Prima pagină » Actualitate » Procurorii DNA cercetează modul în care un cunoscut șef din Poliție s-a PENSIONAT la 40 de ani. Ofițerul a fost șef peste județul milionarilor

Procurorii DNA cercetează modul în care un cunoscut șef din Poliție s-a PENSIONAT la 40 de ani. Ofițerul a fost șef peste județul milionarilor

Procurorii DNA cercetează modul în care Cristian Perșinaru, fost șef al IPJ Ilfov, s-a pensionat

Un cunoscut șef din Poliție care s-a pensionat la vârsta de 40 de ani, pe caz de boală, ar fi intrat în atenția procurorilor Direcției Naționale Anticorupție. Numele acestuia ar fi apărut în contextul descinderilor din 4 iunie, a ofițerilor anticorupție, la Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” din București, unitate medicală care aparține Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Polițiștii Direcției Generale Anticorupție (DGA) au descins, marți 4 iunie, la Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”. Percheziția s-a făcut întrucât existau suspiciuni cu privire la cazuri de pensionare ale unor persoane cu vârste sub 30 de ani diagnosticate cu depresie.

Surse judiciare au spus, pentru Gândul, că polițiștii aveau de mai multă vreme semnale cu privire la unele acte de corupție comise de medici, însă acțiunea a fost decisă după ce, în mass-media, au apărut știri legate de un tânăr de 25 de ani care a cerut să fie scos la pensie, din cauza depresiei.

La percheziții, polițiștii au ridicat actele pe baza cărora s-au decis pensionările pe caz de boală din ultimii doi ani, pentru a construi un probatoriu, sub coordonarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Surse judiciare au spus, pentru Gândul, că una dintre pensionările vizate de anchetă este cea a comisarului șef Cristian Perșinaru. Acesta a devenit cunoscut publicului din postura de șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov, supranumit și „județul milionarilor”.

Cristian Perșinaru a ajuns să fie sancționat de șeful Poliției Române, chestorul Benone Matei, cu mustrare scrisă, după ce nu ar fi raportat o sesizare a Ambasadei SUA la București cu privire la o plângere de lipsire de libertate care îi viza pe frații Andrew și Tristan Tate. Sancțiunea a fost ulterior retrasă, după ce s-a stabilit că Perșinaru nu ar fi fost vinovat.

Ofițerul ar fi spus că suferă de depresie

Fostul șef al IPJ Ilfov nu a mai scăpat, însă, în vara anului trecut, odată cu izbucnirea scandalului legat de „azilele groazei” din Voluntari. Acesta s-a refugiat pe o funcție de șef la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Române, unde, spun sursele Gândul, ar fi început să-și facă actele de pensionare, cu toate că încă nu împlinise vârsta de 40 de ani.

Cristian Perșinaru ar fi obținut de la medicii Spitalului de Urgenţă „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” documente din care reieșea că suferă de depresie, iar pe baza acestora, a reușit să se pensioneze anticipat, în floarea vârstei și cu pensie mare.


CITEȘTE ȘI:

REVOLTĂ în interiorul SRI, după ce metodele de antrenament ale trupelor ANTITERO au fost schimbate. „Am ajuns să facem pușcărie!”

Detalii uluitoare ale jafului din casa fostului ofițer SRI, din Voluntari. Cine i-a forțat pe hoți să arunce pistolul în lacul Pantelimon

Ce PENSIE primește, la pușcărie, Gheorghe DINCĂ. Monstrul din Caracal are de achitat despăgubiri de peste 600.000 de euro

Adevăratul motiv pentru care criminalul Kostas PASSARIS a fost ținut singur în cameră timp de 23 de ani. Este unicul caz din România

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Fizicienii au creat un „mini-univers” în care timpul a apărut de unul singur