Prima pagină » Actualitate » Pe cine ar numi Marcel CIOLACU ca prim-ministru, dacă va fi ales PREȘEDINTE: Așa considerăm cu toții că este cel mai corect

Pe cine ar numi Marcel CIOLACU ca prim-ministru, dacă va fi ales PREȘEDINTE: Așa considerăm cu toții că este cel mai corect

Luiza Dobrescu

PSD nu va face alianță cu AUR, chiar dacă asta ar însemna ca partidul să ajungă în Opoziție, a dat asigurări președintele partidului, Marcel Ciolacu, în direct la Antena 3 CNN. La întrebarea adresată din partea unei studente din Cluj, pe cine va numi prim-ministru, dacă va câștiga cursa pentru Cotroceni, Ciolacu a reiterat ideea că acesta nu va fi un social-democrat, dar nici membru AUR. 

O eventuală alianță subterană dintre PSD și AUR a fost dezmințită, miercuri seara, de președintele social-democraților, în direct, la Antena 3. Marcel Ciolacu nu a dat curs invitației de a semna un document în direct, însă a promis că decizia va fi consemnată, în cadrul partidului, și semnată, oficial.

Dacă românii vor decide să fiu președintele României, primul ministru nu va fi din partea PSD. Colegii mei au înțeles ce moment dificil va fi de anul viitor și cât de coerenți trebuie să fim. România are nevoie de stabilitate politică și ea va veni după votul românilor. Așa considerăm cu toții că este cel mai corect. Cu certitudine, chiar dacă asta va însemna ca PSD să meargă el în opoziție, PSD nu va face majoritate cu AUR. Propun ca ai mei colegi să voteze că PSD nu va face alianță cu AUR chiar dacă asta va duce partidul în opoziție. Nu are rost să vă semnez, deoarece dl Stănescu(n.r. Paul Stănescu, secretarul general al PSD), care știe statutul PSD, mâine îmi va face documentele cu decizia și acolo o vei semna.

CITEȘTE ȘI:

ALEGERI 2024 Marcel Ciolacu respinge suspiciunile privind influența serviciilor secrete în ALEGERI: Accesul la

ALEGERI 2024 „Ponta a plătit politic, Piedone are o decizie a instanței” / Ciolacu răspunde întrebării lui Ciucă privind prezența

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Oamenii nu merg la închisoare și nu plătesc taxe dacă beau apă din fântâna proprie
Digi24
Tinerii dispăruți în timpul unei excursii pe Transalpina au fost găsiți după aproape două zile de căutări
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. „Ești prea grasă”. Anisimova s-a enervat și a postat o poză cu ea mai mult goală, la piscină
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
Mediafax
Haos la Cadastru: sistemul este blocat de trei zile. Un hacker pretinde că vinde datele ANCPI
Click
Denise Rifai, înșelată de fostul iubit! Prezentatoarea a făcut dezvăluirea în direct: „De-aia n-a mai fost nimic după”
Digi24
Prima eclipsă totală de Soare din Europa după 27 de ani. Din ce zone ale României va putea fi observată
Cancan.ro
Cum au fost surprinși Mihaela și Horațiu Anastasescu pe camerele de supraveghere, înainte de dispariție
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Topul celor mai ieftine Dacia disponibile prin Rabla 2026
Descopera.ro
Revoluția care a schimbat istoria pentru totdeauna!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Risc crescut de coliziune pe orbită! Cei peste 10.000 de sateliți ai lui Elon Musk, în pericol