Prima pagină » Actualitate » Orașul din România în care o pâine a ajuns să se vândă cu 50 de lei, acum, în octombrie 2025

Orașul din România în care o pâine a ajuns să se vândă cu 50 de lei, acum, în octombrie 2025

Orașul din România în care o pâine a ajuns să se vândă cu 50 de lei, acum, în octombrie 2025

Care este orașul din România în care o pâine a ajuns să se vândă cu 50 de lei, acum, în octombrie 2025. Iată de ce anume este atât de specială!

Pâinea este mereu prezentă pe mesele românilor. De altfel, suntem cei mai mari consumatori de pâine din Uniunea Europeană, cu un consum mediu de peste 78 de kilograme pe an de persoană.

Pâinea cea de toate zilele este un aliment de bază în alimentația românească, iar o masă fără ea ar fi considertă incomplete. Cea mai multă pâine se consumă însă în mediul rural. Tot de acolo avem și exemplu de cea mai scumpă pâine, și anume, una care costă chiar 50 de lei. Dar ce are atât de special.

Ei bine, de data aceasta, nu doar ingredientele o fac special, ci modul de coacere extrem de… traditional. Mai exact, a fost coadă mare la Târgul Meșterilor Populari din Craiova, acolo unde o pâine s-a vândut cu suma de 50 de lei. Oamenii care au vrut să comande o pâine au trebuit să stea la o coadă de zeci de persoane. Pâine comandată, era făcută pe loc, în fața clienților, care așteptau cu mare nerăbdare să se înfrupte din ea. Însă de ce este pâinea aceasta atât de specială?

Ei bine, este specială deoarece este coaptă în țest. Pentru cei care au trăit la țară nu e un secret ce anume este țestul. Însă cei care au trăit la oraș nu prea au de unde să știe. Țestul este un obiect tradițional în care se cocea pâinea, la țară. Este făcut din pământ amestecat, uneori chiar cu bălegar de vită, pentru a rezista la temperaturi înalte. 

Așadar, nostalgicii vremurilor trecute, în care pâinea aromată se cocea la țest au plătit și 50 de lei pentru un astfel de preparat, ca la bunica la țară. Ei au așteptat o jumătate de oră, pentru ca pâinea să se facă: un sfert de oră s-a încins țestul și un alt sfert de oră a stat pâinea în el.

SURSA FOTO
tik tok @ Lucian Popa

Autorul recomandă:

Orașul din România cu decorațiuni de Crăciun de 800.000 de euro. Cum au reacționat oamenii

Orașul din Europa care a interzis Halloween-ul. Primarul a declarat că vrea să sărbătorească „lumina cunoașterii și a patriotismului”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Cine câștigă Asia Express 2026, de fapt. Surpriza la care puțini se așteptau
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
Centrala de la Cernavodă revine mai târziu în sistemul energetic! Anunțul Nuclearelectrica
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Salarii de 5.400 de euro pe lună pentru muncitorii români! Țara în care se câștigă o avere
Ce se întâmplă doctore
Un italian a plătit o avere pentru a fi readus la viață după moarte. Va fi criogenat la -196 de grade Celsius în recipiente cu azot lichid/ VIDEO
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi