Prima pagină » Actualitate » O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite grav într-un accident violent între două mașini și un autocar

O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite grav într-un accident violent între două mașini și un autocar

Elena Popescu
O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite grav într-un accident violent între două mașini și un autocar

O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite într-un accident violent între două mașini și un autocar în Vaslui.

Accidentul cunmplit s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă. La sosirea echipajelor de intervenţie au fost găsite şase victime, dintre care cinci încarcerate.

Potrivit salvatorilor, atunci când au ajuns la fața locului, două persoane se aflau în stop cardiorespirator, două în comă şi numai o persoană era conştientă.

Din nefericire, după descarcerare, pentru una dintre victimele aflate în stop cardiorespirator nu s-a mai putut face nimic.

Celelalte cinci victime au primit primele îngrijiri medicale la faţa locului şi au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Persoanele din autocar au fost evaluate, însă nu au necesitat acordarea de îngrijiri medicale, a anunţat ISU Vaslui.

”La locul producerii accidentului, Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de descarcerare grea, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, echipate cu module pentru descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, trei ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă, la intervenţie participând şase subofiţeri şi un ofiţer. De asemenea, au fost deplasate trei autospeciale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean”, arată ISU Vaslui.

În autocar se aflau 40 de persoane, dintre care 38 de pasageri şi doi şoferi.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului.

Foto: ISU Vaslui

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ATENȚIE, șoferi! România, traversată de transporturi AGABARITICE de până la 130 de tone. Traseele pe care circulă
Digi24
„Hitler era un criminal leneș care se trezea la prânz”. De ce multe lucruri pe care le știm despre ascensiunea naziștilor sunt greșite
Cancan.ro
Ella Vișan, desfigurată după un accident cumplit! La un pas de moarte, după ce a căzut 100 metri în gol
Prosport.ro
Ion Țiriac investește 100.000.000 de euro într-un ansamblu rezidențial pe fosta platformă industrială Lemexim
Adevarul
„S-au așteptat să profite pe spinarea americanilor”. De ce a amenințat Donald Trump că va restricționa exporturile de motorină către Europa
Mediafax
RĂCEALA și GRIPA bat la ușă! Cum îți pregătești organismul pentru sezonul rece
Click
Lidia Fecioru, lista obiectelor din casă care aduc noroc. De ce nu e bine să avem masă dreptunghiulară
Cancan.ro
Vine iarna în România! Meteorologii anunță ninsori începând cu 13 octombrie
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Se reproduce sexual, dar produce urmași asemenea unor clone. Planta care sfidează regulile moștenirii genetice
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!