Prima pagină » Actualitate » Opt angajați Metrorex au fost concediați, pentru că au împiedicat demolarea chioșcurilor din stația Grozăvești. „Au fost săvârșite abateri deosebit de grave”

Opt angajați Metrorex au fost concediați, pentru că au împiedicat demolarea chioșcurilor din stația Grozăvești. „Au fost săvârșite abateri deosebit de grave”

Opt angajați Metrorex au fost concediați, pentru că au împiedicat demolarea chioșcurilor din stația Grozăvești. „Au fost săvârșite abateri deosebit de grave”

Opt angajați Metrorex care au împiedicat demolarea chioșcurilor din stația Grozăvești, în luna mai, au fost concediați, potrivit unui comunicat al companiei.

Astfel, Metrorex informează că s-a finalizat cercetarea disciplinară prealabilă a celor 8 angajați care, în noaptea de 19/20 mai 2021 (miercuri/joi), în intervalul orar 23:10-01:00, au refuzat să părăsească stația de metrou Grozăvești după terminarea programului de circulație a trenurilor cu călători.

Aceștia ar fi trebuit să evacueze incinta stației și, astfel, au împiedicat accesul în interiorul acesteia a reprezentanților ADP Sector 6 sosiți pentru dezafectarea spațiilor comerciale construite fără aprobări legale.

„În urma finalizării cercetării mai sus menționate, s-a constatat că au fost săvârșite abateri deosebit de grave de la ordinea și disciplina muncii și s-a decis desfacerea disciplinară a contractelor individuale de muncă ale celor implicați și cercetați disciplinar”, se arată în comunicatul Metrorex.

Acțiunea de demolare a chioșcurilor din stațiile de metrou începuse în luna aprilie

Evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale amplasate ilegal la metrou au început pe 7 aprilie, în staţia Ştefan cel Mare din București.

Argumentul Metrorex pentru această acțiune a fost că „s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran”, scrie Libertatea. De altfel, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a salutat decizia Metrorex.

În replică, reprezentanţii Unităţii – Sindicatul Liber Metrou, conduși de Ion Rădoi, au precizat că toate magazinele au fost construite conform legislaţiei în vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou.

În data de 26 martie, circulaţia metroului bucureștean a fost paralizată timp de aproape 19 ore de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare.


CITEȘTE ȘI:


Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!