără să existe «octave ridicate».

Europarlamentarul le-a adus la cunoștință faptul că înmânarea unui proces-verbal care nu se află în plic sigilat reprezintă o încălcare a normelor GDPR cu privire la datele personale. Totodată reprezintă o gravă lipsă de profesionalism a instituției Jandarmeriei.

Pentru această încălcare a GDPR, cât și pentru afirmațiile din comunicatul M.A.I. în care europarlamentarul este acuzat de «o încercare vădită de manipulare» au fost demarate acțiuni legale împotriva M.A.I. pentru prejudicii de imagine aduse președintelui și Partidului S.O.S. România”, au transmis reprezentanții S.O.S. România.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXTREMA dreaptă din Franța SCHIMBĂ tonul. Le Pen și Bardella condamnă MOSCOVA
Digi24
Șoșoacă inventează nenorociri la televiziunea rusă: „Politicienii de la putere se duc în munți și opresc apa românilor”
Cancan.ro
Tentativă de omor şi un dosar închis. Noi dezvăluiri despre relaţia dintre Mădălina Apostol şi Cătălin Grozavu
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Adevarul
Șoșoacă, interviu delirant la televiziunea lui Putin: „Oamenii de aici mor de foame. Politicienii de la putere au oprit apa din munți”
Mediafax
„Paradoxul pensionării”: cât de scump poate fi un loc de vis și ce trebuie să verifici înainte să te muți acolo
Click
Trucurile prin care românii reușesc să pună bani deoparte: „Poți să o faci o dată la 3 luni. Primești bonuri de masă cât pentru o săptămână”
Digi24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Descopera.ro
Berea germană, amenințată de secetă chiar înainte de Oktoberfest
Mediafax Italia
Vești proaste pentru proprietarii de case! Ce facilități dispar definitiv?!
Mediafax Spania
Ce se va întâmpla cu PREȚURILE LOCUINȚELOR în următorii 25 de ani?! PREVIZIUNEA unui expert în investiții din Spania