Prima pagină » Actualitate » Noua lege a energiei. Cei care au panouri solare vor primi factura compensată cu cantitatea de energie injectată în sistem

Noua lege a energiei. Cei care au panouri solare vor primi factura compensată cu cantitatea de energie injectată în sistem

Luiza Dobrescu
Noua lege a energiei. Cei care au panouri solare vor primi factura compensată cu cantitatea de energie injectată în sistem

Daniel Zamfir(PSD) spune că ONG-urile frânează dezvoltarea României. Însă, toată clasa politică a fost de acord să fie continuate proiectele energetice, ca să putem scădea prețurile, a declarat acesta, la ieșirea din plenul Camerei Deputaților.

Noua lege a energiei, adoptată de parlamentari, încurajează să se dezvolte și mai mult piața energiei verzi.

„Noua lege se poate face compensarea cantitativă a energiei electrice. Cei care au panouri solare vor primi factura doar compensată cu cantitatea de energie care a fost livrată. Diferența dintre cât ai consumat și cât ai produs. Cei care și au același furnizor de gaze, compensarea se poate face și cu consumul de gaze. Cel suplimentar se poate reporta timp de 24 de luni.

Ca prosumator, dacă ai un surplus de energie și o altă persoană are același furnizor, îi poți ceda cantitatea. Tot ce ai produs în regie proprie, furnizorul este obligat să compenseze.

Avem 250.000 de prosumatori înregsitrați. Limita este de 200 KW”, a declarat Zamfir, miercuri. 

Este vorba despre Legea Prosumatorilor și presupune compensarea energia produsă în exces și pentru alte locuri de consum.

„Dacă avem panouri la o casă, dar avem și un apartament de bloc, furnizorul va reduce factura de la apartament cu energia produsă la casă.

Prosumatorii sunt, probabil, cei mai mari investitori în energie din ultimii 5 ani. Astăzi, România are un sfert de milion de prosumatori, cu o putere instalată de aproape 3.000 MW, echivalentul a 4 reactoare nucleare de la Cernavodă (chiar dacă producția intermitentă nu poate substitui producția în bandă)”, a anunțat și fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Viitorul începe azi. Cum poți construi o locuință sustenabilă cu un buget REDUS. „Trebuie să vedem foarte bine cum consumăm energia”

Ministrul Energiei anunță menținerea COSTURILOR pentru prosumatori, în perioada iernii: „Nu văd un risc din acest punct de vedere”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Putem merge PE JOS până în România”: Dunărea la minime ISTORICE scoate la iveală epave și amenință producția de energie din regiune
Digi24
Traian Băsescu, despre criza energetică: „Este un caz penal. Am ajuns aici cu niște panarame de miniștri”
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
Rusoaica Irina Shayk se iubește la 40 de ani cu un star mai tânăr decât ea cu 11 ani
Adevarul
Un ONG cere anchetarea activității și veniturilor lui Marian Godină: „Circul a mers prea departe”
Mediafax
AVERTISMENT de la Apele Române: „Următoarele două săptămâni sunt critice”. Dunărea poate coborî sub pragul critic din 2003
Click
Ce l-a uimit pe un vlogger american în România: „Unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa”
Digi24
De ce fug oamenii din Maroc: explicația crizei de la granița spaniolă
Cancan.ro
Nostradamus, previziuni îngrijorătoare pentru a doua jumătate a lui 2026: 'Va fi doborât de fulger'
Ce se întâmplă doctore
Fosta iubită a lui Cristiano Ronaldo, iubit cu 11 ani mai tânăr. E un jucător de baschet foarte cunoscut! Imagini incendiare cu cei doi
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Este LEGAL ca Poliția să stea cu radarul sub pom sau după un panou publicitar?
Descopera.ro
O reptilă marină s-a fosilizat atât de bine încât...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea în dormitor: – Eu nu sunt genul acela de fată!
Descopera.ro
Amazon și Nvidia, în competiție directă pe piața cipurilor de Inteligență Artificială